Apa-i bună, când ai după ce o bea!

Distribuie pe:

Deși peste o treime din apele minerale ale Europei se găsesc în țara noastră, românul consumă acest produs cu de patru ori mai puțin decât media europeană. Conform directorului general al Societății naționale a Apelor Minerale din România, românii consumă anual în medie 41 de litri de apă minerală, în timp ce în Germania, de exemplu, consumul se ridică la 150 de litri pe cap de locuitor.

Potrivit sursei citate, consumul de băuturi acidulate este specific românilor, însă, cu toate acestea, doar 7 la sută din nevoia de lichide a unui român pe an este „stinsă" cu apă, restul de 93 la sută fiind reprezentat de alte lichide: bere, vin, lapte, lichide colorate. O explicație ar fi că puțini români știu care este deosebirea între apa de masă, de izvor sau apa minerală, mulți preferând apa de la robinet, în timp ce în țările UE - din rândul cărora facem și noi parte - există o adevărată cultură a consumului de apă minerală. Încă o dovadă că, de la aderare, la integrare mai este încă o cale lungă.

 

Lasă un comentariu