După planurile acelor îndepărtate timpuri, sub împăratul Traian, arhitectul greco-sirian Apolodor din Damasc a ridicat, între anii 103-105, podul de peste Dunăre de la Drobeta-Turnu Severin, lung de aproximativ 1.135 metri, lat de 15 metri, înalt de 19 metri, „din bârne de lemn încrucişate, sprijinite de piloni construiţi din piatră, cărămidă, mortar şi ciment natural, numit „pozolană", din cenuşă vulcanică adusă din Italia. Apolodor din Damsc, arhitectul favorit al împăratului, pe lângă Podul lui Traian de peste Dunăre, a mai ridicat numeroase monumente, printre care şi Forul lui Traian de la Roma, în care se află şi Columna lui Traian, inaugurată la 12 mai 103. Cu ajutorul unor triburi dacice, se spune că Apolodor a deviat cursul Dunării, apoi a construit picioarele podului. Se presupune că, la încetarea stăpânirii romane în Dacia, podul a fost distrus, chiar de autoritatea romană, pentru a împiedica incursiunile unor triburi în imperiu. Din celebra, uluitoarea construcţie, au mai rămas azi, pe partea românească, drept semn istoric, doar urmele unor picioare de pod, pe care mulţi turişti, români şi străini, ar dori să le vadă. Numai că nu se prea poate, deoarece apropierea este dificilă din cauza creşterii apelor Dunării, a imposibilităţii unei căi adecvate de acces. Şi a neglijenţei autorităţilor locale. De peste şase ani - sursa Radio România Actualităţi - a fost vânturată o soluţie, deocamdată rămasă, din păcate, în starea de… proiect. Şi când te gândeşti că arhitectul Apolodor din Damasc a ridicat acel pod, în acele vremuri, în acele condiţii, în doar trei ani, iar autorităţile locale de şase ani nu găsesc o soluţie viabilă, ca acei turişti să poată ajunge şi să vadă acele rămăşiţe ale celebrului pod, urmele unui trecut, ale unor vestigii istorice. Suntem în România şi totul este posibil!
