Din păcate… Și-n capitalism, ca și-n socialism, pentru „ăla-micu", cum a fost așa rămâne!

Distribuie pe:

O vreme, am crezut că această criză mondială a capitalismului - „pigmentată", din păcate, în ultima perioadă, și cu acțiuni teroriste - ne va face bine nouă, sărăntocilor. Că a venit vremea ca istoria să sancționeze abuzul capitalist, care a adus și bune și rele, dar a dat globul în mâna câtorva căpcăuni, dintre care, unii, nemiloși, n-au vrut să ne aștearnă nouă, sărăntocilor, o viață mai bună. Am fi dorit, prin socialism, să dăm de pământ cu acel capitalism crud (o societate crudă și nedreaptă) și să ne întemeiem o agoniseală, un alt tip de repartiție, o altă orânduire. N-a fost să fie. Fiindcă s-a instalat o masă prea sărăcăcioasă (la Putere), iar cei care au venit la ea nu s-au săturat, nici nu s-au disciplinat să rămână cumpătați.

Acum, noi, sărăntocii, constatăm (ce am putea face altceva!) că liberalismul e competițional, că cel care a apucat să capitalizeze masiv face ce vrea cu „ăla-micu". Legea cererii și a ofertei nu-l ajută niciodată pe cel mic, care este spoliat chiar prin sistem, adică natural și legal. Să nu ne închipuim că există egalitate, iertare. Liberalismul, zic unii, regularizează șansele productive? Aiurea, el te bate în poartă, dacă e mai voinic. Tu crezi că liberalismul înseamnă „toți într-o unire"? Nicidecum, el instituie capitaliști suzerani și capitaliști vasali. Noi suntem printre aceștia. Noi, sărăntocii, n-avem nicio șansă. Și n-avem nici un zid (de apărare) nici dinspre stânga autohtonă, neputincioasă și pe alocuri infectă (plină de fețe care se tolănesc într-o bogăție suspectă, nemeritată, nesocialistă!). Vasali am fost, așa vom rămâne în veci.

 Să ne descurcăm cum putem, căci de la clasa politică românească, slabă nădejde. Crizele (de toate felurile) le suportăm noi, sărăntocii! Din păcate… și-n capitalism, ca și-n socialism, regula o fac șmecherii de la Putere!

Lasă un comentariu