Aparţinând sărbătorilor împărăteşti, ziua Cincizecimii, sau a cincizecea zi de la Învierea Domnului Iisus Hristos, este singura sărbătoare închinată Sfântului Duh, de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, căruia i se cuvine aceeaşi închinare şi cinste precum Tatălui şi Fiului. Se mai numeşte şi Rusalii, pentru că se prăznuieşte în timpul înfloririi rozelor (trandafirilor). Această sărbătoare corespundea cincizecimii evreilor, zi în care s-a dat Legea pe muntele Sinai şi se sărbătorea odată cu ziua secerişului. Pentru noi, creştinii, este praznic împărătesc în amintirea Pogorârii Duhului Sfânt peste sfinţii apostoli, totodată, fiind considerată sărbătoarea care evocă întemeierea Bisericii ca o comunitate a oamenilor, în comuniune cu Dumnezeu prin Hristos în Duhul Sfânt (F.A-2,1-4; 37-38, 41; 1,15). Cum la Cincizecime nu erau numai cei doisprezece apostoli, ci şi Maica Sa şi toţi care urmaseră pe Iisus - dintre care a fost ales Matia, în locul lui Iuda - Duhul Sfânt a împărţit fiecăruia din darurile sale, sau din harismele Lui, câte unul sau mai multe, dar numai apostolii aveau plinătatea harului: proorocirea, vorbirea în limbi, tâlcuirea limbilor. Acum ia naştere efectiv Biserica creştină, fiindcă mulţi dintre cei care au fost de faţă au cerut botezul. Harismele duhovniceşti sunt „darurile împăcării noastre cu Dumnezeu", de aceea Cincizecimea se mai numeşte „Duminica mântuirii".
Sărbătoarea Pogorârea Duhului Sfânt a început a se prăznui îndată ce Biserica a părăsit Sinagoga şi sărbătorile evreieşti, cu mare evlavie, fiind una dintre cele trei mari sărbători rânduite pentru botezul catehumenilor. În această zi erau oprite toate spectacolele şi petrecerile. Are şi o rânduială deosebită, după Sfânta Liturghie urmând îndată slujba Vecerniei, în cadrul căreia se citesc şapte mari rugăciuni, simbol al celor şapte daruri ale Sfântului Duh, numite de Isaia „duhuri" (Isaia 11,2) simbolizate de frunzele de nuc care se aduc şi, după binecuvântare, se împart credincioşilor. În aceste rugăciuni speciale se preamăreşte Sfânta Treime - serbată a doua zi, arătându-se lucrarea fiecăruia dintre Persoanele Ei în opera comună a mântuirii noastre; ne mărturisim păcate, rugându-ne pentru ajutorul Duhului Sfânt în lupta cu ispitele diavoleşti şi cu păcatul; totodată, ne rugăm şi pentru odihna şi iertarea păcatelor părinţilor, fraţilor, rudeniilor şi a tuturor celor adormiţi din veac, pentru care s-a făcut pomenire în Sâmbăta Rusaliilor.
A doua zi după Pogorârea Sântului Duh, Biserica serbează praznicul Închinat Sfintei Treimi, care încununează sărbătorile împărăteşti, învăţându-ne că mântuirea lumii şi înnoirea sau transfigurarea cosmosului - în ceruri noi şi pe pământ nou, în care locuieşte dreptatea - este opera comună a Sfintei Treimi. De aceea preamărim şi ne închinăm totdeauna, la orice lucru început şi sfârşit şi la orice rugăciune, rostind „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor!
