Cu omul, numai moartea este dreaptă

Într-o poveste remarcabilă, mustind de umor negru, intitulată „Moartea naşă", în care este vorba de un ţăran care caută pe cineva demn să-i boteze copilul, se spune că acesta se întâlneşte în peregrinările sale, la un moment dat, cu Dumnezeu, căruia îi împărtăşeşte scopul căutărilor sale:

- Vreau să-mi botez copilul, dar vreau ca naşul lui să fie un om drept. Tu eşti drept? Stingherit, Dumnezeu răspunde, nu fără o anumită ezitare:

- Mă rog, cinstit vorbind, nu tocmai!

- În cazul ăsta nu poţi fi naşul fiului meu - a spus ţăranul şi şi-a văzut de drum. Şi iată că, la un moment dat, o întâlneşte pe Maica Domnului. Întrebată şi ea dacă e „dreaptă", Sfânta Fecioară Maria a admis că nu poate pretinde aşa ceva, cu mâna pe inimă. În cele din urmă, ţăranul se văzu faţă-n faţă cu o doamnă în negru.

- Da, cred că sunt o persoană dreaptă, a fost răspunsul ei.

- Atunci să ştii că este bine! Mă învoiesc să-mi fi naşă, pentru că eşti un om drept. Dumneta nu sprijini nici pe cel bogat, nici pe cel sărac. Mergi la fiecare şi fără îndurare curmi firul vieţii şi celor bogaţi şi fericiţi şi celor săraci şi oropsiţi. Apoi, mă bucur că am făcut o alegere bună, am avut mare noroc. Părinţii copilului s-au bucurat foarte tare şi botezul a avut loc aşa cum se cuvine, cu multe bucate şi multă veselie. Când ultimul dintre musafiri plecă, onorabila naşă l-a invitat pe ţăran în palatul ei şi l-a condus într-o sală mare, în care ardeau nenumărate luminiţe. Ţăranul se opri locului, uimit:

- Naşă, ce sunt toate aceste lumini?

Nobila doamnă răspunse:

- Sunt flăcările tuturor sufletelor omeneşti. Vezi flacăra aceea plăpândă, gata să se stingă? E flacăra ta. În opaiţ nu mai e ulei aproape deloc. Şi acum uită-te la flacăra cealaltă, care arde intens, cu putere. E a fiului tău.

Ţăranul fu cuprins de spaimă.

- Naşă, ia, te rog, o picătură din uleiul aflat în opaiţul fiului meu şi pune-o în opaiţul meu.

- Nu, a răspuns naşa. Sunt o persoană dreaptă. Sunt Moartea.

Moartea, despre care s-a spus că „a intrat în lume prin pizma diavolului" (Înţelepciunea lui Solomon II, 24), este doar „plata păcatului" (Romani VI, 23) pe care Dumnezeu, Judecătorul lumii, o îngăduie.

Noi, creştinii, însă, credem că Învierea este mai puternică ca moartea şi credem că Cel ce dă valoare lumii este numai Dumnezeu.

Lasă un comentariu