Meteora - Centru monahal de spiritualitate creştină

Grecia e un simbol al credinţei creştine, o emblemă a ortodoxiei cu numeroase mănăstiri, locuri de pelerinaj, de taină, de binecuvântare şi închinare. Meteora reprezintă unul din cele mai mari şi cele mai importante complexe de mănăstiri ortodoxe din Grecia, al doilea după Muntele Athos.

Situată la marginea de nord-vest a Câmpiei Thesaliei, în apropierea râului Pinos şi a munţilor Pindului, în centrul Greciei, la 5 kilometri depărtare de orăşelul Kalambaca, Meteora a fost înregistrată în lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1988. Este un important centru monahal încă din secolul al XI-lea, dar şi un obiectiv turistic ce atrage vizitatori din toată lumea datorită pădurii de stânci şi mănăstiri.

La intrarea în defileu este satul Kastraki, iar la 5 kilometri, orăşelul Kalambaca te întâmpină cu „o pădure de stânci", ca nişte turnuri, adevărate cuiburi de vulturi, ce răsar abrupt în plină câmpie, adevărată minune geologică a naturii.

Pe vârful stâncilor, arhitecţii au proiectat temerare aşezări monahale, pe care am avut ocazia să le admir, în calitate de turist.

Viaţa monahală a început la Meteora în jurul secolului al IX-lea. Primii sihaştri s-au aşezat aici în grote naturale pentru a trăi în meditaţie şi rugăciune.

Se presupune că, în secolul al XIV-lea, călugării Athanassios Gregorios şi Moise au părăsit Mănăstirea Iviron din Athos şi, alături de câţiva călugări, s-au aşezat pe Valea Kalambaca la Meteora.

Regele Serbiei, Simeon Uros Paleologul, s-a proclamat împărat al Thesaliei, fapt ce a avut o importanţă deosebită pentru prosperitatea acestui loc sfânt. A sprijinit ridicarea Mănăstirii Marele Meteor, cu hramul Schimbarea la faţă, ce s-a finalizat în jurul anului 1380.

După câteva decenii familia Uros a fost alungată de turci. Monahii, de asemenea, au fost obligaţi să părăsească lăcaşurile de rugăciune, care au fost devastate. Monahii s-au întors cu permisiunea lui Soliman Magnificul, când li s-a permis şi o amplă acţiune de reconstrucţie.

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, la Meteora s-au construit încă 23 de mănăstiri, fiecare pe platforma cea mai înaltă a unei stânci, unde accesul pe vremea aceea era deosebit de greu, făcându-se printr-un sistem de scripeţi şi hârzob, care îi ridicau în saci pe cei care doreau să viziteze mănăstirea.

Meteora a continuat să prospere şi acolo s-au putut adăposti o mulţime de creştini. Acolo şi-au găsit adăpost refugiaţi patrioţi din timpul Războiului de Independenţă împotriva turcilor şi în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

La mănăstirea Sfântul Ştefan a trăit, un timp, împăratul Bizanţului, Andronicos II Paleologos, care a ridicat-o la rangul de lăcaş imperial şi patriarhal.

Din cele 24 de mănăstiri, pe parcurs, începând din secolul al XVII-lea, unele au fost abandonate treptat, altele distruse şi deteriorate în timpul războaielor şi la începutul secolului al XIX-lea de către oştile lui Ali-Paşa. Au rămas şase mănăstiri în slujbă cu program de vizită pentru turişti: Marea Meteoră, cu hramul Schimbarea la Faţă, Mănăstirea Varlaam, Mănăstirea Sfânta Treime, Mănăstirea Sfântul Ştefan, Rusanu şi Sfântul Nicolae. Mănăstirile Sfântul Ştefan şi Rusanu sunt mănăstiri de călugăriţe.

Prezenţa femeilor a marcat o evoluţie în gândirea monahală faţă de regulile aspre lăsate iniţial de călugărul Athanassios.

Cele şase mănăstiri au fost modernizate. Vechii scripeţi şi scările de piatră au fost înlocuite cu poduri şi sisteme moderne de acces.

Călugării şi maicile păstrează cu sfinţenie şi grijă obiectele de cult: importante icoane, cruci, epitafuri, potire sfinte, opere de artă, fresce de mare valoare, moaşte ale sfinţilor, biblioteci cu cărţi cu tematică religioasă, evanghelii, manuscrise vechi. În apropiere poate fi vizitată o şcoală de pictură, la Zindros, centru de confecţionare şi comercializare a icoanelor şi altor obiecte de cult religios.

 

Lasă un comentariu