Mi-aduc aminte că, în urmă cu câţiva ani - povestea cineva - m-am furişat într-o Biserică, sperând la puţină linişte... Voiam să plâng. Părintele m-a văzut şi m-a întrebat dacă mă poate ajuta cu ceva.
- Nu mă poate ajuta nimeni, i-am spus privind în pământ.
- Dumnezeu poate.
- Care Dumnezeu? Nu există!, am spus cu furie, lăsând durerea din mine să vorbească.
Preotul m-a lăsat câteva minute, apoi a revenit şi mi-a povestit ceva, o banalitate, şi iar L-a invocat pe Dumnezeu.
- Sunt foarte supărată pe Dumnezeu, i-am spus.
- Păi, parcă spuneai că nu există, nu? Dacă nu există, atunci, pe cine eşti supărată?
