Satul Boiu sau „Boiu Bun", cum le place boienilor să spună, atestat documentar la 20 octombrie 1301, aparţine de comuna Albeşti şi este situat la nici 10 kilometri de Sighişoara. Cele mai vechi urme despre satul Boiu îşi au consemnarea în lucrările de specialitate încă din vechi timpuri, însă o pondere mare de informaţii o reprezintă istoria orală a locului, memoria colectivă.
O lucrare de o complexitate aparte ne-o oferă „Monografia localităţii Boiu", apărută în 2010, la Casa de editură Mureşul, al cărui autor este profesorul de istorie Ion Eugen Sârbu, în care această aşezare de sorginte românească este tratată sub aspect istoric, demografic, economic şi al vieţii tradiţionale, demers care vine şi completează alte lucrări cu caracter monografic ale satului Boiu.
Prima cercetare istorico-folclorică apare în perioada interbelică, scrisă de învăţătorul Nicolae Zamfir, (manuscris din 1932, păstrat la parohia bisericii ortodoxe). O altă lucrare, apărută în 2003, îl are ca autor pe prof. univ. Marcu Mihail Deleanu, fiu al satului, prozator şi filolog, folclorist, traducător, doctor în ştiinţe filologice, din anul 1990 fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara, actualmente stabilit în Reşiţa. Cartea sa intitulată „Memorial Istoric şi Etnolingvistic" vede lumina tiparului în 2003.
Prin acest scurt istoric al aşezării am încercat să schiţăm nebănuita şi tumultoasa viaţă a boienilor în arealul binecuvântat al Văii Târnavei. Oameni mândri şi harnici, având posibilitatea să-i vedem atât la treabă, cât şi pe tărâm cultural, odată cu înfiinţarea grupului folcloric „Arinii". Demni de luat în seamă sunt înşişi ei, oamenii, de o mândrie locală şi trăire spirituală aparte, animaţi de o empatie ce îi uneşte într-o mare şi puternică frăţietate, fie români, fie unguri, fie ţigani.
În prima zi de Crăciun, ca de fiecare dată din an, biserica a fost locul de întâlnire a românilor, îmbrăcaţi în inegalabilul strai românesc, care au adus slavă şi mărire pruncului Iisus, prin duioase colinde. Sub acelaşi imbold sărbătoresc, părintele Petrişor Bleahu, cu al lui glas doinitor, ne-a cucerit cu versurile colindului poetului Marian Moise: „Copilule cu ochi senini/ Tu iarăşi vii printre străini/ În peştera, pe paie reci/ Tu iarăşi capul ţi-l apleci/ Dar azi nici craii nu mai vin/ Şi nici păstori să-ţi cânte lin/ Copil iubit cu ochi senini".
Boiu, ca sat, a fost dintotdeauna o vatră puternică, cu oameni harnici şi mândri, dar şi dârji, luptători în apărarea gliei strămoşeşti, mărturie stând monumentul ridicat în memoria supremei lor jertfe, pe al cărui frontispiciu sunt dăltuite în neuitare 83 de nume, îngeri ai satului.
Asemenea părinţi-preoţi duc mai departe flacăra românismului, virtuţile neamului, sădind în inimile celor tineri iubirea de ţară, chiar dacă uneori simţim că trăim sub impulsul unor vremuri potrivnice. Cu mândrie, părintele Bleahu ne spune despre cele două biserici construite, cea din satul Ţopa, la ridicarea căreia au participat cele 90 de familii, pictura în frescă şi mobilierul adecvat, mai apoi o altă frumoasă frescă, restaurarea bisericii din satul Boiu, construcţia casei parohiale, având, chiar pe timpul lui Ceauşescu, ajutorul unor oameni de bine, care au ajutat prin contribuţia lor proprie la primenirea întregului edificiu, de la altar şi strane până la scaune, totul confecţionat din stejar masiv.
În scurta incursiune în viaţa şi tihna satului românesc, la sfârşit de an şi la început de An Nou, părintele urează locuitorilor satului, precum şi întregului neam românesc, sănătate, împliniri, dragoste întru iubire de Hristos, de ţară, şi bucurii pe măsura mărinimiei sufletului fiecărui român.
