Metaloplastia nu este unul dintre genurile prea intens frecventate acum la noi, iar cei care încă se mai manifestă în teritoriile ei nu sunt niște privilegiați ai sorții. Nici nu se regăsesc printre cei care se înzorzonează cu studii academice, ca singură garanție a profesionalismului, ori reper al valorii. (O paranteză trebuie să fac aici, în acest sens, pentru că, de curând, un artist italian, care expusese la Sibiu, la Muzeul Bruckenthal, a fost refuzat la Târgu-Mureș, pentru că e... amator, artistul neavând studii de specialitate. Ce-a fost valoare la Sibiu la Târgu-Mureș nu mai corespunde. S-a schimbat meridianul geografic!)
O situație similară cu a metaloplasticienilor e în cazul artiștilor sticlari, în ambele situații existând, aparent, o intersectare cu factorii tehnico-industriali, de neignorat în astfel de practici artistice.
Diferența, în metaloplastie, o face șablonul, care distruge unicitatea și pune în evidență doar meșteșugul. (Păstrez, din adolescență, o astfel de piesă metaloplastică, cumpărată din comerț, cu imaginea Liceului „Liviu Rebreanu" din Bistrița, în care am studiat, plus un vas ornamental, primit ca premiu la un concurs de poezie - piese bine lucrate, dar produse de serie.)
Până la urmă, salvarea în aspirațiile artistice în domeniul metaloplastiei vine din originalitate și unicitate, ca prime trepte ale metaforei plastice.
Ion Zibilean este, indiscutabil, înzestrat și cu har și cu măiestrie. Lucrările sale ilustrează, înainte de toate, interesul autorului pentru istorie, pentru figurile sale reprezentative, portretistica fiind decisivă în acest sens. Portretul e tratat în limitele tehnicii, cu tendințe realiste, dar și cu tușe ale reprezentării naive.
Arta sa și-o revelează cu adevărat în piesele în care ornamentica îl apropie de rafinamentul oriental, în special în cazul talerelor sale. Acolo artistul e la el acasă, iar arabescurile proprii capătă distincție. Nici pocalele, potirele sale nu sunt mai prejos.
Dincolo de tehnicile proprii metaloplastiei, Ion Zibilean a știut să ducă până în ultimele consecințe demersul său, șlefuirea ducând la un balans de lumini și umbre, în care volumele capătă altă pregnanță.
Temele și motivele (florale, vânătorești) alese de Ion Zibilean urcă tradiția în modernitate, într-un echilibru compozițional.
Ion Zibilean și-a perfecționat arta sa, cu unele întreruperi, mai bine de patru decenii. Timp în care a acumulat suficientă cultură tehnică specifică domeniului, făcându-și simțită prezența expozițională, ceea ce i-a adus nu puțină notorietate.
La o vârstă venerabilă, Ion Zibilean continuă să lucreze, cu mai multă migală și rigoare, constituindu-și un adevărat patrimoniu, o colecție - câtă vreme nu se prea îndură să-și înstrăineze piesele - care merită să fie cunoscută.
