În sfârşit!

Distribuie pe:

„Propunerea legislativă care prevede închisoare de la un an la trei ani, pentru ofensă adusă însemnelor naţionale, a fost adoptată, tacit, de Senat, ca urmare a termenului depăşit de dezbatere şi vot. Potrivit acestui act normativ, care modifică, astfel, Codul Penal (sursa Machivelli.ro), fapta săvârşită în public, prin care se exprimă dispreţ faţă de însemnele României, se pedepseşte cu închisoare de la un an la trei ani". În sfârşit! Era, în România de azi, mare nevoie de această modificare a Codului Penal! Să nu-şi mai bată joc, toţi piţărăii, de Imnul de Stat, de Tricolor, de stemă! Unde-i lege tocmeala nu mai încape!

Lasă un comentariu