Dor de Bucovina - ediția a XXIII-a

Distribuie pe:

 În fiecare an, înainte de evenimentele prilejuite de Ziua Națională a României, la Târgu-Mureș se desfășoară ampla manifestare culturală și patrio-tică dedicată Unirii Bucovinei cu Țara-mamă.

Ediția din acest an - cea de a XXIII-a - a avut loc vineri, 28 noiembrie, fiind organizată  de Fundația Culturală „Vasile Netea", președinte - prof. Dimitrie Poptămaș, Despărțământul Central Județean Mureș al ASTREI, președinte - Lazăr Lădariu, și   Asociația Culturală „Punți de lumină", președinte - Mariana Cristescu, și susținută de Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, filiala Târgu-Mureș, președinte - prof. Rodica Puia.

Ca de fiecare dată, manifestarea de adâncă simțire românească „Dor de Bucovina" a fost găzduită de Centrul de Dezbateri Socio-Politice și Culturale din Târgu-Mureș „Aurel Emil Dandea".

Moderatorul evenimentului, prof. Dimtrie Poptămaș, menționa, în cuvântul de deschidere: „Mărturisesc că noi, de douăzeci și patru de ani, marcăm această zi, care înseamnă, de fapt, unirea Bucovinei cu Patria-mamă". Vorbele i-au fost întrerupte de grupul de elevi de la Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian", pregătit de prof. Luminița Boboc, tinerii interpretând colindul „Maria se preumblă".

Pentru a vorbi despre actul istoric de la 28 noiembrie 1918, au fost invitate personalități ale vieții culturale mureșene, în persoanele doamnelor Mariana Cristescu, senior editor la cotidianul „Cuvântul liber", și Mariana Ploeșteanu, istoric.

Din cuvântul Marianei Cristescu, am reținut: „Sărbătorim, astăzi, Ziua Bucovinei, nu pentru că așa au vrut guvernanții. Cred că Ziua Bucovinei este în fiecare zi, și așa trebuie să fie".

„Sunt foarte emoționante aceste momente, în care toți cei care ne iubim țara, și neamul, și omenia și credința, reușim să ne adunăm aici. Pentru mine este o zi sfântă și, prin bunătatea ei, Maica Domnului ne-a învrednicit să fim alături", a declarat, la rândul ei, prof. Rodica Puia.  

În cadrul reuniunii, elevul Dragoș Burghelea, membru al Asociației „Dacii liberi", ales, în acest an, în Comitetul director al Societății pentru Limba și Literatura Română în Bucovina, a declarat: „Noi, ca români, avem cea mai mare încredere în instituții precum biserica și armata". Tânărul, împreună cu colegul său, Bogdan Porime, au prezentat sceneta „La arme", după Mihai Eminescu, iar Raluca Popa și Teodor Togănel au interpretat o scenetă cu caracter religios, care i-a făcut pe cei prezenți să simtă apropierea Crăciunului.

Istoricul Mariana Ploeșteanu, după o scurtă prezentare a publicației „Țara Fagilor", a vorbit despre modul în care s-a decis marele act de la 28 noiembrie 1918: „La 15/28 noiembrie 1918, în Palatul Mitropolitan - Sala Sinodală din Cernăuți, a fost convocat Congresul general al bucovinenilor, la care au participat 74 de delegați români, 13 ucrainieni, 7 germani și 6 polonezi, iar Iancu Flondor a propus delegației, spre discutare, Moțiunea de Unire, care a fost votată în unanimitate ca Declarație de Unire".

Au mai luat cuvântul prof. Ileana Ștefaneli, adresându-se, în special, tinerilor, și prof. Nistor Man, care a precizat; „Unirea, cu două atribute: necondiționată și pe veci".

Mircea Dorin Istrate, președintele filialei mureșene a Ligii Scriitorilor din România, le-a înmânat doamnelor Rodica Puia și Mariana Ploeșteanu diplome din partea organizației pe care o reprezintă, după care a citit două poezii din creația proprie. 

Lasă un comentariu