LEGUMELE ALBE REDUC CU O TREIME RISCUL DE CANCER GASTRIC

Distribuie pe:

Cercetătorii chinezi de la Universitatea Zhejiang, citați de descopera.ro, susțin că legumele albe sunt cei mai buni aliați în prevenirea cancerului la stomac.

„Ca regulă generală, se știa că fructele și legumele sunt cei mai buni aliați în prevenirea cancerului. Cartoful, stigmatizat adesea pentru numărul mare de calorii sau indicele glicemic ridicat, are efect protector în privința prevenirii cancerului la stomac. La consumatorii de legume albe (cum ar fi cartoful, țelina, conopida, andivele și prazul) s-a observat o reducere cu 33% a riscului de apariție a bolii.

Prin urmare, nu este indicat să renunțăm la cartofi, întrucât cei care alungă cartofii din regimul lor alimentar din cauza amidonului conținut și a indicelui glicemic potențial ridicat fac o greșeală. În cazul în care cartofii sunt consumați în cantități rezonabile (circa 200 de grame la o masă) și alături de alte legume, nu constituie nicio problemă, dimpotrivă.

Este important însă și felul în care cartofii sunt pregătiți. Astfel, în locul cartofilor prăjiți și al felurilor cu sos ar trebui preferată fierberea în apă sau la aburi. De asemenea, cartofii copți în coajă sunt interesanți din punct de vedere nutrițional fiindcă sunt bogați în fibre, minerale și vitamina C.

Până să ajungem la această concluzie, am comparat rezultatele a 76 de studii desfășurate în Statele Unite, Europa și Asia, în total fiind observate 6.316.385 persoane, timp de 11 ani. Prin urmare, este cel mai vast studiu întreprins până în prezent în privința legăturilor dintre alimentație și cancerul gastric.

Printre alimentele care ar putea constitui factori agravanți în ceea ce privește cancerul la stomac figurează carnea industrializată, alcoolul și alimentele bogate în sare, la care se adaugă fumatul", ne previn oamenii de știință chinezi.

 

 

Lasă un comentariu