Inițial voiam să mă opresc la o singură carte din „raftul" prietenului nostru de la Antpiozi, dar este imposibil să scrii despre un volum semnat de George Roca fără să iei în calcul întreaga sa experință și activitate în lumea literară contemporană.
George Roca este un ferment binevenit la decantarea vinului numit Literatură, odată ce se apropie de masa de scris, el se „îmbată" de-a dreptul cu bucuria descoperirii frumosului din texte. Generos cum puțini oameni am mai întâlnit astăzi, promovează talentele românești pe tot Mapamondul. Creator de reviste culturale, majoritatea în spațiul virtual, scriitorul care a plecat din România cu foarte mulți ani în urmă, dar continuă să trăiască cu dorul și patima rădăcinii de la care s-a rupt, este un talentat poet, traducător, eseist, cu notorietate deja câștigată, dar și un jurnalist de cultură și prestanță.
S-a remarcat editorial cu un studiul istoric despre segmentul medievalului moldovenesc, scriind și publicând eseul de largă respirație „Arhitectura ștefaniană" („Dezvoltarea arhitecturii în perioada de domnie a binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Sfânt", Editura Carpathia Press, București, 2006). George Roca nu este istoric, este filolog de meserie, și are o experiență în marketingul cultural australian de aproape o viață de om. S-a documentat profund pentru a ne oferi acest studiu de valoare și pasionat cum îl știm a reușit să ne ofere această carte cu aură de istorie veche, și să ne demonstreze că, atunci când îți dorești ceva cu adevărat, reușești, chiar daca te afli la peste 16 mii de kilometri distanță de țara strămoșilor.
„De vorbă cu stelele" volumul 1 și 2 (Editura Anamarol, București, 2010 & 2011), sunt două cărți voluminoase, a câte 300 de pagini fiecare. Scrise în limba sa maternă, româna, a adunat între copertele acestora 46 de interviuri cu personalități românești din șapte țări, de pe trei continente, interviuri extrem de interesante. Aici se vede clar șarmul personal, delicatețea dar și siguranța de sine, cultura dobândită citind și trăind în medii difetite, dar și inteligența cu care se mișcă printre întrebările și răspunsurile devenite mărturisire. Autorul își croiește cu mare trudă intrebările deoarece mai întâi se documentează asiduu cu privire la persoana intervievată, voind să știe tot despre viața, opera, realizările și activitatea acesteia.
„Evadare în spațiul virtual" este un volum de poeme semnat George Roca, apărut în 2009, tot la Editura Anamarol din București. O carte care și-a avut locul ei în abordarea criticilor literari și care a intrat deja în conștiința cititorului. Scriam odată că, această carte, este pentru autorul ei, ceea ce este Drumul Mătăsii pentru negustorii de mirodenii. Un spațiu real-imaginar, pe care poetul purcede călăuzindu-se după propria sa Stea Polară, când se află în țara natală în Emisfera Nordică a Pământului și după „Crucea Sudului" când se afla „exilat" la Antipozi, în Australia. Poemele cu iz de amintiri din copilărie, cu ecouri prefăcute în sintagme lirice, sunt ușor de citit și sunt potrivite și pentru a fi recitate într-un loc unde prietenii se adună și își deapănă firul vieții în fața unui pahar cu vin... de Busuioacă de Bohotin. Un „florilegiu de poezie", cum specifică poetul în subtitlul cărții, unde pe parcursul a 120 de pagini, ne transportă liric din spațiul virtual la antipodul copilariei sale și mai apoi la cel al cromaticii australiene. Mi s-a părut foarte simbolică oglinda sufletului și trăirea interioară a autorului George Roca în poezia „Nostalgie". Parcă-l văd pe balconul casei sale din Sydney, căzut pe gâduri... într-un zbor imaginar spre ținuturile natale, cu o lacrimă în colțul ochiului stâng... scrutând zarea printre glastrele florilor albastre de la Antipozi: „Reverie printre glastre/ Admirând florile-albastre/ Ca un pui de bogdaproste/ Care cântă a dragoste./ Gângurit de guguștiuc/ Mă-ndeamnă să mă duc.../ Să mă duc ori unde, aiurea,/ Să mă iubesc cu pădurea,/ Să văd o turmă de oi/ Păscând iarbă în zăvoi/ Și un munte cu tichie/ De zăpadă argintie/ Să ascult frunza cum crește/ Și o vorbă-n românește...".
În anul 2013 revine la editura Anamarol și publică o nouă carte. Titlul acestei „Căutând insula fericirii / Looking for the isle of happiness". O carte de poeme bilingve. Venise vremea să-și facă cunoscute versurile și citiorilor de limbă engleză. Am ales din paginile acestui volum, un singur poem, cred eu edificator pentru modul în care George Roca intră în relație cu Poezia, pentru starea aceea inefabilă ce te bântuie ca om, și căreia îi spunem simplu: Talent. Talentul nu se măsoară nici la metru, nici cu balanța, talentul este sau nu este, dar se simte deîndată ce, citintind un text, simți fluturi în stomac. Să fie dragostea? Dragostea de viață, de frumos, de oameni.
„Mi-am insușit tehnica lui Crusoe!/ Am alungat poștașul,/ am încuiat ușa cu trei lacăte,/ am scos din priză telefonul și televizorul,/ mi-am băgat vată in urechi/ și încet, încet, am tras obloanele peste ochi./ Acum stau liniștit și cuget/ pe insula mea pustie/de la etajul trei.// Ca și Robinson am și eu cațiva prieteni/ care nu mă deranjează:/ Vineri, Sambătă, Duminică,/ Luni, Miercuri și Joi.// A mai fost unul, Marți,/ dar m-a trădat pentru trei ceasuri rele!// Și ei sunt tot atat de tăcuți ca mine!/ Cu toții suferim de agorafobie/ (...)" (Singur)
„I acquired the strategy of Crusoe!/ I expelled the postman,/ I locked the door with three locks,/ I unplugged the telephone and the television,/ I stuffed plugs in my ears/ and slowly, slowly, I pulled the shutters over my eyes./ Now I'm at peace and meditate/ on my third-floor/ remote island.// Like Robinson/ I also have a few friends/ who never disturb me:/ Thursday, Saturday, Sunday,/ Monday, Tuesday, Wednesday.// There was another, Friday,/ but he betrayed me/ for a black widow...// They're as quiet as me!/ All of us suffer from agoraphobia/ and want to be alone!/ (...)" (Alone)
George Roca nu ne bombardează prea des și cu prea multe texte proprii. El adună cuvintele precum albinele polenul, se bucură de ele și le transformă în poezii când le vine vremea. Poemele lui sunt destăinuiri, revărsări ale preapliunului inimii. Poetul nu se complică apelând la filozofii teribiliste, nici nu este adeptul stilului bombastic, vulgar, care, zice-se că ar avea căutare în ziua de astăzi. Și cu toate acestea, George Roca, are destui cititori pe toate continentele. Care să fie secretul? Comunicarea! Modul în care știe să ne atragă, să ne vorbească despre o lume pe care, prin cuvintele lui, o recunoaștem ca fiind și a noastră.
George Roca este un om căruia îi place să împartă bucurii! Sunt convinsă că el are multe nopți albe... fiind veșnic ocupat, deoarece ține legătura cu mulți scriitori (mai mari sau mai mici) pe care îi promovează în revistele „prietene" cu care colaborează. Asta îl face să se simtă mereu acasă, în România.
Am fost colegă câțiva ani cu George Roca în Redacția revistei AGERO Stuttgart. Atunci, și acolo, i-am admirat puterea de muncă, seriozitatea și știința cu care reușește să-i dea culoare jurnalistică unui text oarecare. Și atunci, ca și acum, respect actul cultural pe care îl face fără odihnă, fără remunerație și fără să se plângă că în Australia lui este însingurat, sau că „acolo" este... iarnă, când la noi e vară...
Melania CUC
Archiud - București
14 iulie 2015
