N-am bănuit căva veni o vară / Cu intrigi de omor în dosul stânii / Și cu-o tristețe vastă cât o țară, / În care s-au înstăpânit străinii", scria cândva poeta Leonida Lari, cea care a stat, vă mai amintiți, la Chișinău, în fața tancurilor rusești. Atunci, marii intelectuali ai Basarabiei: Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Dumitru Matcovschi, Valeriu Matei, Nicolae Moșanu, Ion Hadârcă, au luptat să scape de sub talpa bolșevică a Golemului cu picioare de lut, de sub stăpânirea Moscovei, de sub apăsarea muscală din 1812 încoace. Gândul lor era să aducă acasă, pe meleagurile trecute prin atâta ruinăși tristețe, cândva „margine de țară", de Moșie Ștefană, limba română, scrierea latină, Tricolorul și independența!
Numai că, iată, în această „realitate care urlă", cum spunea André Marlaux, din nou începe să se înstăpânească, la Chișinău, o vreme a mancurților, dovadă că mafia rusească actuală, a țarului Putin, nu moare, cu toate că, atunci, în august 1991, în Parlamentul de la Chișinău, se striga, afară fiind, în Piața Marii Adunări Naționale, un milion de frați basarabeni: „Jos mancurții!". Iar mancurții n-au murit și fac ce fac azi, când la modă sunt versurile: „Frunză verde de cicoare, / De la Bălți la Dubăsari, / Hoții mici stau la-nchisoare, / Hoții mari s-aleși primari".
Vladimir Voronin, „polcovnicul roșu", Igor Dodon, Renato Usatâi, Vlad Plahotniuc, după ce Vlad Filat, fostul premier, a fost arestat, acuzat că „a luat parte la devalizarea băncilor", la „jaful mileniului", profitând de deruta creatăși de ocazie, au introdus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Strelețși, cu mâna românească a Partidului Democrat, nici nu se putea altfel, au reușit să producă, programatic, premeditat, haosul la Chișinău, în Republica Moldova! Încât nu poți să nu te întrebi, acum când s-au întețit „intrigile de omor în dosul stânii": oare se întoarce vremea Kazaciok-ului pe Moșia Ștefană? Păcat că, iată, unii românii i-au sprijinit pe rusofonii mancurți să dărâme un guvern românesc!
După cum se știe, după arestarea fostului premier Vlad Filat, liderul PLDM (Partidul Liberal-Democrat din Moldova), acuzat de corupție, conform și unor scenarii rusofone bine puse la cale, socialiștii lui Igor Dodon, alergători după putere fără glorie, au depus o moțiune de cenzură, iar componenții Aliației pentru Integritate Europeană-3, din păcate, din dezbinare, din dezunire, nu și-au coordonat, cum trebuie, acțiunile privind moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. Semnale de alarmă au existat, chiar destule. „Dacă Guvernul pică- considera Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal - s-ar ajunge la haos în țară!". Context în care premierul Valeriu Streleț, exponentul PLDM, considera că „Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului este absolut neîntemeiată, iar PLDM nu intenționează să iasă din alianță!". Așa o fi, numai că guvernanții, care ar fi trebuit săștie, mai ales în situația creată, că socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, nu au luat în seamă scenariile de culise ale comuniștilor și socialiștilot, sprijiniți de Partidul Democrat, și s-au culcat pe-o ureche! În postura Iudei, întrebați dacă ei vor susține sau nu moțiunea, liderii PD (Partidul Democrat) au dat un răspuns ambiguu, un răspuns pe placul comuniștilor lui Vladimir Voronin, al socialiștilor lui Igor Dodon și al vândutului rusofon Renato Usatâi. Ce afirma Marian Lupu, venit și el, cândva, din trupa lui Voronin, azi liderul PD? „PLDM - afirma el - șantajează PD! Suntem nedeciși!". Numai că decizia lor era deja luată!
Din cele 101 locuri (voturi) în Parlamentul de la Chișinău, Alianța pentru Integritate Europeană, cu toate că președintele Parlamentului, Adrian Candu, este pentru un guvern proeuropean stabil, era sigură doar pe 50 de voturi. Insuficiente! Pentru un dialog constructiv, cu PLDM, PL și PD, a avut ezitări și Iurie Leancă, liderul Partidului Popular European, care nu susținea Guvernul Streleț. Și Andrei Năstase, liderul protestatarilor din Piața Marii Adunări Naționale, sfătuia Cabinetul Strelețsă demisioneze, deoarece „acest guvern și-a pierdut credibilitatea, încrederea poporului", dorind „o guvernare care să facă justiție adevărată, nu circ! Dorim o alternativă politică imaculată, bazată pe transparență, integritate, profesionalism!". Bineînțeles, cu gândul la ciolan! Așa cum vor toate partidele de genul celor conduse de Voronin (mai-marele comuniștilor), de Dodon (liderul socialiștilor), Usatâi (șeful „Partidului Nostru"), să vină la putere, susținând, fariseic, faptul că „e nevoie de o altă clasă pro-europeană". Iar „clasa" asta, pe care ei o doresc orientată spre Moscova, să fie ei!
Cineva se întreba: ce se află în spatele PD? Cine-i finanțatorul partidului? Este oligarhul Vlad Plahotniuc, finanțator, dar și controlor al partidelor de stânga, conduse de Renato Usatâi și Igor Dodon, organizatorii protestelor celor cu corturile din fața Parlamentului. Iată explicația „indeciziei" PD! Așa se face că, tot conform unor scenarii de culise, Usatâi a fost arestat, la întoarcerea de la Moscova, dar imediat pus în libertate și purtat în triumf, pe brațe, de pro-ruși în fața Parlamentului. „Se formează noua alianță Usatâi-Plahotniuc?" -se întreabă avocatul Ion Dron. Alianță „care - afirmă el - va duce, în scurt timp, Moldova în careul banditesc al anilor '90, urmată de intimidări, omoruri la comandă, dispariții de persoane. Niciodată interlopii, în țara asta, nu au urcat atât de sus!". Cu rădăcini în fostul partid comunist al Uniunii Sovietice, ei vor temporizarea reformelor democratice, eliminarea integrării europene și a edificării statului de drept! Ura lor atavică, comunistă, a stângii, a dus la căderea Guvernului Strelețși la numirea, de către Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova, ca premier interimar, a medicului Gheorghe Brega, deputat în Parlamentul de la Chișinău, din partea Partidului Liberal, vicepremier în Guvernul Streleț.
Chișinăul se află în fața unui risc, a unui blocaj constituțional. În 90 de zile trebuie format un nou guvern. Iar dacă, în acest timp, nu-i investit noul executiv, ceea ce-i posibil, trebuie dizolvat Parlamentul și organizate alegeri anticipate. Însă, șanse pentru realizarea unei alianțe de guvernare, care să adune 51 de voturi, în Parlament, deocamdată nu există! PLDM anunță că stă deoparte și nu dorește să ia parte la negocieri pentru formarea unei alianțe cu PD. La rândul său, primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, anunță că Partidul Liberal „nu se va alătura unei coaliții de guvernare din care vor face parte comuniștii sau socialiștii, chiar dacă aceștia și-ar asuma un obiectiv pro-european!". Demnă de reținut era și opinia, înainte de moțiunea de cenzură, a analistului politic Olga Nicolenco: „Viitorul politic arată sumbru! Trebuie să ne luăm rămas bun de la Guvernul Strelețși să ne pregătim pentru o guvernare de stânga. PLDM și PL să se pregătească pentru a se retrage în opoziție."
Toate aceste declarații și comentarii au apărut în „Deutsche Welle".
După părerea academicianului-poet Nicolae Dabija, ar mai fi o șansă enormă, salvatoare pentru Republica Moldova: unirea cu România! O spunea, la 14 octombrie 2015, în cadrul Forumului Civic, la Palatul Republicii din Chișinău. Referindu-se la prăbușirea țării, la pericolul ca Republica Moldova să fie aruncată „în brațele Federației Ruse pentru următorii 50 de ani sau pentru totdeauna" poetul invoca adevărul. „Cei care se văd cu Putin și și-au așezat corturile în fața Parlamentului asta vor (…) Există toate semnele că ne aflăm în pragul unei dictaturi, pe val de haos și de anarhie (…) Dacă va veni, de exemplu, un Usatâi la putere, acesta va umple de putoare, nu doar capitala, ci întreaga Republică.
Dacă, Doamne ferește, la cârma statului va ajunge Dodon, acesta va transfera Republica Moldova într-o gubernie a Federației Ruse, unde moldovenii ar fi un fel de cukci" (…) „The Independent" consideră că „cea mai coruptă justiție din lume este cea din Republica Moldova (…), judecătorii au devenit «hoți de legi», nu se mai tem de Dumnezeu! Cedarea puterii, acum, ar fi fatală! S-ar putea ca, la cârma statului să vină bandiții! Este mare nevoie de reforma justiției (…) Republica Moldova se află pe marginea unei prăpastii (…) Dacă nu dorim să dispărem, ca popor, ca limbă, ca neam, în hățișurile Siberiei, care ne bate la uși sau în neantul istoriei, Guvernul de la Chișinău să inițieze, cu Guvernul de la București, tratative privind înlăturarea consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov, condamnat de toate țările lumii, pentru reunirea celor două state românești. Numai așa am putea evita pericolul de a fi Basarabia înghițită, încă o dată, în imperiul care, la 1812 și 1940, ne-a despărțit de grosul neamului nostru (…)! Numai așa am putea evita catastrofa care ne așteaptă într-un viitor ce vine ca parte a unui trecut blestemat (…) Dragi conducători ai Republicii Moldova și ai României! Aveți o posibilitate unicăsă folosiți aceastășansă pe care ne-o dă Dumnezeu și să intrați în manualul de istorie! Generațiile care vin vă vor fi recunoscătoare!".
Românii basarabeni trebuie, o odatăși odată, să înțeleagă spusele poetului bucovinean Vasile Tărâțeanu: „Răstignit pot fi eu, Doamne, / Numai nu pe două hărți!"
Să fie, cumva, uitată acea nemaipomenită întâmplare, din 27 august 1991, din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, unde, în fața milionului de români basarabeni, se producea ruptura față de URSS, Golemul cu picioare de lut? Atunci, când aceeași Leonida Lari scria, ca replică, în fața celor care vorbeau despre două popoare, două limbi diferite, două culturi, cum, mai târziu, afirma, prin dicționarul falsurilor și nemernicul, vândutul Vasile Stati, următoarele versuri lămuritoare: „Suntem un singur popor, cu un singur mormânt, / La Putna lui Ștefan cel Mare".
Să se pregătească, oare, în Republica Moldova, o altă împilare la steaua rubinie a Pieței Roșii, de către cei a căror lumină tot dinspre Moscova vine, cu ceasurile potrivite după Orologiul Kremlinului?
Acum, când credeam că a trecut vremea lui Boris Elțân, a jandarmului Ruțkoi, a generalilor Lebed și Nétkaciov, mai-marii Armatei a 14-a de ocupație, din Transnistria, când speram că a trecut gloria temutului complex militar, iată că acel efect prin ricoșeu acționează malefic, sub un KGB „reformat", care funcționează sinistru și perfect pe Moșia Ștefană în anul 2015! Iată că, încetul cu încetul, Basarabia iar se urcă pe cruce, dorită întoarcere a mancurților rusofoni, spre CSI, spre Moscova, deci și spre Siberiile de gheață. În spatele tragediei Basarabiei, înlăcrimate prin timp, jubilează iar rusofonii comuniști ai lui Vladimir Voronin și socialiștii lui Igor Dodon. Nu au urcat, oare, frații basarabeni, destul Golgota Kolâmei, Vorkutei, Magadanului, până dincolo de Cercul Polar, în acel tragic „Pahod na Sibir"? Să vină, din nou, vremea renegaților și a rătăciților de neam, apăsarea străină din vremea „Doinei" lui Mihai Eminescu? Timp al celor vânduți Moscovei?!
Chiar să fie uitat acel „ceas de aur" al revenirii la matcăși al învierii din august 1991? Chiar se vrea întoarcerea cumplitei vremi, când înaintemergătorii au albit, cu oasele lor, drumurile fără întoarcere spre gulagurile sovietice? Să fie uitate versurile lui Dumitru Matcovschi: „Un parvenit, un hoț de seară, / Ți-a pângărit barbar cuvântul, și obiceiul, și durerea, / Și sărbătoarea, și lumina"? Vremea în care „hoțul s-a deprins, într-atât cu ce a furat, încât crede că bunul furat e al lui din vecii vecilor", cum exclama academicianul-poet Nicolae Dabija.
Să fie uitate, cumva, și evenimentele din aprilie 2009, când tinerii au dovedit că, după voie românească, se poate și altfel, în revolta lor, fără mancurți-rusofoni.
Chiar vor frații basarabeni un alt gard de sârmă ghimpată pe Prut, trasă de cei care formează, azi, la Chișinău, Coloana a V-a, rusească, din Basarabia, ei, cei care „au stat la cald și au pândit cu ură"?. Veneticii ăștia „au ucis sufletele înaintea trupului" celor care, amar de vreme, au plâns cu „lacrimi de mărgică de gheață".
Oare de ce, azi, loviți de acel „blestem al dezunirii", frații noștri români, de acolo, permit spulberarea unor vise, de către cei care, în trecutul război civil, la Nistru, „au tras și-n ei, și-n limba română"? Să fie uitate viețile tinere atunci secerate la Tighina, Coșnița, Dubasari și Cocieri? Celor care istoria le pare a fi „doar rătăcire" - cum spunea Heidegger -, să le amintim și versurile lui Adrian Păunescu: „Se urcă Basarabia pe cruce, / Și cuie pentru ea se pregătesc / Și primăvara jertfe noi aduce, / Și plânge, iarăși, neamul românesc //…// Vin triburi să ne ia pământ și frați / Și-n fața lor abia rostim cuvântul / Și, prin tăcere, suntem vinovați. // Ce cale poate țara să apuce? / În tragica, neconvertită zi, / Se urcă Basarabia pe cruce / Și nu știm învierea când va fi".
Doar frații basarabeni, uniți, nu divizați de străinii venetici și de cumplita dihonie, pot să mai evite sintagma-titlu: „Icoană spartă, Basarabia!".
Din păcate, iar încep să ne doară o hartăși o rană, în urma unui început de război, încetul cu încetul, pierdut. Depinde acum totul de frații români basarabeni, datori să reamintească celor înstrăinați de țară, că „nu ne vom putea mântui, ca etnie, ca popor, ca neam decât numai în, cu, prin sfânta Limbă Română". Numai uniți, cei care „se nasc cu harta Daciei în palmă", „de când imperiile lumii ne tot pasc", pot fi biruitori. O spunea, cât se poate de clar, Mihail Kogălniceanu: „Să ne ținem de limba, de istoria noastră, cum un om în primejdie de a se îneca se ține de prăjina ce i se aruncă spre scăpare."
Deci, grijă mare! Să nu se uite cumva!
