Aşa se spune într-un frumos şi melodios cântec rostit în grai românesc, în vreme ce Tudor Gheorghe mărturiseşte că, pentru el, 1 Decembrie e în fiecare zi. Şi, atunci, ce-mi rămâne mie să-ţi mai spun, român statornic în ţara ta, sau pribeag şi călător prin îndepărtate şi bogate ţări străine! Doar să te îndemn a te întoarce acasă, la tine şi în ţara ta, măcar cu sufletul şi cu gândul! Rugându-te frumos a nu te supăra pe mama ta ţară, unică în felul ei şi de neînlocuit. Mai bine să încercăm ca împreună să facem un real transfer de demnitate naţională şi personală. Doar vezi şi tu cât e de tristă Ţara, neputându-ţi oferi mai mult decât îţi dă acum, în sărăcia şi în necazurile ei! Înţelege şi tu că, deocamdată, România nu poate fi altfel! Ea este aşa cum e ea, acum. Adică: înzăpezită şi geroasă; frumoasă precum o tânără mireasă şi bună ca o pâine caldă, omenoasă precum un copil cuminte şi bogată ca un spic de grâu copt. Şi cu toate că-i certată pentru necazurile şi sărăcia ei, în vatra românească îşi găsesc sălaj de tihnită odihnă călători din lumea largă. Iar noi îi primim cu mult drag. Precum o făcurăm şi mai zilele trecute: de Crăciun şi de Anu' Nou. Atunci când le-am oferit tot ce avem mai bun şi mai sfânt: colinde creştine, datine străbune şi gazde omenoase; biserici mândre şi mese îmbelşugate!
Notă: Referitor la neinspirata şi mai vechea zicere a lui Tudor Gheorghe, privitoare la nerostirea corectă a limbii române de către actualul Preşedinte de ţară, eu sibianul, cu soţie săsoaică şi cunoscut-apropiat cu sasul Iohannis, încă de pe vremea când era profesor de fizică în Agnita mea natală, cea care, de curând, m-a cinstit cu titlul de „Cetăţean de Onoare", n-am a mai spune mai nimic. Doar că ar trebui să lăsăm în seama timpului speranţa în mai bine pentru români şi România. Iar vorbirea: în felul de a fi al fiecărui om. Pentru că atâta înverşunare răutăcioasă şi păguboasă n-am pomenit decât din partea fanaticilor susţinători ai celorlalţi trei preşedinţi, de după '89. Cei care, din păcate, aveau să ne înşele aşteptările şi speranţele, grav şi definitiv! Să-l scuzăm pe neîntrecutul rapsod al neamului românesc, iar pe Preşedinte să-l sprijinim să fie cel mai nimerit din câţi puteau fi propuşi şi aleşi, cu un an în urmă! Să nu obosim, însă, în a căuta şi găsi un altul mai bun, mai priceput, mai destoinic, mai român, mai patriot, mai cinstit! Grăbiţi-vă, pentru că nu vă dau prea mult timp de gândire! Pe cei bătrâni şi cu multă minte îi îndemn să vorbească în tihnă, la gura sobei, cu proprii lor copii, cu nepoţii şi strănepoţii lor! Vă rog să-i rugaţi pe cei şcoliţi în ţări străine să se întoarcă de unde au plecat; să ne moştenească casele şi lăzile de zestre, să ne cultive pământurile, să ne ocrotească pădurile şi apele, să ne îngrijească bisericile şi mormintele!
Oare, să nu înţelegem că lâncezim într-o gravă şi condamnabilă întârziere? Că până la împlinirea unui prim secol de Românie Mare mai avem doar următorul răgaz aritmetic: 365 x 4=1460 zile şi nopţi de trudă, de cinste, de dreptate, de omenie, de românism!?!
