Pentru a avea o imagine mai amplă asupra folclorului mureşean, asupra datinilor şi obiceiurilor mureşene, trebuie să aruncăm o privire şi să facem o prezentare cărţii: „Murăş, Murăş, apă lină", în care Vasile Netea şi Eugen Nicoară prezintă pe larg toate elementele folcloristice ale Văii Mureşului. La realizarea acestui volum, Vasile Netea colaborează cu dr. Eugen Nicoară. Aşadar, în anul 1936, apărea la Reghin, în Editura Despărţământului „Astrei", volumul „Murăş, Murăş, apă lină" - literatură populară din regiunea Mureşului de Sus", alcătuit de Vasile Netea şi dr. Eugen Nicoară. Prin dimensiunile sale, ca şi prin speciile de literatură, îmbunătăţeşte colecţia acestora, este cea mai reprezentativă şi mai cuprinzătoare culegere de folclor mureşean. În intenţia autorilor ea nu reprezenta decât volumul I dintr-o colecţie mai intensă, din care volumul următor era consacrat obiceiurilor şi datinilor, în volumul al treilea prozei populare mureşene, snoavelor, tradiţiilor, poveştilor. Însuşi faptul că volumul se tipărea sub auspiciile ASTREI, preocupată de culturalizarea satelor, şi că era prefaţat de Ion Agârbiceanu, secretarul literar al secţiilor ASTREI, reflectă îndeajuns caracterul cultural al acestei colecţii. Cartea era de altfel închinată „inimilor tinere" de pe meleagurile mureşene pentru cultivarea şi constituirea „graiului", portretului şi datinilor strămoşeşti.
Datorită intensei activităţi culturale a acestui despărţământ, volumul „Murăş, Murăş, apă lină", care s-a bucurat de o aleasă primire şi din partea ziarelor şi revistelor transilvănene, a avut o largă circulaţie, el fiind până astăzi un izvor de împrospătare pentru colăcarii şi chiuitorii de la nunţi şi de informare pentru cercetătorii locali. Deşi alcătuită în vederea unor asemenea scopuri, noua colecţie de folclor mureşean cuprindea însă numeroase elemente care să o facă utilă şi pe alte planuri decât cele locale şi să aducă o contribuţie la dezvoltarea mişcării folcloristice naţionale. Autorii precizează că au urmărit să înfăţişeze aspectul integral al sufletului poporului de pe aceste meleaguri începând cu portul, apoi cu limba şi sfârşind cu diferite specii de literatură populară.
Volumul se deschide cu un număr de 14 „chipuri şi porturi mureşene", reprezentând o fetiţă, o mireasă şi un mire din Filea, două fete şi o pereche română din Deda, alte fete din Pietriş şi Topliţa, două fete şi un fecior din Râpa, un căluşar de la Maioreşti, o horă de la Bilbor, un grup de căluşari din Socol, un tată cu un copil şi doi bătrâni din Vătava, precum şi o veche casă acoperită cu paie, din comuna Urisiu. În prefaţă se dau şi unele indicaţii asupra unora dintre elementele componente ale portului de pe Mureş, insistându-se la portul femeilor, asupra deosebirilor dintre ornamentaţia pălăriilor de vară din satele româneşti şi săseşti. De la port se trece la grai. Autorii au cules şi au aşezat în fruntea colecţiei un număr de peste 510 cuvinte specifice regiunii, unele destul de rare. Cele mai multe din aceste cuvinte au fost culese din comunele Deda, Adrian, Vătava şi Socol. La Deda s-a aflat o nouă urmă de rotacism „verim" pentru venim, pe lângă cele mai vechi: „irimă", pentru inimă, „serem" pentru semen.
Doinele şi baladele cuprinse în volumul lui Vasile Netea şi Eugen Nicoară sunt 34. În prefaţă autorul arată că ele sunt urzite mai ales pe motive de ordin sentimental, drame lirice, neînţelegeri în căsnicie etc., încercându-se prea arar „zvâcnirea epică, fiindcă această regiune n-a fost niciodată bântuită de faima tulburătoare a voinicilor înfruntători de primejdii". Dorul e cântat în aceste doine şi balade în chip stăruitor, multe versuri sunt necunoscute până acum, precum şi multe variante frumoase. Se află de asemenea în colecţia Netea - Nicoară balada nevestei fugite de la bărbatul său, a ibovnicului scos din închisoare de către calul credincios, a nurorii cu soacra nemilostivă, a sorei care
şi-a otrăvit fratele, a nevestei cu pruncul mic răpită de hoţi etc. Doinele - cele mai multe de dragoste şi dor - sunt legate de evocarea Mureşului şi a codrilor întinşi ai regiunii. Vasile Netea observă cum aceste doine şi balade reliefează adevărul, în sensul că ele cântă prin versul lor greutăţile şi suferinţele acestui popor, istoria extrem de zbuciumată a oamenilor care au trăit pe aceste meleaguri binecuvântate şi ocrotite de Dumnezeu.
Mai numeroase în acest volum sunt „Horele şi chiuiturile" care, după cum se arată în prefaţă, printr-o largă corelaţie, s-au cizelat până la desăvârşire, devenind nişte bijuterii ale folclorului. Şi în „Hore", ca termen de comparaţie cu „urâtul", se evocă Mureşul. Interesante sunt „obiceiurile şi oraţiile de nuntă, chiuiturile miresei şi chiuiturile găinii." Vasile Netea atrage atenţia îndeosebi asupra acestora din urmă, ele fiind expresia literară a „jocului găinii" şi care înfăţişează un îmbelşugat izvor de erori rustice, de melodii, de satiră şi haz, oferind un larg câmp de manifestare nevestelor cântăreţe, chiuiturile găinii fiind rostite numai de femei. Chiuiturile acestea alternează cu cântecul unei viori, muzicantul trebuind să deschidă calea cântăreţei şi să-i însoţească toţi paşii.
Colindele şi cântările religioase sunt în număr de 38 în acest volum. Referitor la colinde, arhaismul lor este evident, şi pornind de la alte colinde ce se cântă în acelaşi fel, am putea bănui că forma cea mai veche a colindei e cea alternativă, pe două grupuri. Prezentând aceste colinde şi cântări religioase, autorii au început cu urarea de Crăciun, au trecut la plăsmuirea şi prăbuşirea lui Adam şi apoi la naşterea, patimile Mântuitorului Iisus Hristos, pentru a termina, după evocarea câtorva sfinţi cu un mănunchi de cântări religioase. Sunt prezentate colinde tradiţionale româneşti: „O, ce veste minunată", „O stea mare s-a ivit", „Mărire întru cei de sus", „Maica Sfântă s-o pornit", „Asta-i sara de Crăciun", „Coborât-a, coborât", dar şi alte colinde cu caracter bucolic, precum şi o variantă ardeleană a Mioriţei. Colecţia Nicoară-Netea mai cuprinde un număr de „priveghiuri şi bocete", „descântece şi farmece", „superstiţii şi credinţe", „cimilituri şi ghicitori", „proverbe şi zicători". Această colecţie este una din principalele surse documentare asupra studierii psihologiei poporului din regiunea Mureşului de Sus, asupra experienţei sale străvechi, precum şi asupra concepţiei despre moarte şi viaţă. Volumul acesta se încheie cu „Cântece şi scrisori" din epoca primului război mondial. Acestea au caracterul unui jurnal personal de arme, început în 1914 cu mobilizarea pentru Serbia, şi se termină în 1919 cu campania de la Tisa. Versurile suferă de multe ori prin neregularitatea formei, dar ele prezintă importanţă pentru conţinutul lor realist.
Acest volum memorabil concretizează o colaborare deosebită între două mari personalităţi ale neamului românesc, doi mari oameni ai Ardealului nostru românesc, plămădiţi pe pământ mureşean.
