Anul Domnului 2016 a fost declarat, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului ortodox" şi „Anul comemorativ al Sfântului Ier. Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti din Patriarhia Română".
În acest context, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului nostru Părinte Arhiepiscop Irineu, şi cu bunăvoinţa redacţiei „Cuvântul liber", aş dori să vă pun la suflet câteva din mărturiile inegalabile ale tipografilor şi ale tipăriturilor bisericeşti în decursul istoriei neamului nostru şi al vieţii culturale şi bisericeşti deopotrivă.
De aceea marele om de cultură Nicolae Iorga scria astfel referindu-se la valoarea cărţilor: „O, sfintele mele cărţi... pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte, cât vă datoresc că sunt om, că sunt om adevărat, ca oamenii din ţările unde nu s-a întrerupt niciodată cultura".
În acest context am ales una din tipăriturile apărute la Sibiu între 1551-1553, şi anume „Tetraevanghel slavo-român" , despre care se păstrează puţine date.
Cuvântul „tetraevanghel" provine din limba greacă şi înseamnă „patru evanghelii", fiind aşadar o carte liturgică ortodoxă. Cronologic, acest Tetraevanghel de la Sibiu este a doua tipăritură în limba română după „Catehismul" de la 1544, apărut tot la Sibiu, ambele tipărite de tipograful Filip Moldoveanul. Din acest Tetraevanghel se mai păstrează un singur exemplar, la Leningrad, aproape în întregime, şi un fragment la Arhiepiscopia noastră de la Alba Iulia. De remarcat că această a doua tiparitură în limba română apare la 100 de ani de la invenţia tiparului de către germanul Gutenberg.
Pentru a ne putea da seama de importanţa acestei tipărituri pentru acea vreme, şi nu numai, dar mai ales pentru nevoia în cult a unei cărţi în limba poporului, voi reda Rugăciunea Domnească aşa cum apare ea în această operă de artă: „Tată nostru cine eşti în cer, svinţiască-se Numele Teu, şă se vie înparaţia Ta, şă se fie voia Ta, cum în cer aşa şă pre pomânt. Pita noastră saţioasă dă-ne astădzi şă ne iartă noo datoriele noastre cum iartăm şă noi datornicilor noştri. Şă nu ne du în ispită, însă izbăveaşte-ne de reu, că a ta iaste înparaţia şă putere şă slava în vecie. Amin".
Aşadar, pentru poporul nostru, vechimea civilizaţiei scrisului dovedeşte nevoia de cultură, dragostea pentru lumină şi raţiune. De aceea, pe teritoriul ţării noastre, România, cultura nu s-a întrerupt, iar civilizaţia scrisului numără peste două mii de ani, de la tăbliţele de la Tărtăria până la nenumăratele tipografii existente de-a lungul timpului.
