Cine se ambiţionează să compromită, să ofilească viitorul unei naţii?

Distribuie pe:

Noul plan-cadru pentru învăţământul gimnazial, clocit de Ministerul Educaţiei Naţionale, a stârnit, după cum se ştie, protestele cadrelor didactice, ale unor intelectuali români, personalităţi de bună-credinţă, urmate de un adevărat scandal. Dezbaterile recente, pro şi contra, asupra propunerilor pentru clasele V-VIII s-au desfăşurat într-o atmosferă tensionată, cu fulgere, tunete şi trăsnete, reproşurile pe deplin îndreptăţite fiind, mai ales, la adresa domnului Adrian Curaj, mai-marele învăţământului românesc din Guvernul Cioloş.

Care sunt motivele declanşării acestui scandal în ţara europeană cu cele mai multe şi mai dese vacanţe şcolare, cu peste 35.000 de elevi care, în anul 2014, au părăsit şcoala, cu vreo 20% elevi aproape semianalfabeţi, cu mii de posturi ale profesorilor în pericol de a fi desfiinţate, în care nu cultura, educaţia adevărată, formarea unui om cu o vastă informaţie, ci doar incultura mai contează? Cu mai puţine ore de limba română şi de istorie, fără limba latină urmează dezastrul! Motivele prăbuşirii? Eliminarea limbii latine din ciclul gimnazial şi reducerea orelor de limba română şi de istorie! Oare asta-i reformă? - se întreabă contestatarii vehemenţi ai acestui stupid nou plan-cadru într-o pe deplin dovedită „criză de identitate." Oare „ştiinţele educaţiei", aşa cum sunt ele acum numite, să fie posibile, să fie acceptate, fără învăţarea limbii latine, cu mai puţine ore de limba română şi de istorie? Totul, în contextul în care realul fundament cultural al nostru, al românilor, al limbii noastre, este cel latin? Suntem români, iar latinitatea noastră trebuie apărată. Totul, într-un moment în care învăţământul românesc, şi aşa trece printr-o criză vizibilă, cu efecte resimţite, în care, cum aminteam, zeci de mii de elevi au abandonat şcoala?! Datoare civilizaţiei greco-latine, societatea românească se trezeşte brusc, în anul 2016, cu o ameninţătoare şi periculoasă restrângere a ariei curiculare privind limba latină, limba română şi istoria. Păcat!

Ce face, ce părere are Ministerul Educaţiei Naţionale? Domnul Curaj zice că „latinitatea noastră nu poate fi negociată!". Bine şi uşor de zis! De făcut, el face tocmai invers! Cum rămâne, atunci, cu aruncarea la coş a limbii latine? Nu-i asta, oare, o păguboasă, periculoasă renunţare la rădăcinile, la originea neamului nostru, într-un vitreg context în care resursa umană este tot mai slabă în România? Oare domnul Curaj aşa concepe să „democratizeze" şcoala?

Într-o situaţie mai mult decât penibilă, jenantă, se situează un domn de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Fartuşnic, cu care, împreună, Ministerul Educaţiei Naţionale a clocit stupidul plan-cadru în trei variante. Cântăreţ în struna domnului Curaj, el consideră că mai puţine ore de limba română şi istorie, eliminarea limbii latine ar fi în favoarea elevului, cu un program, zice el, prea încărcat! El sugerează stupiditatea că împuţinarea celor trei materii se face, pentru ca elevii să nu abandoneze clasa a V-a. Ce tâmpenie! Cică, să nu fie depăşite clasicele cinci ore! Dar disciplinele nou introduse nu-i încurcă pe elevi? Nu-i deranjează? Nu-i „surmenează"? Latina şi gramatica trebuie învăţate în gimnaziu, domnule Fartuşnic, deoarece ele sunt materii de gimnaziu, nu de liceu! Iar dacă gramatica limbii române şi latina nu se fac, temeinic, la gimnaziu e mare bai! Dacă nu eşti de acord cu dumnealui, domnul cu nume greu de pronunţat imediat vine cu replica stupidă: „manipulare!". Păi, dacă-i aşa, cum el şi elevii doresc într-o Românie cu cele mai multe şi mai îndelungate vacanţe, dacă ce se face este, şi aşa doar pe placul elevilor, de ce să nu fie desfiinţat întreg învăţământul românesc? Ce ar mai sări unii într-un picior de atâta fericire şi bucurie!

Ce spun profesorii? Ei, cei cu ani mulţi la clasă, susţin, cu argumente, că ceea ce în învăţământul românesc se face acum, în grabă şi cu lipsa responsabilităţii necesare, este curată deznaţionalizare, adâncind, regretabil, o criză identitară. Mai altfel spus, o periculoasă întoarcere la anii '50, când, brutal, latina a fost eliminată din şcolile învăţământului românesc! Numai că atunci ne aflam în „obsedantul deceniu", sub cizmă sovietică, iar azi ne aflăm în perioada postdecembristă, plină de umbre, a anului 2016! Eliminarea limbii latine, chintesenţă a gândirii umane, renunţarea la antichitatea greco-latină, la acel „summum" al gândirii omeneşti, toate vor duce, sigur, la o nouă adâncire a crizei de identitate. Aşa s-a ajuns azi ca, în acele penibile manuale alternative, care, pur şi simplu, şi-au bătut, prin autorii lor, joc de istoria noastră naţională şi de marile personalităţi, precum în cazul lui Mihai Viteazul, de nişte sicofanţi arătat cu degetul iresponsabilităţii, să fie doar un „condotier", un „aventurier" european, nu primul unificator, la 1600, a pământurilor româneşti. O ruşine! O ruşine, azi continuată tocmai prin reducerea orelor de istorie. După cum se ştie, nu mai e nevoie, după unii „isteţi" din Ministerul Educaţiei Naţionale, nici de cronicari, de acel început de frumoasă limbă românească, venind, prin timp, din rădăcinile veşniciei noastre ca neam. După unii să nu mai auzim de acei „poeţi ce-au scris o limbă ca un fagure de miere" - cum se exprima Eminescu. Aşa că, zic mai-marii, hai să demolăm, să scoatem din şcoală, prin uşa din dos, latina, limba română şi istoria! Oare chiar nu-i destul că stupida Lege 217/2015 îi pune la zid, interzicându-i, pe Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Radu Gyr, Emil Cioran, Nichifor Crainic, Valeriu Gafencu, Ion Antonescu, pe alte mari personalităţi ale culturii şi istoriei româneşti, expediindu-i, încetul cu încetul, din orele de limba română, şi pe Eminescu, Blaga, Arghezi, Ion Barbu, Rebreanu, Sadoveanu, Nichita Stănescu, Nicolae Labiş. Oare ce viitor, ce destin vor avea intelectualii de mâine, văduviţi de nişte valori morale, atât de necesare? Care vor fi elitele de mâine? - se întrebau doamnele profesoare Colţia şi Rogalschi. Oare ce fel de viitori cetăţeni români vor fi ei? Ce cetăţeni europeni vor fi prin eliminarea sau reducerea, la gimnaziu, a unor obiecte fundamentale? Din şcoală trebuie să iasă un om cu o temeinică pregătire culturală, generală!

Ce gândesc şi ce spun românii? Până joi, 18 februarie a.c., au existat peste 18.000 de intervenţii pentru păstrarea limbii latine, a orelor de limba română şi a istoriei, în gimnaziu, conform actualei programe şcolare! Asta nu contează? Nu împărtăşesc, chiar deloc, opiniile doamnei senator Ecaterina Andronescu, cea care consideră că, azi, cultura se poate face prin Internet. Nu, categoric nu! Cultura, în niciun caz, nu se dobândeşte prin Internet! Ci prin citirea cărţilor! Cum dezamăgitoare-i şi poziţia lui Alexandru Mironov, înclinat, cu predilecţie, spre pregătirea, cu prioritate, în domeniile matematicii, fizicii, informaticii. Dar obiectele umaniste nu contează? Deosebit de interesantă, prin adevărul şi vehemenţa ei, mi-a părut opinia fermă a lui Marian Munteanu, fostul lider al studenţilor din Piaţa Universităţii: „De 25 de ani se lucrează la deznaţionalizarea acestui popor român! Domnul prim-ministru Cioloş să dea dovadă de curaj şi să-l trimită la plimbare pe Curaj, ministrul Educaţiei Naţionale! Dacă ne vom bate joc, în continuare, de soarta copiilor noştri, nu vom mai avea niciun viitor!". Deosebit de convingător s-a dovedit, prin intervenţia lui, venind cu temeinice argumente, şi prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorectorul Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca: „Armata, Şcoala, Biserica, Academia Română au devenit ţinta unor atacuri fără precedent! (n.n. Academia nu mai are niciun cuvânt în faţa Ministerului Educaţiei Naţionale? De părerea academicienilor nu se mai ţine cont?). Ce se face acum este o «reformă» care abate atenţia de la fondul problemei. Ne apropiem de cei 100 de ani de la Unirea de la 1 Decembrie 1918 şi este scoasă latina, sunt reduse orele de limba română şi de istorie". Oare chiar nu-şi aduce nimeni aminte de Testamentul lui Ienăchiţă Văcărescu, privind „Creşterea limbii româneşti / Şi-a patriei cinstire?". Ce părere are poeta Ana Blandiana: „Ce se urmăreşte? Spălarea creierelor şi manipularea românilor!". De aplaudat este, mai ales, opinia omului de ştiinţă, academicianul Solomon Marcus, care nu concepe şcoala fără limba latină!

De ce este mare nevoie de limba latină în ciclul gimnazial? O întrebare, de fapt, inutilă, având în vedere importanţa atât de serioasă a prezenţei ei în cadrul orelor clasei a opta. Limba latină, ca şi matematica, contribuie la „disciplinizarea mentală" a elevului. Oare cum va face faţă un student care dă examen la medicină sau la drept chiar, fără un minim bagaj de cuvinte şi noţiuni latineşti? Oare poate cineva concepe că, într-o ţară cu o limbă română, făcând parte din grupul limbilor de origine latină, este scoasă din programa şcolară tocmai latina? Iar asta se petrece într-un moment în care limba latină o învaţă elevi şi studenţi din Germania, din Rusia, din ţări nordice, precum Danemarca, ţări care nu au nimic comun cu rădăcina latină. Studenţii teologi dobândesc noţiuni de latină şi greacă! De ce nu şi elevii din gimnaziu? Chiar să nu se ştie originea noastră daco-latină? Chiar nu ştiu mai-marii că studenţilor filologi din anii întâi şi doi li se cere învăţarea limbii latine, iar ca să predai latina, trebuie să cunoşti bine limba română şi istoria?

De ce-i, de-a dreptul, periculoasă reducerea orelor de limba română în gimnaziu? Să ne amintim cuvintele lui Nichita Stănescu: „Patria mea este limba română!". Limba română „cea ca o duminică". Or, noi, românii, nu vrem o „patrie" cu graniţe îngustate! Limba română este acea „floare de latinitate." În clasele V-VIII se face gramatica, acolo se învaţă acea „matematică a limbii." Iar cel care nu cunoaşte gramatica românească va avea un handicap intelectual întreaga lui viaţă!

De ce este necesară păstrarea orelor de istorie? În faţa Europei, noi, românii, care ne-am născut în leagănul dăinuirii de la Sarmizegetusa Regia, trebuie să fim şi să rămânem în această bătrână Europă cu rădăcinile noastre trainice, cu identitatea noastră definitorie. Nu renunţând la istorie, la propria noastră limbă românească! Trebuie să avem acea conştiinţă a propriei istorii, a identităţii noastre româneşti.

Ce se urmăreşte prin aceste noi, ciudate şi stupide scenarii? Unii vor să ne pierdem memoria istorică! Cel care o face şi o acceptă, fără memorie nu are trecut, nu are prezent, nu va avea nici viitor!

Ne vom întreba, firesc, de unde vin toate acestea? Nimic nu este întâmplător! Totul se derulează conform unor scenarii abracadabrante, croite afară, dar aplicate aici! Iar cei care le aplică nu se gândesc cât de stupide sunt? „Ăştia - spunea un profesor - sunt ca acei vânători care împuşcă toţi iepurii, apoi caută să vadă care-i iepurele cu trei urechi! Cam aşa se procedează, în învăţământul românesc, din 1990 încoace!". Aşa se face că noi, românii, asistăm, neputincioşi, la punerea la colţ, de către mai-marii clipei, a disciplinelor umaniste, formatoare ale personalităţii umane. Lor să li se dea brânci din şcoala românească! Oare aşa se face aşa-zisa „sensibilizare culturală" a elevului, cum afirma insul Fartuşnic? Se dau brânci limbii latine, limbii române şi istoriei într-un context internaţional paradoxal, în care, în şcoli din Coreea de Sud, a fost dublat numărul de discipline umaniste. Iar în România, la clasele V-VIII să fie doar câte o singură oră pe săptămână? Un adevărat asasinat cultural! Oare aşa se va forma un român, armonios, cult, educat? Oare cui foloseşte această nouă, riscantă, periculoasă deschidere a Cutiei Pandorei, pentru a ofili şi a compromite viitorul unei naţii?

Lasă un comentariu