Specialişti SMURD Mureş, decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis

Distribuie pe:

La propunerea Ministerului Sănătăţii, preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat marţi, 10 noiembrie 2015, decretul de decorare a unor angajaţi ai SMURD - Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Mureş.

Astfel, în semn de apreciere pentru înaltul profesionalism dovedit şi a rezultatelor remarcabile obţinute în executarea misiunilor încredinţate, pentru întreaga carieră dedicată salvării de vieţi omeneşti, preşedintele României a conferit Ordinul „Meritul Sanitar" în grad de Ofiţer domnului Cristian-Marius Boeriu, medic UPU-SMURD Târgu-Mureş, şi domnului Apor Bartos, medic UPU-SMURD Târgu-Mureş, domnului Paul-Bogdan Csillag, medic UPU-SMURD Târgu-Mureş, domnului Sergiu-Dumitru Oltean, coordonator Dispecerat Integrat Mureş, domnului Puiu Ioan Popescu, medic UPU-SMURD Târgu-Mureş, doamnei Maria Salanţa, medic UPU-SMURD Târgu-Mureş, doamnei Estrela Suciava, medic UPU-SMURD Târgu-Mureş, şi doamnei Teodora Sorana Truţa, medic UPU-SMURD Târgu-Mureş.

Medalia „Meritul Sanitar" clasa a II-a a fost conferită doamnei Hajnal-Erzsebet Vass, asistent medical UPU-SMURD Târgu-Mureş, iar Medalia „Meritul Sanitar" clasa a III-a - doamnei Maria-Elena Casoni, asistent medical UPU-SMURD Târgu-Mureş, doamnei Mihaela Moise-Duca, asistent medical UPU-SMURD Târgu-Mureş, doamnei Bianca Laslo, asistent medical UPU-SMURD Târgu-Mureş, şi doamnei Camelia Fiordean, asistent medical UPU-SMURD Târgu-Mureş.

În aceeaşi zi, la propunerea viceprim-ministrului pentru Securitate Naţională- ministrul Afacerilor Interne, preşedintele României i-a conferit Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, domnului colonel Ioan Dorin Oltean, inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea" al judeţului Mureş. 

Lasă un comentariu