CORUPŢIA NU ARE GRANIŢE

Distribuie pe:

Mulţi dintre cei care nu pot fi suspectaţi de prietenie, pentru poporul român, se vântură zilele acestea prin Transilvania, trăgând cu coada ochiului la mult trâmbiţata autonomie. Despre „universitatea liberă" de la Tuşnad s-a scris şi se va mai scrie, dar ce a fost trecut cu vederea de presa românească este conferinţa de presă a unui membru marcant al JOBBIK, care spune cu subiect şi predicat lucruri extrem de grave.

Îmi permit să-l citez ad-litteram, ca să nu existe îndoieli de interpretare, lăsând onor cititorul să deceleze, nu de alta... Dar e bine de ştiut că se mai confirmă, încă odată, că „cine se aseamănă, se adună". Fără îndoială că nu ne interesează aşa de mult cine şi cum conduce ţara vecină, dacă nu se ating de integritatea şi spiritul nostru naţional.

Să dăm cuvântul dlui Szavay Istvan: „Bună ziua! Salut reprezentanţii presei (...) Titlul conferinţei noatre de presă de astăzi este «Corupţia FIDESZ nu cunoaşte graniţe». Fondul «Berhlen Gabor» (BGA) în mai 2014 a alocat 150 milioane forinţi pentru renovarea campingului din Băile Tuşnad unde, de altfel, acum se desfăşoară Universitatea Liberă de Vară cunoscută sub denumirea «Tusvanyos». Fundaţia câştigătoare este Fundaţia Pro Minioritate, care poate fi legată de Nemeth Zsolt. Problema este aceea că dacă într-adevăr costă 48 de milioane de forinţi construirea în Ţinutul secuiesc a trei case de lemn, mai ales în condiţiile în care pe autorizaţiile de construcţie figurează echivalentul în lei a doar 21 milioane forinţi. (...) Potrivit informaţiilor vehiculate de presă, casele de lemn construite din banii statului ungar vor ajunge pe mâinile firmei TBT Ro S.A., care se leagă şi de Nagy Szabolcs, unul dintre liderii implicaţi, secretar al Fundaţiei Pro Minoritate şi omul de încredere la lui Nemeth Zsolt şi a cărui firme primesc sprijin de mai multe zeci de milioane de forinţi de la autoguvernare sectorului 22 (n.n. sector din Budapesta). (...)

Dacă aceste acuzaţii sunt adevărate considerăm că, uluitor, corupţia din FIDESZ nu are limite, că este adevărat că nu mai există nicio cauză sfântă, nici în probleme importante, pentru mulţi care au convingeri naţionale, precum sprijinirea maghiarilor din afara graniţelor, în care au de câştigat nu ei, ci FIDESZ şi prietenii lor. Se pare că FIDESZ a reuşit să întreacă zicala din popor: «Au furat tot ce nu a fost turnat în beton», zicală ce făcea referire la MSZP. Aşteptăm răspunsuri, aşteptăm ancheta BGA să clarifice cheltuirea legală a banilor publici. Mulţumesc frumos! Răspund cu plăcere la întrebări, mai întâi pe aceată temă, iar dacă nu sunt, vă stau la dispoziţie şi în alte probleme."

Comentariile pe marginea celor afirmate de acest membru marcant al deciziilor politice din ţara vecină şi prietenă, relevă nu doar starea de tensiune între cele două partide de la cârma Ungariei, modul în care împart tortul corupţiei, ci multele şi marile semne de întrebare legate de cum şi în ce mod se fac stăpâni pe bucăţi din România. Merită mai multă atenţie şi ceea ce a afirmat domnia sa după conferinţa de presă, asupra cărora vom reveni.

Pentru conformitate, Ioan Dalban

Lasă un comentariu