- Cum, și voi nu luați în considerare cei o mie de ani în care maghiarii au stăpânit Transilvania?
- Nu cred că se pune așa problema. Dacă arabii au stăpânit sute de ani Spania ar trebui să aibă și pretenții teritoriale? Dacă romanii au stăpânit secole Grecia, italienii ar putea emite pretenții teritoriale? Și sunt atâtea exemple de acest gen. În al doilea rând, dacă Ungaria ar fi stăpânit Transilvania o mie de ani, Dieta de la Cluj, din 1867, nu ar mai fi trebuit să hotărască alipirea ținutului transilvan autonom la Ungaria. Dieta și-ar fi pierdut obiectul muncii. Așa privind problema, Transilvania a fost sub stăpânirea Austro-Ungariei de la 1867 până în anul 1918, adică 51 de ani, în rest a fost un principat independent, mai ales după bătălia de la Mohács.
Sextil a observat că Reka avea ochii și obrajii congestionați, era ușor revoltată de neștiință și contrariată de inabilitatea ei la replică prin lipsa de argumente, așa că a luat hotărârea să încheie discuția într-un mod elegant.
- Știi, Reka. Astăzi, aici, noi, românii și maghiarii, trăim bine, în pace. Ne simțim bine unii cu alții, muncim cot la cot și toți ne bucurăm de aceleași drepturi. Trianonita este o boală urâtă. Ea a fost inoculată de cei care vor să profite de naivitatea noastră, dar pe mulți dintre noi nu ne mai afectează. Ne-am lămurit. Important este acum că ne înțelegem și că vrem să trăim în liniște.
Uite, să ne bucurăm acum de această masă îmbelșugată și atât de frumos ornată.
Sextil și-a dat seama că pe masă a fost pus un platou cu o ruladă de carne, orez și piure de legume.
Hogyan forditják le románra a fashirt-ot?, a întrebat mama pe Reka.
Mama întreabă cum se spune pe românește - fashirt. Ruladă, nu? Să nu te grăbești. Servitoarea a pregătit și un biftec.
A, nu cred că mai pot servi ceva acum după prăjitură, a continuat Sextil.
Ei, nu. Nu încape discuție! Acum începe masa de prânz. La noi în casă, dar și în alte familii de grofi, prânzul începe cu dulciuri, nu se servesc ciorbe sau supe, ca pe la voi, și nici nu se termină prânzul cu brânzeturi, ca la francezi. Ți-am spus părerea noastră despre brânză.
- Te voi chema la telefon ca să fixăm viitoarea întâlnire, acestea au fost ultimele vorbe cu care Reka și-a luat rămas bun de la invitat, după faimosul dejun.
Sextil a așteptat una, două săptămâni, dar telefon nu a mai primit. S-a mai întâlnit cu Reka de două ori, întâmplător, dar discuțiile au fost scurte și fără conținut. Tacit a acceptat și i-a convenit și lui comportamentul ei. Într-o familie, gândea el, nu trebuie să existe divergențe între soți privitor la istoria sau la formele de cultură și de civilizație specifice unui popor. Nu s-ar fi dat în lături de la o împlinire ale simțămintelor lui pentru Reka, așa că i-a părut rău de răcirea relațiilor, dar i-a părut bine că acestea au venit la timp, că a cunoscut și altă latură a convingerilor ei, înainte să fi fost prea târziu.
Sextil știa că atitudinea care afirmă superioritatea unei națiuni asupra alteia și care manifestă exclusivism și intoleranță națională duce la un naționalism extremist, agresiv și intolerant. Până la apariția vrajbei între naționalitățile conlocuitoare sau între membrii unei familii, nu ar fi decât un pas. El a rămas stupefiat în fața convingerilor și atitudinii de refuz de a lua în considerație părerile lui. Atunci când se întâlneau și discutau ore în șir muzică, literatură sau chiar știință, nu bănuia că Reka are un caracter atât de exclusivist.
- Reka, te-am văzut de mai multe ori în cartierul 1 Mai. Erai grăbită și agitată de aceea nu am oprit mașina.
Am văzut că erai foarte preocupată.
- Nu-mi mai aminti. Au fost două luni de coșmar până ce am rezolvat situația. Ce căutam? Umblam după brânză.
- După brânză?, a întrebat mirat Sextil. Pentru cine?
- Pentru mine!
- Pentru tine? Sunt surprins. Așa mi-aduc aminte că vouă nu vă place brânza, pe motiv de clasă socială.
- Bine, am să-ți spun ce mi s-a întâmplat. Înainte de a te cunoaște, mi-a făcut curte Árpi, un băiat de neamul și rangul nostru. Tatăl lui este grof. Băiatul nu este nici prea înalt, nici prea frumos, nici prea deștept, nici prea cult, dar este maghiar și grof, ca și mine. După ce te-am cunoscut pe tine nu am întrerupt relațiile cu el, așa că atunci când am rămas gravidă, nu am știut cine este tatăl copilului. Acesta a fost motivul pentru care am hotărât să fac întreruperea sarcinii. Două luni m-a chinuit dorința irezistibilă, obsesivă, de a mânca brânză, și nu orice fel de brânză. Căutam numai brânză Camembert sau brânză Homorod, brânză cu mucegai. Mirosul acela scârbos, nesuferit, dezgustător mă liniștea, îmi tăia starea de rău. Aceste extravaganțe culinare m-au chinuit și m-au năucit două luni, până am hotărât să întrerup sarcina. Poate că lăsam copilul dacă aș fi știut precis al cui este.
Sextil a rămas uluit de situația ivită și mai ales chinuit de întrebarea - al cui o fi fost copilul?
Brusc, gândul i-a zburat la bulzul crocant scos de pe jar, preparat cu brânză păstrată în scoarță de brad, la mirosul și gustul îmbietor și la fierbințeala din gură potolită cu jintiță.
- A, da!, a exclamat Sextil, ca și cum ar fi găsit răspunsul la marea încâlcitură din capul Rekăi - copilul, al cui era copilul?
Îi treceau acum prim minte vorbele și părerile Rekăi cum că brânza este alimentul ciobanilor și al țăranilor, nu al aristocraților: “Noi nu mâncăm așa ceva. Aș fi lăsat copilul dacă știam cine este tatăl”.
Îl mai frământau reflecțiile despre capriciile apetitului și extravaganțele culinare care pot să apară în cursul gravidității. Genele, genele, năbădăioasele gene!
Brânză Camembert, brânză Homorod, brânză cu mucegai. - Auzi, mă, ce pofte ciudate!
(Va urma)
Dr. ONORIU I. COFARIU
