Preoţimea românească -sprijinitoare a armatelor române

În toate momentele mari ale istoriei noastre, Biserica Română, prin slujitorii ei, a sprijinit idealurile superioare ale poporului de libertate şi unitate naţională sau de dreptate socială. Identificaţi întru totul cu păstoriţii lor, preoţii români au sprijinit luptele, duse secole de-a rândul, de poporul nostru, sub conducerea unor mari conducători de oşti, pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei naţionale: acţiunile lui Mihai Viteazul pentru realizarea primei uniri statale româneşti, mişcările şi revoluţiile populare pentru înlăturarea asupririi sociale (1784, 1907 etc.), lupta pentru realizarea unirii din 1859, războiul pentru independenţă din 1877-1878, mişcarea memorandistă 1894, cele două războaie mondiale. Identificaţi cu aspiraţiile şi suferinţele credincioşilor pe care-i păstoreau, preoţii noştri au fost totdeauna cu ţara şi poporul, slujindu-le cu devotament. Biserica Română a sprijinit şi slujit acţiunile eroice ale poporului nostru fiindcă ea s-a simţit totdeauna legată de poporul căruia îi aparţine.

Spre exemplu, în timpul Războiului de Independenţă, Biserica Română, prin slujitorii ei, şi-a adus sprijinul şi la realizarea acestui însemnat act din viaţa României moderne. Astfel, trupele române au fost însoţite pe câmpurile de luptă, în Bulgaria, de peste 10 preoţi militari, care au ridicat moralul ostaşilor şi i-au întărit sufleteşte în clipe de suferinţă sau în faţa morţii (de notat că întâlnim confesori militari încă din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza). Între ei s-a remarcat preotul Gavrilă Ursu din Iaşi, confesorul Regimentului IV Artilerie, decorat cu Virtutea Militară. Armata Română a fost ajutată însă şi de numeroşi călugări şi călugăriţe, care s-au angajat, voluntar, în serviciul ei, în calitate de infirmieri sau brancardieri. Astfel, la apelul mitropolitului primat Calinic Miclescu, au răspuns aproximativ 100 de călugări şi călugăriţe de la mânăstirile Căldăruşani, Cernica, Ţigăneşti şi Pasărea. Din eparhia Râmnicului s-au oferit, voluntar, aproximativ 50 de călugăriţe şi peste 10 călugări. De la mânăstirile Agapia, Văratic şi Agafton, funcţionau ca infirmiere, în diferite spitale din Moldova, vreo 40 de maici (alte câteva erau de la mânăstirea Adam, din eparhia Huşilor). Ierarhii Bisericii noastre au oferit sume însemnate de bani Crucii Roşii sau pentru cumpărarea de arme. În toate eparhiile s-au format comitete de preoţi care se ocupau cu strângerea de ajutoare (bani, îmbrăcăminte, alimente), pe seama Armatei Române, a văduvelor şi orfanilor de război. Mulţi profesori de seminar şi preoţi-învăţători au oferit o parte din salariul lor în acelaşi scop. Unul dintre ierarhii de seamă, care a păstorit în această perioadă, a fost Episcopul Atanasie Stoenescu de la Râmnicu Vâlcea, care a avut un aport deosebit în sprijinirea armatelor române. De asemenea, în multe mănăstiri s-au întemeiatspitale pentru a-i îngriji pe soldaţii răniţi pe front.

De asemenea, şi românii transilvăneni au participat şi au sprijinit, cum au putut, trupele române în războiul de independenţă. Mai mulţi tineri ardeleni au trecut munţii prin Vama Cucului şi s-au înrolat ca voluntari în Armata Română, făcând întreaga campanie în Bulgaria. Între aceştia se număra şi Vincenţiu Grama, absolvent al Institutului teologic din Sibiu, originar din Râuşor-Făgăraş, care, pentru faptele sale de vitejie, a fost cinstit cu trei decoraţii. În toată Transilvania s-au organizat comitete pentru strângerea de ajutoare — în bani, alimente şi medicamente — pentru răniţii, orfanii şi văduvele de război. După ce autorităţile au dizolvat comitetele, această acţiune a fost continuată de intelectualii români de atunci: avocaţi, preoţi, învăţători, notari şi mai ales de soţiile şi fiicele lor, dar chiar şi de către ţărani. Din cercetarea celor aproximativ 300 de liste de subscripţie, aproape 100 au fost iniţiate de preoţi şi protopopi, iar ale 20, de preotese. În listele de subscripţie apar peste 350 de slujitori ai Bisericii: ierarhi, consilieri şi canonici, profesori de teologie, preoţi şi peste 50 de preotese. Aceste cifre nu sunt însă complete, întrucât în multe liste nu era precizată ocupaţia donatorilor, deci între ei vor fi fost mulţi preoţi şi membri ai familiilor lor. Rezultatul acestor colecte a fost deosebit de grăitor. Românii ardeleni au oferit o sumă mare de bani cu convingerea profundă că sprijină o cauză dreaptă şi că prin cucerirea independenţei de stat a României, va fi cu putinţă şi unirea Transilvaniei cu România.

Preoţimea românească a fost alături de poporul român şi în grelele împrejurări ale Primului Război Mondial,fie luptând alături de popor pe câmpul de luptă, fie rugându-se în biserici pentru izbânda armatelor române, fie adresând cuvinte de îmbărbătare pentru cei rămaşi acasă, fie organizând colecte în bani şi produse pentru cei nenorociţi din pricina războiului sau pentru cei orfani, bătrâni, bolnavi, văduve, rămaşi acasă. Ierarhii au adresat permanent circulare şi pastorale către preoţi şi protopopi îndemnându-i să fie alături de popor în aceste momente extrem de dificile. De asemenea, s-au înfiinţat orfelinate ale Bisericii, pentru copiii rămaşi orfani de pe urma războiului. Acestea sunt doar câteva dintre exemplele care se pot da referitor la modul în care preoţimea românească a fost permanent alături de armatele române de-a lungul timpului.

Aşadar, preoţimea românească a fost alături de popor în momentele de răscruce ale istoriei sale, sprijinindu-i aspiraţiile spre o viaţă mai bună, mai omenească, a fost permanent alături de armatele române, atunci când acestea luptau pentru apărarea neamului românesc şi a gliei noastre strămoşeşti.

 

Lasă un comentariu