Cea mai virulentă acțiune politică antiromânească înainte de 1989 a fost însă instrumentarea așa-numitei Declarații de la Budapesta cu ocazia organizării reînhumării, la 16 iunie 1989, a lui Imre Nagy și a altor victime ale revoluției ungare din 1956. La manifestările comemorative, au luat parte mai mulți intelectuali unguri și români trăind în diasporă, cea mai mare parte aparținând așa-numitului Grup de la Paris, care au formulat un Apel internațional referitor la Transilvania. În acesta se arăta că: „Transilvania a fost și este un spațiu de complementaritate și trebuie să devină un model de pluralism cultural și religios. (…) Dreptul la o reprezentare politică autonomă și la autonomie culturală a fiecărei națiuni (sic!) trebuie garantat. (…)"
Prin Declarația de la Budapesta, strategia guvernamentală ungară de revendicare a Transilvaniei intra în etapa formulării unor pretenții afișate la nivel internațional, Ungaria nemaiavând niciun fel de reținere față de eventuale acuze de amestec în treburile interne ale României. [Corvin Lupu, România 1989 - De la revolta populară la lovitura de stat, Sibiu, Techno Media 2010, p. 38.]
La mai puțin de o lună de la semnarea Declarației de la Budapesta, la 8 iulie 1989, a avut loc la București întâlnirea la nivel înalt a statelor membre ale Tratatului de la Varșovia. Cu această ocazie, într-o întrevedere bilaterală româno-maghiară, intermediată de Mihail Gorbaciov, conducerea ungară, reprezentată de Rezsö Nyers, Miklos Németh și Gyula Horn, a pretins că Transilvania nu aparține de fapt României și, expresis verbis, a amenințat că va internaționaliza problema maghiarilor din România. În august 1989, agenți ai Departamentului Securității Statului infiltrați în cantonamente din Ungaria, au raportat primele date în legătură cu pregătirea unor formațiuni de gherilă urbană ale căror misiuni erau să acționeze în România. Organizațiile „România Liberă" (creată în septembrie 1987 de Brigada România a serviciului secret ungar - AVO) și Uniunea Mondială a Românilor Liberi au fost paravanul sub care AVO a organizat formațiuni paramilitare pe care le-au instruit pentru „acțiuni viitoare de gherilă urbană în România" într-o fostă cazarmă din Bicske, localitate aflată la 40 km de Budapesta, spre Tatabánya. Circa 400 de persoane erau antrenate de instructorii, în mare parte unguri originari din România, dar aceștia acționau doar ca intermediari ai unor servicii speciale. [Gheorghe Rațiu, Raze de lumină pe cărări întunecate, ed. PACO, București, 1996, pp. 125-127, 142.]
Toate cele de mai sus se constituie în preliminarii la ceea ce urma să se întâmple la Târgu-Mureș în martie 1990, dar nu numai aici, ci și la Satu Mare.
Ne amintim - oare cum am putea uita? - ce s-a întâmplat în acel sângeros și nebulos decembrie 1989. Cei mai mulți dintre noi au resimțit data de 22 decembrie ca pe un fel de oră astrală a României. Foarte puțini s-au gândit că ceea ce s-a dovedit apoi a fi „diversiunea teroriștii", pusă în operă la București, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Cugir, Otopeni (inclusiv prin intermediul unor personaje exaltate, gen Teodor Brateș, care se manifestau iresponsabil în studioul 4 al Televiziunii Române Libere) exprima intenția de a instrumenta un conflict armat între trupele MApN și cele ale Securității. La fel, nu a existat percepția că distrugerea a 41 de sedii ale Miliției și Securității, sustragerea a 468 de arme și 17.832 de cartușe, atrocitățile comise imediat după 22 decembrie împotriva lucrătorilor din Securitate și Miliție la Odorheiu Secuiesc, Târgu-Secuiesc, Cristuru Secuiesc, Dealu, Zetea și alte peste 50 de localități din județele Harghita și Covasna, puteau declanșa un conflict interetnic. În mod evident, combinarea celor două componente putea amorsa un veritabil război civil…
Rămâne de referință interviul dat Televiziunii Române Libere în primăvara anului 1991 la Moscova de președintele Mihail Gorbaciov. (Interviul a fost realizat de Felicia Meleșcanu care, pe baza acestuia, a elaborat documentarul „Sindromul maltez", difuzat de TVR în decembrie 1994.) Înainte de a-i fi pusă prima întrebare, Gorbaciov a transmis felicitări poporului român și conducerii sale pentru performanța de a fi evitat în anii 1989-1990 două mari pericole: războiul civil și destrămarea României.
Există informații că intenția de a dezmembra România a apărut și pe fondul înțelegerilor dintre Statelor Unite, U.R.S.S., Germania Federală și Franța din anii 1988-1989 privind schimbarea configurației central și est-europene, prin încălcarea suveranității unor state și chiar divizarea lor (ceea ce s-a și întâmplat peste câțiva ani în cazul Iugoslaviei și Cehoslovaciei). Intenția s-a manifestat și la nivelul activității unor servicii de spionaj, inclusiv cele ale Ungariei și Iugoslaviei.
În decembrie 1989, scenariul provocării unui războiul civil care să ducă la destrămarea României a eșuat, dar el a continuat să opereze folosind alte căi și mijloace: la 12 ianuarie 1990, a avut loc acțiunea „moarte pentru moarte" condusă de Dumitru Mazilu; la 28 ianuarie, liderii partidelor istorice au somat ultimativ puterea provizorie să predea puterea; la 18 februarie, în cursul unei manifestații stradale, a fost atacat și devastat sediul guvernului provizoriu; la 15 martie, cu ocazia sărbătoririi zilei maghiarilor de pretutindeni, mii de persoane de cetățenie ungară au trecut granița cu intenția de a manifesta la Satu Mare. Doar prezența de spirit a autorităților și reținerea locuitorilor români ai municipiului au împiedicat ca situația să nu degenereze.
La 19-20 martie, după o lună de tensiuni interetnice, au avut loc evenimentele dramatice de la Târgu-Mureș, soldate cu morți și răniți. Astăzi se conturează tot mai mult faptul că ceea ce s-a întâmplat a avut ca scop reînființarea unei regiuni autonome pe criterii etnice ca prim pas spre autonomizarea Transilvaniei în ideea unei eventuale ruperi a ei de România.
Etapele acestei acțiuni au început cu înființarea partidului etnic UDMR, anunțată la 28 ianuarie 1990, după înscrierea la Tribunalul Cluj-Napoca. Documentarul MAE ungar „1989 - A csodák éve Magyarországon és Európában" - Anul miracolelor în Ungaria și în Europa, la p. 98 consemnează că UDMR s-ar fi înființat la 25 decembrie 1989.
http://www.mfa.gov.hu/NR/rdonlyres/DDF6013F-21E3-4B6F-A0C9-96594CFB08F3/0/89-A-CSODAK-EVE.pdf
Într-o discuție pe care am avut-o cu scriitorul Hajdu Gyözö, acesta susține că ședința de înființarea a UDMR a avut loc la data de 20 decembrie 1989 în casa din București a lui Domokos Géza și că Ion Iliescu știa de acest lucru. Deci înainte de căderea lui Ceaușescu pe care unii o știau și pe care se sconta…!
Tensiunile interetnice din Târgu-Mureș au fost amorsate de acțiunile pseudo disidentului Károly Király. Fost prim-secretar PCR Covasna, între 1968-1972, membru supleant al CPEx, membru al CC al PCR, Károly Király își pierde funcțiile în urma unui scandal sexual. Marginalizat, este contactat de serviciile de informații ungare care reușesc să îi creeze o aură de oponent al regimului Ceaușescu. În această calitate, Király încearcă să mondializeze problema Transilvaniei. În 1981 adresează un memoriu atât Organizației Națiunilor Unite, cât și Conferinței de Pace și Securitate în Europa de la Paris, în care se cerea înființarea Republicii Socialiste Transilvania în cadrul comunității statelor socialiste!
La data de 26 decembrie 1989 Károly Király elaborează - împreună cu alții - la Târgu-Mureș un document prin care solicită autonomia maghiarilor din Transilvania, drepturi colective etc. La 27 decembrie îi înmânează la București lui Ion Iliescu documentul în limba maghiară, iar acesta, care dorea/spera controlul asupra comunității maghiare prin Király, îl numește, la 9 ianuarie 1990, pe fostul prim-secretar PCR Covasna, membru supleant al CPEx și membru al CC al PCR ca prim-vicepreședintele al CFSN, omul numărul doi în puterea provizorie!
În această calitate, Károly Király desființează CFSN Târgu-Mureș (care era constituit în consens la paritate între români și maghiari) și construiește un nou CFSN format în majoritate de 57% din maghiari. Mulți dintre ei aveau reputație iredentistă sau revizionistă. Împreună cu aceștia, Király va începe o serie de acțiuni, de la înființarea unor sindicate pe criterii etnice, la provocarea crizei separării școlilor, scindarea pe criterii etnice a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) și profanarea monumentelor românești, totul culminând cu violentele ciocniri din 20 martie 1990.
Ceea ce trebuie subliniat este că, în mod evident, a existat o pasivitate, ca să nu spunem un dezinteres al autorităților de la București față de ce se întâmpla în Ardeal. Este contextul în care apare o structură de autoapărare a românilor din Transilvania, Vatra Românească, în al cărui document de constituire există această frază: „Constatând dezinteresul și lipsa de atenție pe care Bucureștiul o arată față de... ș.a.m.d., am hotărât să ne organizăm." [Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU, ed. RAO, 2008, pp. 166-172.]
(va urma)
