Nu doar sărăcia, ci şi hoţia a împânzit România, căci un adevăr nu poate fi eludat: cetăţenii plătesc tot felul de taxe, impozite, amenzi, CAS-uri ş.a. şi au (ar avea), deci, tot dreptul să întrebe: unde ajung banii din buzunarele românilor? N-ar fi normal ca, în schimbul banilor plătiţi, să li se îmbunătăţească condiţiile de viaţă, nu să îngraşe conturile din bănci ale celor aflaţi, vremelnic, la… borcanul cu miere?
Statisticile sunt grăitoare în acest sens. Un raport Credit Suisse ne prezintă două situaţii diametral opuse. România are, la ora actuală, 16.525 de milionari şi doi miliardari în euro - cu precădere, oameni din zona politicului, ori care au „trecut" prin politică -, situându-se, la acest capitol, pe locul 47 în lume. Cu sublinierea că numărul milionarilor şi miliardarilor se poate schimba de la o zi, de la o lună la alta.
Pe de altă parte, acelaşi raport al Credit Suisse ne dezvăluie cealaltă „faţă" a României: averea românilor a scăzut cu 18% într-un singur an, de la 13.667 de dolari pe locuitor, în 2013, a coborât la 11.191 de dolari în 2014. Prin comparaţie, averea populaţiei din Europa a crescut în intervalul analizat cu 7,7%, la 76.300 miliarde de dolari, iar la nivel mondial, averea controlată de populaţie a urcat cu 4,9%, la 241.000 miliarde de dolari, conform sursei citate. În completare, Eurostat - Biroul de Statistică al UE - ne mai spune că 41,4% din populaţia României riscă sărăcia sau excluderea socială, reprezentând 8,89 milioane de oameni la nivelul anului 2014.
De ce această situaţie? Pentru că banul „luat" din buzunarul cetăţeanului, nu ajunge acolo unde trebuie. O dată la patru ani - în cazul preşedintelui, la cinci ani - ţara ajunge pe mâna unor politicieni - acum e o excepţie, cu tehnocraţii lui Cioloş şi ai lui Iohannis, pe timp de un an! Ce fac ei? Păi, n-am văzut în 25 de ani?! Cam ce vor, se comportă - vorba unui analist - ca nişte „acţionari majoritari", iar cei de pe margine, care, în fond, i-au votat, privesc cum alţii iau hotărâri, îşi împart banii (precum dividenedele), cum hotărăsc ce e bine şi ce e rău. Dar democraţia (nu democra(ho)ţia!) ar presupune un control permanent, nu doar votul o dată la patru sau cinci ani! Asta, teoretic, căci practic, în ultima perioadă, doar procurorii DNA ne mai dezvăluie cum la vârful clasei politice se fură şi se minte cu neruşinare!
Să luăm un exemplu, la care ne-am mai referit: Educaţia. Majoritatea miniştrilor Educaţiei - 9 fiind doar cei care au fost acuzaţi, la un moment dat, de DNA pentru diverse afaceri - ne-au spus, fiecare la vremea lor că „Învăţământul (Educaţia) este o prioritate naţională". Slogan frumos, dacă n-ar fi fost mincinos. Pe lângă că, pe fondul subfinanţării, au fost numeroase cazuri de risipă alocate domeniului - inclusiv, cu bani din fondurile europene -, fiecare ministru al Educaţiei, indiferent că a fost nou sau viitor, a văzut problemele învăţământului din alt unghi decât cel al elevilor, studenţilor, profesorilor sau părinţilor. După ce în campania electorală prezenta un program concret, dar prea ideal, când ajungea în funcţia cu pricina spunea că cercetează situaţia, apoi dădea din umeri şi-l acuza pe fostul ministru, spunea că problemele sunt foarte grave şi va vedea ce poate face (de regulă, nimic!), iar la final de mandat (dacă, între timp,n-a fost… remaniat!) trecea în revistă toate nimicurile bune pe care le-a făcut şi îşi exprima încrederea că următorul ministru din partidul său va finaliza toate proiectele sale grandioase.
În realitate, toţi (sau aproape toţi) miniştrii de până acum au vrut să ia totul de la zero, să construiască învăţământul din temelii (vorba vine), de parcă ar fi avut mandat pe viaţă.
De altfel, cam aşa au „mers" lucrurile şi în alte domenii (Transporturi, Sănătate etc.) Şi-n Educaţie, şi-n alte domenii, politicienii au luat „decizii" în funcţie de propriile interese. Atât şi nimic mai mult. Un singur domeniu a prosperat: averile demnitarilor. De aceea, „puşculiţa" (puşcoiul, de fapt) milionarilor şi miliardarilor trebuie luată la socotit. Or, pe măsură ce DNA-ul şi-a intrat în atribuţiile constituţionale, ne dăm seama - prin anchetarea (şi chiar arestarea) unor înalţi (foşti şi actuali) demnitari - cât este „România de corectă şi, mai ales, de socială", lozinca sub care, nu demult venise la guvernare USD! Căci nu e normal ca, în vreme ce, într-un timp record, câteva mii de români sus-puşi să ajungă milionari (chiar miliardari), milioanele de cetăţeni ai acestor ţări - plătitori de taxe şi impozite să ajungă într-o stare de sărăcie… jalnică!
Asta nu mai e „Democraţie", ci… Democra(ho)ţie!
