Multe schimbări „de formă", nu, însă, şi una esenţială: cea „de fond"!

Aşadar, vom intra, în curând, în cel de-al 26-lea an de capitalism. Şi, totodată, cu cel de-al patrulea preşedinte, în persoana lui Klaus Iohannis, la „cârma" României. Mulţi cetăţeni se şi întreabă: „Va marca oare acesta, prin atitudine şi comportament, mult-aşteptata schimbarea a mentalităţii politicianului român"? Înaintea unui posibil răspuns, o precizare: în cei 25 de ani de capitalism (fie el şi de… cumetrie!), în locul partidului unic - PCR - au apărut, ca ciupercile după ploaie, mai multe partide, ale căror denumiri, în timp, au suferit diverse schimbări. Nu le vom enumera, ele fiind îndeobşte cunoscute. Deci, o schimbare a avut loc: cea „de formă."

Ce a rămas însă, în esenţă, neschimbat: mentalitatea. Potrivit unor comentatori şi analişti români independenţi, principala problemă a României de azi sunt mentalităţile majorităţii populaţiei şi, pe cale de consecinţă, a politicienilor „emanaţi."

Or, apropo de ceea ce va face Iohannis, numai o schimbare, bruscăşi radicală, o revoluţie a mentalităţilor de la baza piramidei în sus va schimba ierarhia şi conducerea la vârf. Aşteptăm - consideră analiştii - degeaba de la falsele elite să genereze schimbări în bine. Nu o vor face pentru că le este foarte bine aşa, atâta vreme cât, după ce că le îmbogăţim, le mai şi votăm. Faptul că nu ne schimbăm mentalităţile face pe oricine votăm să câştige tot… sistemul. Şi asta pentru că mintea colectivă nu are pur şi simplu maturitatea de a concepe cu adevărat o altă lume. Într-un cuvânt, culegem ceea ce alegem. Şi asta pentru că mentalitatea a rămas aceeaşi dinainte de '89. Dovada: un număr important dintre politicienii de azi - miniştri, parlamentari etc. - se află, ca şi activiştii PCR de ieri, în al cincilea, poate chiar al şaselea mandat (precum în defunctul MAN!), cocoţaţi pe valul nemulţumirilor de dinainte de 1989. Tinerii, apăruţi în politică, în ultimii ani, proveniţi din organizaţiile de tineret ale partidelor menţionate, seamănă, izbitor, ca mentalitate, cu cei recrutaţi de PCR din… rândurile fostei UTC! Sigur, nu intră aici excepţiile. Şi am fi nedrepţi să nu recunoaştem că există (puţini, e drept!) şi politicieni autentici. În rest, toţi o apăşi-un pământ: mincinoşi şi tupeişti de profesie, indivizi care (precum activiştii de ieri) consideră că li se cuvine totul; că, dacă partidul lor a ajuns la putere, trebuie să ocupe toate funcţiile; că „prostimea" trebuie să-i voteze fără să pună întrebări. Punem, totuşi, şi noi, o întrebare: cum au reuşit unii dintre aceşti impostori (gen Hrebenciuc) să se menţină, ani la rând, în Parlament, în guvernele care s-au succedat? N-ar fi fost, prin România, alţii mai buni şi mai competenţi? Răspunsul este simplu. Şi, după '89, de la prefect până la şeful Gărzii Financiare sau al Poliţiei, toţi au numiţi pe criterii politice. Înainte de '89, ca să ocupi o funcţie, trebuia, musai, să fii membru de partid. Acum, la fel. În ultimii 25 de ani, schimbarea guvernelor înseamnă (a însemnat) automat un val de destituiri în lanţ. Mai întâi a fost pesederizarea, apoi cederizarea, din nou, pesederizarea, iar, la un moment dat, România a fost împărţită între liberali şi democraţi, ultimii vopsiţi peste noapte în culori democrat-liberale.

Acesta a fost (este) contextul sub care, în ultimii 25 de ani, s-au dat tunuri de zeci de miliarde de dolari, au fost vândute la preţuri de nimic „bijuteriile" României (Romtelecom, Sidex Galaţi, Romcim, Petrom şi câte altele). Tot ce a contat a fost comisionul, plasarea, fără neruşinare, a miniştrilor în consiliile de administraţie, în comisiile de privatizare şi cam în tot ceea ce aducea profit (bani nemunciţi) din ţara devalizată. Ba, dimpotrivă, am spune că, dacă înainte de '89, nimeni nu a acumulat, în doar câţiva ani, zeci de milioane de lei (ori euro), în cei 25 de ani de capitalism românesc, protipendada politică nu doar căşi-a schimbat „cutiile de chibrit" - cum se numeau apartamentele de stat - cu palate sfidătoare, dar milionari fiind, în dispreţul populaţiei, îşi fac concediile pe la Miami, Dubai, Insulele Canare şi prin alte locuri exotice!

În concluzie, PCR, deşi nu mai e, „trăieşte" încă, prin mentalitatea partidelor de azi. Deci, fără o schimbare de mentalitate - care nu se produce chiar de azi de mâine! -, chiar cu Klaus Iohannis, preşedinte al României, sunt slabe speranţe ca anul 2015 şi următorii să marcheze mult aşteptata schimbare, în privinţa aşteptărilor populaţiei.

Dar, cine ştie… Căci, vorba românului, speranţa moare ultima! Iar cum în orice lucru există un început şi un sfârşit, s-ar putea ca şi noul preşedinte al României să marcheze, prin atitudinea şi prezenţa sa - în următorii ani, la Cotroceni - începutul acelei schimbări „de fond" în politica românească, pe care o aşteptăm cu toţii. Şi care este atât de necesară!

Lasă un comentariu