A sosit primăvara! EUOBSERVER ne îndeamnă: „Clima se schimbă, pământul se usucă. Plantaţi copaci!"

Distribuie pe:

Cu ceva vreme în urmă, un îndemn adresat românilor de către EUOBSERVER „suna" astfel: „Clima se schimbă, pământul se usucă. Plantaţi copaci!". În opinia publicaţiei menţionate, plantarea de copaci ar fi o soluţie pentru ca România să evite deşertificarea. Asta, după ce - în paranteză fie spus - după anii '90, în România, păduri întregi au fost „rase" de prin munţii ţării, de către samsari ai lemnului, ajunşi milionari!

Pădurile sunt o modalitate bună de a proteja solul vulnerabil în faţa căldurii excesive şi de a reţine o mare parte din ploile torenţiale, înainte să apară inundaţiile. Conform sursei citate, mai multe zone din estul României au ajuns atât de aride încât agricultura a devenit imposibilă, iar exploatarea intensivă a păşunilor ameninţă să distrugă viaţa plantelor şi să conducă la o eră a deşertificării. Drept pentru care, scrie publicaţia europeană - o campanie intensivă de plantare a copacilor, în perioada când se recomandă plantările, ar rezolva multe din aceste probleme.

În momentul de faţă, în România copacii sunt plantaţi doar (sau, mai ales!) în zonele montane şi de deal. Acest lucru s-ar putea schimba, iar pădurile ar trebui să fie plantate în zonele joase sau abandonate, menţionează publicaţia, care adăugă faptul că europenii au declanşat, în ultimii ani, campanii de anvergură, privind plantarea copacilor!

Lasă un comentariu