Emisiune numismatică: 80 DE ANI DE LA INAUGURAREA MUZEULUI NAŢIONAL AL SATULUI „DIMITRIE GUSTI"

Distribuie pe:

Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic, începând cu 3 mai 2016, un set de monetărie cu tema 80 de ani de la inaugurarea Muzeului Naţional al Satului ,,Dimitrie Gusti".

Setul de monetărie conţine monedele româneşti aflate în circulaţie, respectiv 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani şi cele comemorative de 50 bani (Aurel Vlaicu, Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab, Vladislav I Vlaicu, 10 ani de la denominarea monedei naţionale şi Iancu de Hunedoara), precum şi o medalie din argint.

Aversul monedei de argint prezintă o compoziţie simbolizând modelul satului românesc reprezentat ca în sigla muzeului, iar reversul redă portretul şi numele lui Dimitrie Gusti şi anii între care a trăit „1880" - „1955".

Setul de monetărie va fi prezentat sub formă de pliant, introdus într-un etui, piesele componente fiind încastrate în locaşuri speciale.

Tirajul emisiunii este de 250 seturi, preţul de vânzare (exclusiv TVA) este de 260 de lei pentru un set, iar lansarea în circuitul numismatic se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. 

Lasă un comentariu