„Romo Sapiens", la Teatrul Naţional Alina Şerban, frumuseţea care vine din… naturaleţe!

Distribuie pe:

Cu numele unui adevărat star pe afiş, actriţă rromă care atrage prin frumuseţea ei naturală, este suficient ca sala să fie plină. De altfel, datorită relaţiilor ei din Germania, acest spectacol a fost şi la Berlin. În plus, problema integrării rromilor este un alt subiect de atracţie. Surpriza a fost şi o actriţă nemţoaică plină de temperament, piesa vorbită în germană pe jumătate, dar, în sfârşit, tradusă, dar, din păcate, nu se cunosc date suplimentare despre acea actriţă, ca despre Alina Şerban, a cărei pagină FB abundă în informaţii şi elogii atât naţionale cât şi internaţionale. Prezenţa plină de spontaneitate a lui Andrei Chiran, şi faptul că spectacolul a fost pe jumătate improvizaţie, a fost şi acesta un punct câştigat. Singura problemă e că spectacolul nu are pauzăşi este prea lung - nu toţi rezistă la aerul închis de la subsolul salei Parking, arhiplină, după cum spune cineva din personalul Teatrului, a mai fost recent un caz când o doamnă a ieşit din sala mică fiindcă nu avea destul aer. Atâta timp cât locurile sunt rezervate din timp, nu există explicaţii de ce nu s-au păstrat pentru persoanele cărora le erau destinate. Dar acestea sunt detalii tehnice, spectacolul a fost bun. Actorii din afara teatrului au fost mai presus de data aceasta, în special invitata Alina Şerban, fiind prin frumuseţea şi felul ei de a se mişca, principala atracţie. Tema centrală a fost discriminarea rromilor, felul în care lumea vrea să-i facă „invizibili" şi dorinţa prea puţină a unora de a-i integra, ea fiind singura credibilă, alături de studentul târgumureşean, probabil tot aparţinând de etnia ei. Am reţinut că problema rromilor este aceeaşi în Germania ca şi în România, discriminarea, care nu ţine de prosperitatea unei anumite ţări şi de sărăcia alteia. Foarte plină de umor a fost lecţia de germanăşi actriţa de acolo. Spectacolul este unul demn de plimbat la Odeon, la Cluj şi chiar la Berlin. Repet, indiferent de tensiunile care sunt acum în teatru legate de schimbarea guvernului, aviditatea unora sau altora de a deveni directori, invitarea altor directori de teatru pentru a-i susţine etc., nu este mai nimic de reproşat actualei direcţiuni, care a ridicat foarte mult teatrul şi a umplut sălile, a adus Gala Uniter în Târgu-Mureşşi a luat premii după mulţi ani, a făcut secţia română să se ridice la nivelul celei maghiare şi a celor din ţarăşi afară. Indiferent ce va fi în viitor, fac încă odată apel la calm, la derularea firească a proiectelor în continuare, la stoparea panicii, fiindcă poziţiile de conducere din instituţiile culturale depind de alţii, din vârf, nu de noi, cei de aici! Prima condiţie este civilizaţia, de ea depinde şi calitatea receptării spectacolelor, apoi urmează restul! Oricum, ceea ce am observat, este că un nume important pe afiş precum al Alinei Şerban şi încurajarea frumuseţii, esteticului şi valorii, non-vulgarităţii, poate să ridice un spectacol. Ceea ce s-a întâmplat joi seara, când, chiar dacă, din cauza aerului închis, a trebuit să ies din sală, motivul nu a fost legat de calitatea spectacolului, din nou, foarte bun, ca şi ultimele trei premiere. Atenţie, deci, la lungimea spectacolelor, absenţa pauzelor şi securitatea spectatorilor, oamenii se pot sufoca nu doar în incendii asupra cărora se insistă deja până la suprasaturare.

Lasă un comentariu