„Astfel, în vremea noastră glorioasă,/ Care miroase-a flăcări de atom,/ E câte-un front în fiecare casă/ Şi uneori în fiecare om/ Nu-i nimeni liniştit, precum se vede/ Nici hoţii, nici acei ce sunt furaţi/ Există două feţe la monede/ Sunt fronturi între fraţi şi chiar în fraţi". (din „Front fără învingători", de AP)
Război şi sărăcie! Peste tot în lume!
E război şi când e pace! Absenţa conflictului armat nu înseamnă (că e) pace.
E sărăcie şi unde e opulenţă! Poate mai mare decât în casele oamenilor „săraci de avere"! Acumularea de averi materiale nu înseamnă bogăţie!
„De ce luptaţi cu armele de foc/ Şi aţi dus moartea la perfecţiune?/ De ce nu puneţi banii la un loc/ Pentru aflarea leacurilor bune?(…) Oameni politici, bunii noştri fraţi/ Noi v-am cedat şi ranguri, şi proporţii,/ Dar nu putem continua./ Stopaţi această competiţie a morţii!" (din „Manifest pentru sănătatea pământului", de Adrian Păunescu)
Se luptă zilnic împotriva vieţii, cu mari şi negri, ochelari de cal"!
De ce această înverşunare a omului contra omului?
De ce nu luptăm cu tot răul şi urâtul din noi?
De ce nu luptăm cu sărăcia, cu corupţia, cu „glacia-ţiunea" interumană, cu ura, cu despiritualizarea?
De ce „construim" în noi şi împrejurul nostru atâta întuneric, atâta vrajbă, atâta ură, atâta urât?
Dostoievski spunea, prin intermediul unui personaj din „Idiotul", că „frumuseţea va salva lumea". Da, frumuseţea, adică iubirea, pacea, liniştea, credinţa în Dumnezeu şi în tot frumosul pe care l-a sădit pe pământ, şi, mai ales, în sufletul oricărui om de pe acest pământ!
Oamenii frumoşi, cu adevărat frumoşi, sunt cei care ştiu că frumuseţea, adevărata frumuseţe se conservă şi chiar sporeşte cu timpul, dacă e… „risipită" cu generozitate prin gânduri, prin fapte, asupra semenilor!
Este atâta frumos în jurul nostru, şi mai ales în noi, dar n-avem ochi să-l vedem, să ne bucurăm de el, să-l sporim!
Suntem ocupaţi cu războaiele. Suntem ocupaţi cu lupta!
…Mi-am adus aminte de anii '50-'60, de vremurile când, noi, copiii acelor vremuri, ne jucam de-a războiul, şi de vremurile când sintagma „luptăm pentru pace!" era nelipsită din orice fel de cerere scrisă. Sub lozincă, românul îşi punea semnătura sau deştu' ăl mare, spre a întări legământul.
Ei, bine, cam asta se întâmplă acum în lume: se luptă pentru pace, oricât de oximoronic sună!
Păi, da! Americanii nu asta vor? Să fie pace în Siria, şi oriunde în lume unde tot ei plantează „fitile", şi, după detonări, tot ei vin pe ruine, îmbrăcaţi în costume de supermani salvatori, să pună umărul la reconstrucţie pe temelii solide de democraţie şi pace!
Ruşii nu asta vor? Nimic altceva decât să instaureze pacea, ordinea şi disciplina prin ţările pe unde se autoinvită. De pildă, în Siria, unde teroriştii îşi fac de cap şi-i dau cu tifla lui Al-Assad.
Cât despre Europa, ce să mai spui?! A ajuns „mama răniţilor", un fel de spital mondial de campanie, un fel de azil (politic, economic etc.) al migranţilor care şi-au părăsit ţara, supusă tirului încrucişat al doritorilor de bine, de fapt, adversari „tradiţionali", America şi Rusia.
Mulţi europeni spun că (parafrazând titlul unui film românesc), „Angela merge…prea departe" cu generozitatea devenită brand, faţă de migranţii din Afganistan, Siria etc., în vreme ce Grecia, stat în Statele Unite ale Europei, nu este mângâiată, oploşită (financiar-economic) deloc de Germania. Dimpotrivă!. E un fel de război între ele, dar se doreşte pacea!
Şi, uite-aşa, toată lumea…luptă pentru pace! Păi, cum să fie pace, dacă nu-i război? Cine să vorbească despre pace, dacă nu războinicii, care ştiu bine ce e una, ce e alta?
Pacea e aşa, ca o scurtă pauză de refacere! Războiul e baza! Aduce „armurierilor" prosperitate financiară înmiit mai mare decât păcile anoste, plictisitoare, care, prin lipsa uzului, depreciază (ruginesc) investiţiile (armele).
„Când miezul nopţii bate gros încoace/ Şi restul omenirii noastre doarme,/ Se strâng războinicii drapaţi în arme,/ Setoşi să convorbească despre pace/ La mese tolăniţi pe îndelete,/ Îngrijoraţi privind spre sfânta hartă,/ Şi deplângând conştiinţa lumii, moartă,/ Mâna şi-o dau să facă schimb de pete./ Cum între timp mai mor ceva popoare,/ În aerul în care poţi să degeri/ Păstrează repetate reculegeri/ Miraţi de cursul relei lor planete/ Şi beau ciocnind egalele pahare/ Cocktail de ţări, dar numai când li-i sete"(din „Războinicii", de Adrian Păunescu).
„Puţine lucruri au rămas civile/ În acest veac ploios şi militar/ Nu zile, ci permisii de zile/ Copiii drepţi din mumele lor sar" (din „Antirăzboinică", de Adrian Păunescu)
…Oare ce mai face fetiţa aceea siriană, care, într-o poză cutremurătoare, era surprinsă cu mâinile ridicate, în semn că-şi predă copilăria şi întreg viitorul în mâinile agresorului?
Ce mult m-aş bucura să ştiu că trăieşte undeva, în Europa, la adăpost de armele ucigaşe!
Închei cu un fragment din „Totuşi, cât de rea eşti, soro lume" apărut în „FlAP" şi în „Cuvântul liber" în primăvara acestui an.
„Am văzut pe wall-ul unei prietene o poză cutremurătoare făcută de foto jurnalista Nadia Abu Shaban, în Siria.
În loc să zâmbească obiectivului camerei, în semn de răsfăţ sau cochetărie feminină genetic transmisă şi manifestată la o vârstă ultrafragedă, o fetiţă siriană este surprinsă în poză cu mânuţele ridicate deasupra capului, în semn de capitulare, de supunere! Fetiţa asociază aparatul de pozat cu o armă îndreptată spre ea.
Ochişorii fetiţei, gata să izbucnească în plâns, exprimă frică, dar parcă şi o rugă către „agresor", implorând milă!
O fetiţă de 4 anişori, înscrisă la şcoala vieţii, în „clasa pregătitoare", învaţă lecţia fricii, a terorii!
Din poză nu se poate desluşi dacă fetiţa a înţeles bine lecţia fricii, a propriei frici, sau este doar un impuls mimetic, ea imitând ipostaze ale părinţilor ei, sau ale altor adulţi, pe care i-a văzut de multe ori înfricoşaţi, somaţi să ridice mâinile în semn de supunere, în faţa unor arme îndreptate spre ei.
Fie că fetiţa conştientizează propria-i frică, fie că-şi „imită" părinţii, oricare ar fi adevărul, este unul tragic!
Aş vrea să cred că această fotografie a fetiţei cu mânuţele ridicate deasupra capului nu este o secvenţă dintr-un exerciţiu de gimnastică a fricii, dar nu pot să mă amăgesc!
Această poză este o poză-manifest împotriva tuturor deţinătorilor de arme, de foc sau nu, convenţionale sau nu, care atentează la viaţa, la viitorul copiilor!.
Ce vremuri triste pentru umanitate! O ţară, Siria, leagăn al civilizaţiei umane din vremuri imemoriale, trăieşte asemenea cumplite realităţi!
Dacă s-ar întâmpla asemenea scene doar în Siria, tot ar fi ceva de neacceptat, dar Siria nu este singura ţară din lume în care copiii, înainte de a învăţa să vorbească şi să scrie, învaţă alfabetul fricii, ale cărui litere - ca nişte schije - rănesc inimile şi minţile şi viitorul unor copii nevinovaţi!"
