Înfiinţarea primului orfelinat românesc ortodox în Sibiu, în 1916, este un moment deosebit de important în ceea ce priveşte implicarea Bisericii în acte de caritate. Urmând pilda înălţătoare a religiei creştine, care se bazează pe cea mai largă iubire a aproapelui, şi socotind că omul nu este numai o fiinţă care, în mijlocul celorlalte vieţuitoare nu urmăreşte de cât un rost cât mai îmbelşugat în viaţă, Biserica a înţeles şi s-a pătruns de adevărul că fiinţa umană, cu conştiinţa, superioară pe care o posedă, are menirea şi datoria să fie de ajutor şi altor semeni ai săi, mai ales celor slabi şi neputincioşi, celor neajutoraţi şi nesprijiniţi, celor săraci şi părăsiţi.
Noua instituţie filantropică a fost pusă de iniţiatorii ei sub scutul Bisericii, deoarece, prin însăşi natura ei, Biserica este chemată în prima linie a da mână de ajutor celor nenorociţi, a zvânta lacrimile orfanilor şi văduvelor, şi a-i lua sub părinteasca sa ocrotire; de altă parte, prin organizarea ei, Biserica este mai lesne în stare a afla, unde într-adevăr este lipsă de ajutor, prin organele ei poate mai uşor aduna în jurul său, întocmai ca o mamă bună, pe copilaşii rămaşi fără tată şi fără sprijin, şi aflându-se în strânsă legătură cu şcoala, le poate da mai bine acestora creşterea trebuincioasă şi-i poate face cu timpul membrii folositori ai societăţii omeneşti. Şi autoritatea bisericească solicitată îşi înţelese imediat însemnătatea situaţiei ce-şi cerea dezlegarea cu atâta stăruinţă, şi fără amânare şi luă măsurile necesare pentru întruparea instituţiei atât de reclamate de împrejurări. Încă în cursul sărbătorilor Naşterii şi ale Botezului Domnului - şi cum se puteau cinsti mai bine aceste sărbători - Consistoriul arhidiecezan hotărî înfiinţarea unui orfelinat pe seama copiilor ostaşilor căzuţi pe câmpul de luptă sau ajunşi incapabili de muncă şi de câştig, şi spre acest scop decretă deschiderea unei colecte pentru adunarea fondurilor necesare. „E vorba de un orfelinat românesc şi creştinesc", zice neuitatul Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan Meţianu, în apelul său către preoţime, unul din cele din urmă acte ale vieţii sale, - „ce Consistorul nostru plenar a decretat să
înfiinţăm şi susţinem aici în Sibiu, şi încă cu posibilă grabă. Orfanii după cei căzuţi în război ridică mâinile lor nevinovate către Tatăl cel ceresc şi reclamă ajutor. Cine le va putea da creştere, hrană, îmbrăcăminte, dacă nu Biserica, şi prin ea totalitatea fiilor ei rămaşi în viaţă, cu puţină avere şi cu dare de mână? Cine îi va putea ocroti mai ales pe aceia, care au rămas câte 4-5-6 sub grija unei mame văduvite, slăbită trupeşte şi istovită de durere, - dacă nu noi, cei ce suntem datori să fim milostivi şi cu îndurare faţă de cei nenorociţi şi în dureri? - Iată deci, onorată preoţime, un nou teren, ce ni se deschide de a face binele, de a ocroti şi milui pe toţi cei ce azi au pierdut pentru Tron şi patrie pe părintele lor iubit" (Andrei Bârseanu, Orfelinatele noastre, în Transilvania, nr. 1-6, 1916, p. 4-5).
Prezentăm în continuare Statutele „Orfelinatului bisericei greco-orientale române din arhidieceza Transilvaniei". Sub numirea de „Orfelinatul bisericei române greco-orientale din arhidieceza Transilvaniei" se înfiinţează cu sediul în Sibiu un institut de caritate pe seama orfanilor români ortodocşi lipsiţi de mijloacele materiale necesare traiului. Scopul institutului este ocrotirea şi creşterea orfanilor din mitropolia română din Ungaria şi Transilvania, lipsiţi de mijloace materiale. Preferaţi sunt orfanii celor căzuţi în război, apoi pruncii ai căror părinţi fiind incapabili de muncă şi câştig nu sunt în stare a-şi susţine ei pruncii lor şi propriile lor familii.
Pentru acoperirea cheltuielilor cu înfiinţarea şi susţinerea Orfelinatului se creează un fond special numit: „Fondul orfelinatului bisericei române greco-orientale din arhidieceza Transilvaniei". Fondul se creează şi alimentează din oferte benevole, din colecte, donaţii şi legate, eventual şi din impozit general asupra credincioşilor ortodocşi. Fondul se administrează de către Consistoriul arhidiecezan din Sibiu, după normele folosite la administrarea celorlalte fonduri. O altă hotărâre spune că orfelinatul stă sub conducerea şi administrarea Consistoriului arhidiecezan, care denumeşte pe director şi personalul necesar. Primirea în orfelinat o face Consistoriul în şedinţe plenare, sau prin o delegaţie emisă din plenul Consistoriului. Copiii adăpostiţi în orfelinat (băieţi şi fete) primesc locuinţă, hrană, îmbrăcăminte şi instruirea prescrisă de legi în una din şcolile publice. De regulă, în orfelinat se primesc numai copii trecuţi de 4 ani, dar dacă ar fi şi astfel de orfani, care nu au pe nimeni cine să le poarte de grijă, direcţiunea orfelinatului se va îngriji ca până ce ajung la vârsta de 4 ani să fie adăpostiţi la rudenii, la familii oneste, plătind eventual pentru întreţinerea lor. De asemenea, s-a stabilit că în orfelinat pot fi adăpostiţi orfanii numai până la 12 ani. Direcţiunea se va îngriji, ca cei ce au împlinit această vârstă să fie plasaţi şi aplicaţi după aptitudinile lor. O altă reglementare dispune că orfelinatul poate primi în sânul său şi alte instituţii ori fundaţii care urmăresc acelaşi scop, mai departe e în drept să înfiinţeze şi susţină filiale în alte centre din patrie, şi să aşeze pe orfani cu întreţinere şi îngrijire şi în familii private, dar oneste, cu plată ori fără plată. Consistoriul arhidiecezan garantează pentru chivernisirea corectă a averii orfelinatului.
Toate aceste statute şi hotărâri au fost votate în şedinţa sinodului arhidiecezan, ţinută în Sibiu, la data de 20 aprilie, 1916. Aceste statute au fost elaborate de dr. Ilarion Puşcariu, arhimandrit vicar arhiepiscopesc şi de Matei Voileanu, notar general (Protocolul sinodului ordinar al Arhidiecezei Greco-orientale române din Transilvania ţinut în anul 1912, Sibiu, Tiparul tipografiei arhidiecezane, 1912, pp. 103-105).
Atenţia deosebită care se pune pentru îngrijirea orfanilor, atenţie cu adevărat părintească, este dovada cea mai vie a sufletului românesc: bun, milos şi iubitor, suflet moştenit de la strămoşii care, în actele lor de filantropie, nu erau conduşi decât de cel mai larg umanitarism, de cea mai mare iubire de oameni. Toată suflarea românească din Transilvania, clerici şi credincioşi, au contribuit la susţinerea acestui orfelinat, în chipul acesta multe lacrimi vor fi svântate, multe odrasle ale neamului nostru, expuse pieirii şi suferinţei, vor fi mântuite.
