Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Împăratul Constantin cel Mare este una din personalităţile de seamă din istoria universală. Până la el Biserica a îndurat grele persecuţii din partea împăraţilor romani. Convertirea lui la creştinism a însemnat o mare cotitură în istoria acestuia, căci prin publicarea edictului de toleranţă religioasă, de la Milan din 313, Constantin a asigurat Bisericii deplina libertate în tot Imperiul Roman. Biserica intra, de acum înainte, într-o perioadă de înflorire şi propăşire, în «secolul ei de aur». Constantin a avut faţă de creştinism o atitudine binevoitoare. Împăratul însuşi păstră aproape tot timpul domniei demnitatea supremă păgână de pontifex maximus şi nu se lepădă de păgânism decât prin Botezul săvârşit cu câteva zile înainte de moarte, în mai 337. Trebuie să recunoaştem, însă, că păstrarea titlului păgân de pontifex maximus îi da dreptul şi posibilitatea de a supraveghea şi ţine în frâu păgânismul, în interesul creştinismului însuşi. Dacă împăratul ar fi renunţat atunci la el, îşi ridica un rival periculos, care ar fi putut să restabilească situaţia de mai înainte a păgânismului, încă puternic prin numărul credincioşilor lui, prin influenţa şi situaţia înaltă a senatorilor, a aristocraţilor şi funcţionarilor superiori.

În luarea de măsuri favarabile Bisericii, Constantin procedă treptat şi cu mult tact. Politica lui religioasă este caracterizată mai ales prin câteva fapte de importanţă majoră: actul de libertate religioasă de la Milan, din ianuarie 313, alegerea unei noi reşedinţe imperiale şi convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea din 325. Imediat după edictul din 313, împăratul scuteşte pe clericii creştini de obligaţia grea şi costisitoare a funcţiunilor municipale. Scuteşte Biserica de dări. Acordă ca ajutor episcopilor sume importante din tezaurul statului, pentru ridicarea de biserici şi întreţinerea clerului. Constantin cel Mare a intervenit şi în dreptul penal, înlăturând din legile penale dispoziţii şi pedepse contrare spiritului creştinismului. S-au lut măsuri de protecţie şi ajutor pentru săraci, orfani, văduve şi bolnavi. Prin legea din 321, Constantin cel Mare a generalizat duminica ca zi de repaus în Imperiu. Încă din 317, împăratul a început să bată şi monede cu monogramul creştin.

Constantin a beneficiat şi de sfaturile mamei sale, Elena, o femeie pioasă şi evlavioasă. Mama împăratului, Sfânta Elena, a descoperit la Ierusalim lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul.

Constantin s-a hotărât să întemeieze un nou oraş ca reşedinţă imperială. Acesta a fost Bizanţul, pe Bosfor, care a primit numele de Constantinopol (oraşul lui Constantin), început în 324 şi inaugurat la 11 mai 330. Îmbolnăvindu-se grav, Constantin a fost botezat în vila sa de la Ancyrona, la marginea Nicomidiei, de episcopul Eusebiu de Nicomidia şi de alţi clerici, cu câteva zile înainte de Rusalii, în luna mai 337. El a murit curând după aceea, la 22 mai 337, în duminica Rusaliilor şi a fost îngropat cu mare fast în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Pentru meritele sale deosebite şi mai ales pentru marile servicii aduse creştinismului, după lunga perioadă de persecuţii, Biserica îl cinsteşte în mod deosebit şi împreună cu mama sa au fost trecuţi în rândul Sfinţilor şi numiţi ,,întocmai cu Apostolii". Biserica a ales ziua de 21 mai drept zi de cinstire şi de prăznuire a sfinţilor împăraţi Constantin şi maica sa Elena, cei întocmai cu Apostolii.

 

Lasă un comentariu