Război între palate?

Distribuie pe:

Să fi început, oare, războiul între palatele Cotroceni şi Victoria, între Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş? Cert e că „preşedintele Klaus Iohannis (sursa Machiavelli.ro) şi-a exprimat nemulţumirea faţă de Guvernul Cioloş, o atitudine surprinzătoare, în condiţiile în care şeful statului a optat pentru soluţia unui guvern tehnocrat. «Sunt lucruri care mă nemulţumesc la acest Guvern - a declarat Iohannis -, dar nu toate se rezolvă pe scena politică. Unii au vorbit despre acest guvern ca şi cum ar fi al meu. Nu e guvernul meu. Acest guvern a fost o soluţie până la alegerile din toamna acestui an, generată de o situaţie de criză şi la care au subscris cele mai importante partide politice. Deci, este Guvernul României»". Se măreşte falia între Iohannis şi Cioloş? Semnalele evidente, ale rupturii, se văd deja! Un gazetar şugubăţ comenta: „Dacian Cioloş a început să fluiere, pe furiş, în biserica lui Klaus Iohannis".

Lasă un comentariu