Undeva, într-un sat sărac din îndepărtata Japonie, trăiau mai mulţi oameni în vârstă, iar viaţa lor se împărţea între munca la câmp şi discuţiile pe care le purtau când vremea era prea rece pentru a munci. Aşa că zece bătrâni singuri din sat s-au decis să sărbătorească împreună seara Anului Nou, cu o cană de vin cald în mână, ca să se bucure de poveşti şi de vorbe de duh. Dar cum niciunul dintre ei nu avea suficient vin pentru a le da tuturor de băut, ei au vorbit şi au fost toţi de acord să aducă fiecare câte un ulcior de vin, iar apoi să pună vinul laolaltă într-un vas mare, ca să-l încălzeascăşi să-l bea toată seara împreună. Zis şi făcut: s-au despărţit şi mergând fiecare spre casa lui, pentru a aduce vinul, fiecare bătrân s-a gândit: „Vinul meu este mult prea bun ca să-l amestec cu vinul lor! Nimeni nu va şti dacă eu nu voi turna în castronul comun vinul meu atât de bun. Va fi bine aşa. Voi duce în schimb o cană de apă". Şi s-au reîntâlnit bătrânii în ajunul Anului Nou. Fiecare a adus cu el câte un ulcior, au turnat conţinutul ulciorului, cu mare ceremonie, într-un vas mare, pus pe foc, pentru a-l încălzi. S-au pregătit pentru poveşti şi s-au strâns în jurul vasului, privindu-se pe furiş. Când conţinutul vasului s-a încălzit, s-au aşezat pentru a-şi depăna poveştile, fiecare cu câte o cană cu apă fierbinte în mână.
