Invitaţia de a participa la recitalul vocal susţinut de studenţii secţiei de canto clasic ai Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii „Transilvania" din Braşov am primit-o încă de la sfârşitul lunii februarie. Aşa se face că marţi, 15 martie 2016, deşi zi lucrătoare, pe la orele prânzului eram deja în maşina personală şi am plecat spre splendidul burg medieval.
Fără să trebuiască să gonesc, având o rezervă confortabilă de timp - am avut parte şi de un drum surprinzător de puţin aglomerat - când am ajuns la complexul hotelier „Dumbrava" din apropiere de Rupea, am oprit. La vederea mea şi a soţiei, proprietarul hotelului şi patronul întregii afaceri, domnul Gabriel Dumbravă, ne-a întâmpinat cu reproşul de a nu mai fi trecut pe acolo încă de dinainte de sărbătorile din iarna anului precedent. L-am asigurat că pur şi simplu nu am mai fost la Braşov şi nicidecum nu am intrat în tabăra clienţilor „trădători", cum probabil şi-a imaginat. Ca să nu rămână „restant" faţă de clientul său fidel, am fost serviţi cu câte o ciorbă „din partea casei", gest de care se bucură din când în când în preajma unor sărbători religioase mai toţi cei care îi frecventează des localul. La despărţire, după ce ne-am urat cele cuvenite, m-a rugat să le transmit târgumureşenilor toate gândurile bune şi întreaga sa simpatie, deoarece se simte legat de oraşul nostru prin rudele apropiate pe care le are aici şi unde vine relativ des în vizită.
Excepţionalul - după cum aveam să constat - program s-a derulat la Centrul multicultural din incinta rectoratului universităţii. Sala s-a umplut în mod neaşteptat de repede de mulţimea melomanilor care au prins de veste.
Rolul de gazdă şi l-a asumat lectorul universitar dr. Mihaela Buhaiciuc, care a vorbit în deschiderea programului şi tot domnia sa a asigurat ca prezentator improvizat intrarea în scenă a studenţilor-interpreţi. Pe parcurs a avut câte un scurt comentariu anecdotic legat de fiecare piesă care urma a fi interpretată şi de autorul ei.
Puţin mai târziu aveam să aflu de la studenţi, mai exact de la studentele care numeric domină copios, că dorinţa nobilă exprimată de doamna, idealul spre care tinde ea, este de a face din Braşov „o Vienă", în mod evident a muzicii.
Doamnei Buhaiciuc i-a stat alături dr. Cristina Radu, soprană, profesor asociat al facultăţii. Publicul meloman târgumureşean cu siguranţă şi-o mai aminteşte când pe 29 octombrie 2015 a avut o prestaţie de excepţie pe scena Palatului Culturii cu ocazia Festivalului internaţional „In memoriam Constantin Silvestri". Talentul rarisim al distinsei doamne este dublat de numeroasele studii solide pe care le-a urmat după facultate. Aşadar, nu este deloc întâmplător faptul că domnia sa este solistă la Opera din Braşov.
Acompaniamentul muzical al tinerilor solişti a fost asigurat de lect. univ. dr. Mihaela Pavel. Claviatura pianului „fermecat" la care a cântat parcă ar fi fost atinsă de un înger şi nu de mâini pământene.
Vocile tinerilor interpreţi, mişcarea scenică, acompaniamentul, prezenţa, farmecul, fiecare în parte şi toate la un loc au metamorfozat sala într-un empireu. Cu siguranţă că din asemenea situaţii a apărut şi baza crezului doamnei Buhaiciuc că Braşovul ar putea deveni un centru internaţional de referinţă al muzicii culte. Fără superlative deformatoare pot spune că tinerele talente au creat o seară feerică. Acestea au fost:
- Clasa de canto a lect. univ. dr. Mihaela Buhaiciuc: anul I - Bianca Timaru (mezzosoprană), Orsolya Lövenberger (soprană), Norbert Gârbea (bariton); anul II - sopranele Andreea Danu, Alexandra Popa, Gyopár Dali; anul III - sopranele Adnana Gavrilă, Celia Molnar şi mezzosoprana Corina Purcărea. Nevoia a încă unui bariton l-a adus în programul studenţilor şi pe elevul de clasa a X-a, Alexander Tudose.
- Clasa de canto a prof. asoc. dr. Cristina Radu: anul II - soprana Diana Suciu; anul III - sopranele Valerica Munteanu şi Valentina Popa; masteranda Angela Ghiba, soprană.
Asupra ultimului nume - Angela Ghiba - trebuie să stărui puţin. La finalul programului i-am înmânat şi ei un fir de floare şi am invitat-o să ni se alăture pentru a merge împreună la un local să mâncăm. Atunci au podidit-o lacrimile şi ne-a mulţumit că „acum, ca şi altă dată, dumneavoastră mi-aţi ţinut loc de părinţi". Pe drum, oscilând dacă să se destăinuie sau nu, în cele din urmă a ales să ne spună că mama lor - ea mai are încă cinci fraţi - i-a părăsit după naşterea ultimului copil. De atunci, tatăl este cel care se îngrijeşte de soarta lor şi au decis ca, ea fiind singura fată, toţi ceilalţi, pe măsura puterilor, să o sprijine să-şi urmeze visul de a urma facultatea aceasta. „Pentru că tatăl meu are astăzi ziua de naştere, aş fi vrut dar nu am îndrăznit să le spun tuturor din sală că recitalul meu i-l dedic lui. Este singurul cadou pe care i-l pot face, chiar în lipsa sa. De la Râmnicu Vâlcea la Braşov drumul este lung şi nu prea avem bani". Am rugat-o să-şi sune tatăl şi să mi-l dea şi mie la telefon - în familia ei doar unul dintre fraţi are telefon, dar locuiesc cu toţii împreună - ceea ce fata a făcut cu bucurie. I-am urat din partea mea şi a familiei „La mulţi ani!", sănătate etc. Surprins de gest, la distanţă de sute de kilometri, un tată îndurerat şi totodată fericit, printre lacrimi îmi mulţumea şi îmi dorea mie şi „tutror ardelenilor" acelaşi lucru. Domnule Ghibu, urările de atunci vi le transmit încă o dată şi în felul acesta, şi să ştiţi prin mine că fiica dumneavoastră chiar dacă nu a putut spune atunci tuturor de acolo ce ar fi dorit să se afle, a cântat dumnezeieşte, cu gândul la dumneavoastră.
Mai groşi sau mai subţiri la buzunar, gestul făcut de Gabriel Dumbravă faţă de noi, apoi gestul nostru faţă de studenta Angela şi tatăl ei, sunt parte a conţinutului unui principiu formulat de Mahatma Gandhi: „Cel mai simplu act de bunătate este mult mai puternic decât o mie de capete ce se pleacă în rugăciune".
