Ce aproape de noi este fericirea!

Toţi oamenii caută fericirea. Prea mulţi însă au încercat de-a lungul timpului să o definească, încât efortul de a o cuprinde într-o definiţie ar fi zadarnic. Dacă ar fi o simplă noţiune, am putea uşor să zicem că fericirea este o stare a sufletului, chiar un mod de a trăi.

„Se povesteşte că într-un sat uitat de timp, unde toţi oamenii erau săraci, un ţăran care muncise o viaţă întreagă, şi abia, abia reuşise să-şi ducă traiul de pe urma muncii lui, s-a trezit într-o bună dimineaţă şi pe când se spăla şi-şi mânca micul dejun, i-a venit aşa deodată un gând: uite, eu am trăit o viaţă întreagă doar pentru muncă şi nu am ştiut ce e «fericirea». Am auzit odată, demult, că cineva spunea că este fericit, dar eu, eu nu am ştiut niciodată ce este aia «a fi fericit»! Oare cum o fi? Şi, muncit de acest gând, s-a hotărât să meargă să-l întrebe pe călugărul bătrân de la marginea satului. În ziua aceea nu a reuşit căci a avut mult de lucru, iar seara obosit, s-a gândit că e prea târziu să-l mai deranjeze pe părinte. Toată noaptea s-a perpelit şi nu a reuşit să adoarmă.

A doua zi, dis-de-dimineaţă, s-a dus la schit şi, după sfânta slujbă, cu sfială, l-a întrebat:

- Părinte, de câteva zile mă munceşte o întrebare şi mi-am făcut curaj să vin să te întreb: Ce este fericirea? Eu am trăit o viaţă întreagă şi numai am muncit din greu, pentru mine şi pentru cei ai casei, şi nu am aflat, şi te rog mult pe sfinţia ta să-mi spui.

Părintele l-a privit un timp, l-a cântărit din ochi şi... într-un târziu i-a spus:

- Tu ai avut vreodată încălţări?

- Nu, i-a răspuns acesta, niciodată n-am avut.

Atunci părintele i-a măsurat talpa piciorului cu un pai de grâu şi i-a spus:

- Du-te la oraş şi acolo să cumperi o pereche de încălţări, dar să fie cu două degete mai mici decât măsura aceasta, şi i-a dat paiul de grâu.

Ţăranul şi-a luat în sân câteva prune, ca să aibă ce mânca pe drum, şi a plecat la oraş. Acolo, după multă târguială, a cumpărat o pereche de încălţări, aşa cum îi spusese călugărul. Apoi, s-a întors la schit şi aştepta ca părintele să-i spună ce este fericirea.

Părintele s-a uitat la el şi i-a spus:

- Mâine dimineaţă, de cum răsare soarele, te vei încălţa cu aceste încălţări, şi nu le vei da jos, decât atunci când va apune soarele.

Ţăranul a respectat întocmai ceea ce-i spusese părintele şi seara, când a apus soarele, s-a descălţat şi a exclamat:

- Vai ce fericit sunt!!!"

Lasă un comentariu