Greieruşa din poemele lui Lucian Blaga (II)

Distribuie pe:

Au rămas astfel înregistrările video însumând patru ore de material care, ulterior, prelucrate şi rafistolate, s-au constituit într-un film documentar, cu părerea de rău pentru renunţarea la toate acele imagini-mărturii care nu mai încăpeau în „economia" produsului final...

Creaţia poetică blagiană este o vibrantă şi răscolitoare întregire a vieţii (cum să-i zic c.v.?!) omului-poet. Despre Blaga omul şi, deopotrivă, creatorul de poezie inspirată de o greieruşă, iată miezul volumului de dialoguri „în trei trepte" realizat de Anca Sîrghie, cea de a treia fiind un „Dialog imaginar" cu poetul însuşi, autoarea alegând din opera blagiană posibile răspunsuri-întregiri ale ideilor evidenţiate.

Iubita - iubirea lui, îşi află loc printre marile iubiri-simboluri ale lumii - Beatrice, Ofelia, Francesca da Rimini, iubire care-l răscumpăra de toate amarurile: „Să uit că suntem robii negrei ere, / să uit de jale, cazne şi tenebre / din inimă, de tot ce crunt în preajmă e. / Zboară doi fluturi, două giuvaere, / peste oraş purtaţi de-o adiere. / Închis în ăst infern terestru de n-aş fi / îndrăgostiţii fluturi nu mi-ar aminti / de alţii, de Francesca de la Rimini, / de Paolo, cari au fost purtaţi şi ei cândva / de-un vânt prin iad şi de-o beţie-asemenea". (Vedenie dantescă).

În calea către ea - numai pietre : „Pân' la tine nici o piatră / nu mai vrea să-mi fie treaptă. [...} / Pe poteca mea de dor / greu se lasă, greu se lasă / Dumnezeul pietrelor." (Cântec de noapte).

Vor fi ascultat îndrăgostiţii cântecul lunii tălmăcit de titanul de la Bonn, altfel cum ar fi scris poetul „Sonata Lunii de Beethoven / e însăşi luna coborâtă pe pământ. / Aşa s-ar crede şi aşa s-ar zice: / luna ce umblă prin păduri, / prin rouă-albastră şi prin flori de crini, / şi-alcătuieşte din lumini / amare şi din dulce vânt, / Ofelii, Margarete, Beatrice. // Printre acestea te alegi şi tu / ca o parte din sonată / ce încă niciodată nu a fost cântată."

Ce-o fi fost cu pietrele acelea din calea lui? De ce să fi simţit el că „partea aceea din sonată" nu poate fi cântată decât cu foarte ingenioase tăceri grăitoare?

Cine era Elena Daniello, cumintea greieruşă, muza fără de care el n-ar mai fi ştiut ce-i zborul diafan când „Dumnezeul pietrelor" se lasă greu pe calea muritorului? Ea a fost calea, purcederea şi popasul în misterul latent care este o viaţă de om. Şi ce om!

Nu-i greu de bănuit cum va fi primit şi înţeles ea acea zicere în care, din tot greul, şi lacrima se ghiceşte pe-aproape: „Greu e totul, timpul, pasul. / Grea-i purcederea, popasul. / Grele-s pulberea şi duhul, / greu pe umeri chiar văzduhul. / Greul cel mai greu, mai mare, / fi-va capătul de cale. / Să mă-mpace cu sfârşitul / cântă-n vatră greieruşa: / Mai uşoară ca viaţa / e cenuşa, e cenuşa..."

Cititorul volumului semnat de Anca Sîrghie, „Lucian Blaga şi ultima lui muză" (Editura Techno Media, 2015), va fi vrăjit de farmecul acelei făpturi feminine care i-a fost poetului reazim şi bucurie într-un timp hâd, preschimbată prin verbul lui în parte din visul ţării: „Ţi se duce, dragă, duce, / fără voie zvonul, vestea. / Vină n-am că-ţi sunt de aur / drumul, umbra şi povestea. [...} / Vină n-am că mi-e cuvântul / mai vrăjit decât al mării. / Dacă mi-ai intrat în cântec / parte faci din visul ţării." (Drum în lumină)

Cine a fost femeia de lut însufleţit din Clujul în care ea a fiinţat până în iarna ultimei tăceri, învăluită în strălucirea caratelor unei iubiri pe rugul căreia a înălţat altar de lumină umbrei înalte a celui care s-a înscris în literatura română pe treapta cea mai de sus a filosofiei culturii, dând poeziei miez fierbinte de limpezi înţelesuri?

Citind cartea, sigur veţi afla răspuns la toate, ba chiar şi la acele întrebări pe care nu le-aţi pus.

Şi nu uitaţi să spuneţi iar şi iar, ruga aceea înaltă: „Opreşte trecerea! Ştiu că unde nu e moarte, nu e nici iubire / şi totuşi, te rog, opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea!"

Lasă un comentariu