Pentru a ne lămuri, cât de cât, despre ceea ce s-a întâmplat în martie '90 la Târgu-Mureș, cred că ar trebui să-l amintim pe Machiavelli, care, în anul 1513, scria în „Principele" - primul manual de marketing politic: „Arta politicii constă în aceea de a face să se credă"…
La mai bine de patru secole după Machiavelli, în 1931, sociologul american W. J. Thomas a formulat o teoremă, numită „profeția care se realizează prin ea însăși": „Dacă oamenii definesc anumite situații ca reale, în consecințele lor acestea se manifestă ca reale". Aceasta însemnă că semenii noștri nu reacționează doar la situațiile obiective, ci și la semnificațiile pe care le atribuie unor situații despre care pot fi făcuți să creadă, că sunt reale.
În sensul celor scrise mai sus, se poate afirma că, în martie 1990, conducerea României din acea perioadă a fost victima unui proces de intoxicare, iar populația ei, îndeosebi, cea din Transilvania - români și maghiari deopotrivă - a unui fenomen de dezinformare. Nu a fost prea greu pentru că, „în 1990, a început un joc politic, care ne-a găsit naivi, dezbinați și bezmetici". [Anca Florea, Păstrați România întreagă, Editura „Viitorul românesc", 1996, p. 10)
Pentru că cele două concepte sunt folosite de cele mai multe ori aiurea, voi apela la ce spun lucrările de specialitate în domeniu.
Astfel, se consideră că dezinformarea constă în manipularea opiniilor publicului în scopuri politice, folosind informații tratate deliberat cu mijloace deturnate, colportate de agenți de influență. Spre deosebire de dezinformare, care vizează un public extins, intoxicarea vizează un grup restrâns de factori de decizie și rezidă în a furniza informații eronate, pentru a determina acel grup să ia anumite hotărâri favorabile celui care practică intoxicarea. [Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare, de la Calul Troian la Internet, Editura Antet, p. 21]
Pe scurt, așa cum am arătat în episoadele anterioare, președintele CPUN, Ion Iliescu, a fost intoxicat (de către cine?) să numească alături de el, ca pe al doilea om în stat, pe Károly Király. Acesta, eliminat, din CC al PCR și Cpex, în urma unui scandal sexual, devine „disident", intră sub influența unui serviciu de informații străin și, în 1981, adresează memorii Organizației Națiunilor Unite și Conferinței de Pace și Securitate în Europa de la Paris, în care se cerea înființarea unei Republicii Socialiste Transilvania!
Faptele erau de notorietate și se pune întrebarea cum de Ion Iliescu nu a fost informat de ele? Ce s-a întâmplat apoi, am arătat în episoadele precedente…
În ceea ce privește lungul șir de diversiuni, dincolo de manipularea românilor și a maghiarilor, deopotrivă, este interesant de arătat cum a fost lansat războiul de imagine împotriva României, la puțin timp după evenimentele din 20 martie 1990.
Prima mișcare a fost cea efectuată de televiziunea particulară Chanell 4, din Marea Britanie, și de postul german ZDF: prezentarea nefericitului Mihăilă Cofar drept student maghiar care cerea învățământ superior în limba maternă…
Uluitor ni se pare că la 4 octombrie 1990, când identitatea lui Cofar fusese demult elucidată, invitată la o emisiunea a unuia dintre canalele Televiziunii Naționale Franceze, agentul de influență Smaranda Enache exclama, când pe micul ecran a apărut secvența atroce a schilodirii lui Mihăilă Cofar: „Iată de ce e în stare poporul român!". La vremea respectivă, „Cuvântul liber" a prezentat identitatea celor trei românce, Elena Bușe, asistentă medicală în Bistrița, Corina Ichim, fiica doamnei Bușe, și Rodica Crăciun, care au vizionat emisiunea în Hotel Frantour, Berthier Brochant 163, Avenue de Clichy 75007, Paris…
Semnificativă este și „cariera internațională" a dezinformării numite „pogromul de la Târgu-Mureș". Ea a fost emisă de András Sütö, în emisiunea PANORAMA din 20 martie a televiziunii naționale ungare. Apoi a fost preluată de Gyula Horn, pe acea vreme ministrul de externe al Ungariei. Comunist cu vechi state de serviciu - printre altele s-a dovedit că el a făcut parte din trupele care au reprimat Revoluția Ungară din 1956 -, Horn se bucura de un imens prestigiu și simpatie pe plan internațional, fiind cel care deschisese granița spre Austria pentru toți turiștii est-germani care se găseau în Ungaria în august 1989.
Mânat și de rațiuni electorale, Gyula Horn a lansat, cu două săptămâni înainte de alegerile generale, care urmau să aibă loc în Ungaria la 9 aprilie 1990, odioasa diversiune a „pogromului" de la Târgu-Mureș, la o reuniune ținută la Lisabona, între 22-24 martie, pe tema relațiilor Consiliului Europei cu țările din Europa Centrală și de Est.
Dincolo de dobândirea de capital politic, dezinformarea urmărea despuierea României de simpatia de care nici nu apucase să se bucure bine după decembrie 1989.
Această enormitate a fost preluată apoi de episcopul reformat László Tõkés, care, la puțin timp după dezinformarea lui Gyula Horn, a enunțat-o la un congres ecumenic calvin, care a avut loc la Geneva.
Odată amorsată, pe la începutul anului 1991, diversiunea a fost transformată în intoxicare de Géza Entz, ministrul al Oficiului Maghiarilor de peste Granițe, care a transformat „pogromul" în „bomba etnică cu explozie întârziată", care e pe cale să se declanșeze în România. Agentul de influență pentru transformarea dezinformării în intoxicare a devenit același episcop Tõkés. Aflat în Statele Unite, în primăvara anului 1992, acesta a lansat, într-un articol apărut în cotidianul The Washington Times, enormitatea că „În România are loc o purificare etnică, la fel ca și în Bosnia - Herțegovina, doar că mijloacele folosite sunt mai subtile"! După aceea, folosind filiera bisericii calvine (reformate), dezinformarea a fost propagată, de Tõkés, în Olanda…
În acest context, este foarte interesant de reamintit că studenții maghiari, care, în martie 1990, făceau grevă pe treptele Universității de Medicină și Farmacie, erau intervievați, fotografiați și filmați de reporteri olandezi care vorbeau ungurește. Azi, explicația e simplă: aceștia erau foarte probabil urmașii revoluționarilor unguri care se refugiaseră în Olanda, în 1956.
Pe același tip de filieră și de acțiune se situează în zilele noastre blocarea aderării României la spațiul Schengen.
Prin susținerea acestui război de imagine s-a încercat inducerea concluziei că, la 20 martie 1990, s-ar fi dorit „servirea unei lecții maghiarimii care lupta pentru drepturi etnice (?) și pentru autodeterminare". La ce poate duce „lupta pentru autodeterminare" a unei minorități, supusă unui proces deliberat de isterizare de către cei care se erijează în liderii ei, dar și naționalismul prostesc al liderilor populației majoritare, s-a dovedit peste nu mult timp și încă foarte aproape de România: în Kosovo, pe vremea când Serbia era condusă de Miloșevici...
Practicând o triplă ofensivă, politică, diplomatică și de imagine în media internațională, și orchestrând minoritățile maghiare din țările vecine Ungariei, guvernele naționaliste de dreapta ale lui József Antall (1990 - 1994) și Viktor Orbán (1998 - 2002; 2010 - până în prezent) au făcut din forțarea obținerii de autonomii, pe baze etnice în țările limitrofe, un exercițiu curent.
Astfel, ulterior eșuării tentativei din martie '90 de autonomizare a Transilvaniei, au fost puse la cale alte acțiuni de înființare, în mijlocul țării noastre, a unui teritoriu autonom pe criterii etnice, care să refacă defuncta Regiune Autonomă Maghiară de tristă amintire stalinistă, sub titulatura de „ținutul secuiesc". Și nu oricum, ci făcând din el, nici mai mult, nici mai puțin decât „țara-mamă din interior"!
Ar mai trebui amintită urmărirea unor obiective în domeniul economic-financiar, prin care se dorește crearea, în Transilvania, a unei subeconomii subversive. Un adevărat război logistic, al cărui pilon principal este bazat pe retrocedările de păduri, de diverse clădiri valoroase, unele de patrimoniu etc. Dar acesta este un alt episod din războiul politic și de imagine purtat împotriva României...
În final, aș dori să mulțumesc acelor oameni pe care îi caracterizează inteligența de a selecta, decripta și analiza informațiile, de a face „conexiuni între conexiuni" și capacitatea de a o sintetiza, toate dincolo de simțul comun. Mulțumindu-le pentru informațiile și ideile pe care le conțin articolele și cărțile lor, i-aș enumera doar pe câțiva, în ordine cu totul întâmplătoare: Alex Mihai Stoenescu, Gheorghe Rațiu, Filip Teodorescu,Virgil Măgureanu, Victor Negulescu, Ioan Todericiu, Aurel I. Rogojan, Vasile Mălureanu, Radu Tinu, Traian Poncea, Radu Portocală, Cristian Troncotă, Corvin Lupu, Constantin Sava, Mihai Racovițan, Teodor Filip, Anca Florea, Zeno Millea și, nu în ultimul rând, Larry Watts.
(sfârșit)
