Deda, în memorialistica lui Vasile Netea

Distribuie pe:

Cărturarul Vasile Netea şi-a iubit extrem de mult locurile natale, locurile unde a cunoscut bucuriile copilăriei. S-a identificat cu zona din care provenea. A iubit satul Deda în care s-a născut, a iubit oamenii de aici, biserica, prietenii, rudele, obiceiurile, tradiţiile, el revenea în satul natal ori de câte ori avea ocazia, cu mare bucurie. Putem spune că Vasile Netea a fost un dedean adevărat.

Acest lucru reiese şi din modul în care distinsul cărturar şi istoric aminteşte şi vorbeşte în „Memoriile" sale despre localitatea Deda. Volumul de ,,Memorii " al lui Vasile Netea a apărut în anul 2010, sub auspiciile Fundaţiei Culturale ,,Vasile Netea", al cărei harnic preşedinte este Dimitrie Poptămaş, care a dus greul pentru apariţia acestei lucrări, care este de-a dreptul monumentală. Volumul de ,,Memorii " al lui Netea se constituie pe drept cuvânt într-o lucrare memorabilă, care poate fi studiată amănunţit şi care oferă informaţii extrem de importante. Citind şi studiind volumul de„Memorii " al cărturarului dedean Vasile Netea, se poate observa modul atent în care distinsul cărturar prezintă situaţii, momente istorice, evocă diferite personalităţi ş.a.

În „Memorii ", Netea vorbeşte despre Deda şi împrejurimile sale în cuvinte extrem de elogioase, în termeni admirativi. Vasile Netea foloseşte deseori expresii precum: „era dedean de-al meu", „era din Deda mea", „era de la mine din Deda", „era consătean de-al meu". Din aceste cuvinte frumoase, reiese clar modul în care Netea se identifică cu Deda, cu frumoasa sa localitate natală. Netea vorbeşte şi despre oameni ai locului, spunând, de exemplu, „Traian Marcu, de la mine din Deda".

Vasile Netea relatează un episod hazliu din copilăria sa, când s-a dus cu părinţii săi la Reghin, pentru a face fotografii. Era în primăvara anului 1916. Tatăl lui Vasile Netea era plecat în război, însă acum avea o permisie şi era acasă, în sânul familiei. Tatăl dorea să poarte la piept poza cu toţi trei, să-i fie ca un talisman în război. Tatăl hotărâse să facă două fotografii: una, cu el în uniformă militară, şi alta, în costumul românesc de la Deda. Prima fotografie a fost cea cu costumul popular. Până ce se schimbau părinţii, copilul Vasile Netea face ce face şi doboară aparatul de fotografiat, bineînţeles speriindu-se foarte tare. Apoi, toţi trei fac şi poza a doua. Pozele au purtat noroc, fiindcă, în 1918, tatăl lui Vasile Netea s-a întors sănătos din război, având la piept patru decoraţii, iar Văsilică şi-a început şcoala.

Precum am spus, Vasile Netea aminteşte în „Memoriile" sale diferite persoane, cum ar fi: Aurelian Borşianu, legătura dintre Aurelian Borşianu şi Victor Radu, de la Morăreni, aminteşte de discuţia sa cu Antal, vorbeşte de Viorel Borşianu, de la Deda, vorbeşte pe larg de episodul cu Octavian Goga, într-o zi de duminică, pe când acesta se afla în campanie electorală. Este vorba de acel moment mai puţin plăcut când Goga a fost apostrofat de un cetăţean din Deda, iar tânărul Vasile Netea a fost cel care a dres situaţia, a recitat din poezia lui Goga, iar lucrurile s-au liniştit. Aminteşte Netea, de asemenea, de Gala Galaction, care a făcut o excursie pe Valea Mureşului, prin Topliţa-Deda-Suseni-Reghin-Târgu-Mureş.

Vasile Netea vorbeşte şi despre tradiţii şi obiceiuri din zona sa natală. Povesteşte despre spectacolele populare care se ţin în diferite comune: Deda, Răstoliţa, Lunca Bradului, Topliţa; vorbeşte despre jocurile populare de la Deda, cum ar fi „De-a lungul ", vorbeşte despre Târgul Rusaliilor, care se ţine la Deda, Ruşii-Munţi şi Podăşel.

Iată cât de frumos scrie Netea despre localitatea Deda în „Memorii": „Orice întoarcere la Deda a fost, de-a lungul anilor, un moment de bucurie, de fericire. Deda era satul în care m-am născut, satul copilăriei mele, satul primelor mele visuri şi al primelor succese. Aici îmi locuiau părinţii, al căror unic fiu eram. Mama, fire esenţialmente duioasă, mă adora. Ea determinase trimiterea mea la şcoală, «dominarea» mea. Tata era mândru de mine şi de ascensiunea mea". Câtă dragoste pentru Deda cea natală, pentru părinţi, şi pentru casa părintească! Acesta a fost Vasile Netea, un om care şi-a iubit enorm părinţii care i-au dat viaţă, l-au crescut, l-au educat, şi-a iubit casa părintească, satul natal, cu toate obiceiurile, rânduielile şi tradiţiile lui.

Deda a fost mereu în sufletul lui, a fost locul unde a cunoscut bucuriile copilăriei, ale tinereţii alături de cei dragi. Ori de câte ori avea ocazia, revenea cu mare drag pe meleagurile natale, se bucura de orice clipă petrecută pe pământul natal.

Lasă un comentariu