Cu o încrâncenare juvenilă, treizeci şi trei de oameni cu pretenţii se revoltă împotriva unei construcţii pentru care nu există cale de întors: „Catedrala Mântuirii Neamului", un proiect de pe vremea primului patriarh al României, Miron Cristea, care, că vor, că nu vor unii, se va finaliza. Cu jertfă, cu cheltuială mare! De parcă celelalte catedrale ale lumii s-ar fi făcut peste noapte, ca-n basme, fără niciun fel de efort. Şi toate marile aşezări umane au astfel de catedrale în care-l caută mulţi pe Dumnezeu. Şi nu se sperie de măreţia şi frumuseţea lor, nici de zidurile de piatră.
De ce oare în itinerariile turistice marile catedrale ale lumii sunt mereu înscrise? Cum să mergi la Paris să nu vizitezi Notre-Dame sau Sacre-Coeur, ori Londra, fără să intri în Catedrala Westminster, ori să ajungi la Barcelona şi să treci indiferent pe lângă Sagrada Familia, sau să refuzi, la Londra, să ajungi la Basilica Sfântu Petru.... Lista e foarte lungă. Pot fi ele acuzate că sunt impunătoare, măreţe şi să fie ocolite din aceste motive?
Bucureştiul nu are o astfel de mare catedrală, iar „Catedrala Mântuirii Neamului" vine să umple un gol şi să satisfacă nişte aşteptări.
Unora nu le place acest proiect. Din diverse motive, ajungând, într-o isterie cu aparenţe de morală socială, să spună că de aceea nu se fac spitale, prntru că se face „Catedrala Mântuirii Neamului"! Au nu doar răutăţi, ci şi memorie scurtă. Au şi uitat că s-au închis în urmă cu nişte ani zeci de spitale... Dar nici închiderea, nici construirea de spitale nu pot fi puse în legătură cu ridicarea acestui edificiu, care se va bucura, anticipez, de foarte mult interes şi va fi unul dintre punctele de atracţie ale capitalei României!
Cei treizeci şi trei cântă pe o singură strună, falsă, dar ar vrea să ne convingă că struna lor e măiastră. S-au revoltat, oricât ar da-o la-ntors unii, împotriva unei catedrale care li se pare prea mare şi în care Dumnezeu n-ar fi de găsit, chipurile, preferând bisericile de lemn... Unii dintre cei care se plâng că e prea impunătoare „Catedrala Mântuirii Neamului", dar care cântă un ceas-două pe mii de euro, la tot felul de chermeze, nu ştiu să se fi îngrijorat şi de soarta bisericilor pe care, după ei, le preferă Dumnezeu. Nu ştiu să fi întreprins careva vreo acţiune de salvare a sutelor de biserici de lemn din ţara aceasta, multe îngenuncheate de vreme şi de vremuri, uitate şi de Dumnezeu şi de oameni. Nu ştiu să fi făcut donaţii pentru salvarea unei singure biserici de lemn, una dintre acelea pe care ei cred că le preferă Dumnezeu.
Dumnezeu poate că preferă cele mai mari catedrale, catedralele de aer, cu bolţile împânzite de stele, în care să se roage oamenii. Poate că preferă bisericile mănăstirilor din Bucovina sau bisericile unor pierdute printre dealuri sate îmbătrânite, depopulate, sărăcite. Dar poate că preferă şi „Catedrala Mântuirii Neamului"... Sigur, însă, Dumnezeu preferă rugăciunea, oriunde şi oricând, rugăciunea spusă cu inima... Rugăciunea inimii...
Treizeci şi trei de oameni, lipsiţi de orice undă de smerenie, vor să dea lecţii de smerenie. Curat smerenie, îmi vine să zic! Luaţi bucată cu bucată, mai mari sau mai mici, mai populari sau mai puţin ştiuţi, s-ar putea vedea că numai smeriţi n-au fost vreodată. Sau smerenie se cheamă să o plângi pe Veta, ştiţi, cea care a spart chiuveta, pentru multe mii de euro pe oră?
Cei treizeci şi trei (cifră simbolică, nu?), nu au reuşit decât să dea o probă de caraghioslâc! Oricum, nu prea par a avea ei ceva nici cu biserica, nici cu Dumnezeu.
Ei sunt asemeni acelor atei care au ajuns, până la urmă, la Poarta Raiului şi i-au spus lui Sf. Petru că vor să vorbească cu Dumnezeu. Iar Sf. Petru s-a dus la Dumnezeu şi i-a spus că sunt nişte atei la Poarta Raiului şi l-a întrebat ce să le spună? „Spune-le că nu exist!" - a venit răspunsul!
Pentru cei treizeci şi trei nu e prea târziu însă să-l găsească pe Dumnezeu. Oricum, e foarte uşor de găsit, fiindcă e... peste tot. Nici nu se-ascunde de noi şi nici nu preferă nici lemnul sau piatra şi nici spaţiile mici sau mari.
Dumnezeu este iubire. Pentru că, nu-i aşa, dacă iubire nu e, nimic nu e! Dacă credinţă nu e, nimic nu e!
