În anul 2016, CONSTRUCŢIA LĂCAŞURILOR DE CULT, FĂRĂ BANI DE LA BUGET!

Distribuie pe:

După şedinţa de Guvern de miercuri, 9 decembrie 2015, primul ministru Dacian Cioloş a anunţat că forma finală a proiectului de buget pe 2016 nu prevede alocări financiare pentru construcţia de biserici.

„Faptul că nu avem alocări bugetare nu înseamnă că investiţiile care se fac în lăcaşele de cult nu sunt importante, dar cred că aici e importantă implicarea enoriaşilor, a credincioşilor, şi a autorităţilor locale. Acestea pot să decidă cel mai bine în ce fel anumite investiţii sunt prioritare sau nu pentru comunităţile respective. În condiţiile bugetare foarte dificile pe care le avem, nu ne-am permis aceste alocări. În schimb, cred că putem mobiliza cultele în proiectele cu character social. Programele, proiectele pe care le avem la dispoziţie vor fi deschise şi pentru culte", a declarat Cioloş.

Chiar dacă Guvernul nu a alocat pentru anul viitor fonduri destinate construiri sau reabilitării lăcaşurilor de cult, bisericile vor beneficia în continuare de bani de la stat pentru plata salariilor personalului clerical. Ministrul Finanţelor a declarat că, în cazul personalului clerical, contribuţia statului la salarizarea personalului de cult creşte de la 278,3 milioane lei anul acesta la peste 315,1 milioane lei în anul 2016, iar în cazul personalului neclerical, contribuţia statului creşte de la 188,9 milioane lei la 292,7 milioane lei în anul 2016.

Potrivit statisticilor guvernamentale, în România erau în construcţie 525 de biserici noi în anul 2014, 251 în 2015, iar pentru 2016 se prevede construirea a 291 de biserici noi.

Lasă un comentariu