MESAJUL DOMNULUI HAJDU GYÕZÕ (II)

Distribuie pe:

Să ne ferească Dumnezeu, ca cetăţenii români de naţionalitate maghiară, să dea dovadă în viaţa de zi cu zi, de o asemenea „cinste maghiară" şi „demnitate umană", de care dă dovadă, de 26 de ani, aici, în România, şi se împăunează, în fruntea maghiarilor, în rolul de conducător Tõkés László, pe care preşedintele Ungariei, János Áder, l-a distins, nu demult, cu Ordinul de Onoare Ungar.

Motto: „Cel care se dă mare maghiar nici nu prea este mare maghiar".

(Gyula Juhász, poet clasic maghiar)

Devenind europarlamentar, camaradul de arme al premierului Viktor Orbán în continuare joacă rolul singurului Salvator al maghiarilor din Transilvania. Cu câteva zile în urmă, la Forumul Reprezentanţilor Maghiari din Bazinul Carpatic şi la o conferinţă de presă, susţinută la Oradea, a reiterat apelul său mârşav, care a generat indignarea întregii opinii publice, lansat la Universitatea de Vară din staţiunea harghiteană Băile Tuşnad, în 2013, la care a participat şi premierul ungar Viktor Orbán, Guvernului de la Budapesta de a oferi protectorat Transilvaniei, din cauza atitudinii antimaghiare manifestate în România şi de persecutare a maghiarilor. Prin această nouă provocare, incalificabilă de mare maghiarotard, manifestată de Tõkés László, de a solicita protecţia Ungariei şi comunităţii internaţionale pentru el şi pentru maghiarii din România din cauza atitudinii de ură manifestată faţă de maghiari, care - în opinia sa - a cunoscut o expansiune în România, apare în faţa noastră ca o figură care nu cunoaşte limite în sentimentul de ură faţă de propria sa patrie, România, care este în stare, fidel fiind faţă de statutul său de membru al Asociaţiei „Horthy Miklós" din Ungaria, să răspândească cele mai mârşave defăimări, minciuni strigătoare la cer despre ţara sa în care s-a născut, a crescut, a muncit şi a trăit - şi încă excelent! Potrivit unor informaţii de presă (de exemplu, ziarele de limbă maghiară „Erdélyi Napló" şi „Krónika" din Cluj-Napoca, ediţiile din 5 şi 7 aprilie 2016), Tõkés László, care a solicitat, din nou, protecţie din partea Ungariei, a susţinut: „Azi, în România, antimaghiarismul se manifestă într-o amploare similară cu acţiunile antisemite şi antirome". „Drept exemplu, a amintit, printre altele, de retragerea Ordinului «Steaua României» şi de acţiunile în instanţă demarate împotriva primarilor din Ţinutul Secuiesc".

Potrivit logicii deformate, din cauza atitudinii de mare viteaz şi de mare maghiar a lui László Tõkés, acţiuniile în instanţă, demarate împortiva primarilor oraşelor din Ţinutul Secuiesc, acuzaţi de corupţie, ar fi oare cele mai dure forme ale persecuţiei lansate împotriva maghiarilor din România? Dar, atunci, primarii români corupţi ajung în închisori pentru că procurorii îi persecută pe români?! Ce fel de logică imposibilă, extremistă maghiară, mai este şi aceasta?!

Observând atitudinea de ură, defăimătoare, manifestată împotriva României, inevitabil ne vine în minte că nici pasărea nu face mizerie în propriul său cuib, dar acest lucru nu este adevărat şi în cazul fostului episcop reformat, care nu are scrupule şi procedează întocmai şi cu mândrie, de pe o poziţie politică de mare viteaz, deplorabil de provincială. Merită să arătăm, în mod concret, obiectiv, cu ce anume a murdărit Tõkés László cuibul său propriu în ultimii 26 de ani, datorită căruia a devenit, în totalitate, nedemn să mai fie posesorul celei mai înalte distincţii a statului român. Iată, petele îngrozitoare de pe aripile îngerului salvator al maghiarilor din Transilvania, datorită cărora Tõkés László s-a compromis irevocabil, atât în faţa propriei sale comunităţi naţionale, cât şi faţă de România şi Europa. Deoarece, din cauza aroganţei şi vanităţii consternante, Tõkés László este incapabil să îşi îndrepte atenţia asupra mesajului adresat tuturor politicienilor din toate timpurile, de către apostolul toleranţei politice şi estetice, al celui mai mare romancier maghiar al secolului XX, Zsigmond Móricz, care spunea: „Poporul nu are nevoie de conducător, ci de un lider responsabil".

Iată, câteva date care sunt dovada modului în care Tõkés László îşi murdăreşte propriul său cuib:

Astfel vorbeşte Tõkés László despre România democratică, eliberată de dictatura totalitară: „Cei care au luptat împotriva dictaturii lui Ceauşescu, şi din această cauză au fost consideraţi presecutaţii regimului comunist, nici azi nu se pot aştepta la ceva mai bun în România, sunt în situaţia în care se confruntă cu Justiţia română. Activiştii care au luptat împotriva regimului Ceauşescu şi azi sunt consideraţi duşmani ai sistemului şi sunt aruncaţi la marginea societăţii. Din cauza neîncrederii şi derutei generate de poliţia secretă, societatea este în continuare divizată. În acest context putem aminti de intoleranţa, rasismul, atitudinile antiminoritare respectiv antimaghiare care s-au extins în întreaga ţară şi au ajuns la hotarele fascismului, precum şi de revigorarea antisemitismului. Scopul manifestărilor naţionaliste, şoviniste, antisemite şi xenofobe, cu care ameninţă în mod deschis sau tacit autorităţile române, este de a împiedica transformarea democratică a ţării. Aşa o instigare fascistă şi purificare etnică cum domină în prezent în România nu a existat în nicio ţară europeană. Politica română de azi a rămas blocată în groapa dinainte de 1989. Populaţia de etnie maghiară din România nu poate beneficia de libertate. Şcolile cu predare în limba maghiară din România sunt private de puterea română. De 90 de ani România procedează, din punct de vedere politic, la asimiliarea minorităţilor naţionale şi până când în acest domeniu nu se va produce o schimbare radicală noi, maghiarii, nu ne vom putea înţelege cu românii".

„Românii să ceară scuze maghiarilor pentru Trianon, respectiv pentru perioada comunistă şi postcomunistă". (…) „Pentru maghiarii din România ziua de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, este o zi istorică de doliu. Motiv pentru care maghiarii nu pot sărbători această zi"; „Să se modifice data sărbătorii naţionale a României, să se stabilească această sărbătoare într-o zi pe care şi noi, maghiarii, o putem accepta"; „Anul 2010 să fie, pentru maghiarii din România, Anul Comemorării Tratatului de la Trianon".

(va urma)

Lasă un comentariu