În câteva zile, România a pierdut 48 de oameni minunaţi. Cu lacrimi în ochi, o ţară întreagă s-a trezit la viaţăşi cere acum ca moartea acestora să nu fie zadarnică. Zecile de mii de oameni ieşiţi în stradă cer să se facă dreptate şi vor să scape România de adevăratul ucigaş: corupţia! Ei au scandat „Corupţia ucide!"
Da, corupţia ucide! Şi sunt atâtea exemple ce atestă că aceasta - corupţia - ucide. Vom aduce doar câteva argumente. Conform organizaţiei guvernamentale Agent Green, am asistat -şi nu doar în 2014 şi 2015 la fenomene precum: păduri tăiate pentru terenuri de sport, pentru proiecte imobiliare, păduri tăiate pentru comerţul ilegal de lemn. În Parcul Naţional Piatra Craiului, din Munţii Carpaţi, circa 300 de hectare de pădure au fost defrişate în perioada 2004-2007, conform sursei citate. Dar în Transilvania (şi nu numai) câţi „Kerestoy-Verestoy" nu s-au îmbogăţit de pe urma defrişărilor nesăbuite, a comerţului ilegal cu lemn? Se spune că autorităţile de la Bucureşti confiscă anual 170.000 de metri cubi de lemn tăiat ilegal, dar… Tot din cauza corupţiei, din 25.000 de procese verbale întocmite de pădurari în trei-patru ani, numai (atenţie!) două s-au soldat cu condamnări, pentru că legea este (ca şi în alte domenii) interpretabilă.
Din păcate, deşi efectele tăierii pădurilor (România având cea mai mare suprafaţă de păduri virgine, după Rusia (300.000 de hectare) sunt cunoscute, defrişările continuă. De ce? Din aceeaşi cauză: corupţia! Oare nu ne tăiem singuri, şi în acest caz, craca de sub picioare? Şi asta la propriu, nu doar la figurat! Faptul că în multe asemenea matrapazlâcuri sunt implicate şi persoane sus-puse (protejate politic „la vârf") denotăşi rezultatele, din acest an, ale investigaţiilor presei despre dezastrul ecologic produs de constructorii de microhidrocentrale din Făgăraş. Autorii? Un anume cuplu Vişoiu-Pricop, ultimul aflat în relaţii apropiate şi cu Elena Băsescu, al cărei apărător ales (ca avocat) a fost în 2007 în câteva procese cu publicaţii tabloide. Cei doi sunt nu doar protagoniştii unui dezastru ecologic produs în munţii Făgăraş, ci sunt strâns legaţi şi de „afacerea Ştefăneşti" (moşia Nana), care s-a aflat în centrul investigaţiilor de presă pentru falsurile şi manevrele dubioase făcute pe fosta moşie a Brătienilor.
Cât despre dezastrul din Munţii Făgăraş, acesta a intrat şi în atenţia comisarilor europeni, care au demarat o acţiune-pilot împotriva statului. „Iar în cazul în care se constată că România nu a respectat legislaţia de mediu a comunităţii europene este foarte posibil ca să fie demarată procedura de infringement", se precizează într-un document al Comisiei Europene.
Dar ne „autodistrugem" nu doar atunci când „ne batem joc" de natura darnică a acestei ţări (denumită de un Papă „Grădina Maicii Domnului"), ci şi când ne lipseşte… demnitatea naţională. Să ne amintim că, nu demult, fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, anunţa că, prin hotărârea unanimă a comisarilor europeni a fost decisă monitorizarea, în continuare, a României. Întrebarea este: de ce a ajuns, brusc, România să fie monitorizatăşi a făcut - cum ameninţa Barosso - „un pas înapoi de pe buza prăpastiei"? De ce noii stăpâni de la Bruxelles (înainte vreme au fost alţii) se stropşesc la „sclavii" de pe plantaţia România, reproşându-le lovituri de stat şi puciuri, aducând, mai nou, acuzaţii grave la adresa modificărilor din Codul Penal? Om fi, noi, românii, chiar oaia neagră a Europei? Nici vorbă. Chiar dacă ne este agitată acum - cu şi mai mare insistenţă- marota „bunelor practici europene" la care România a subscris. Răspunsurile la întrebările de mai sus nu trebuie căutate în altă parte, ci la noi în România. În declaraţiile iresponsabile pe care politicienii români le-au făcut - în goana oarbă după Putere - atât în ţară, cât şi în străinătate. În lipsa lor de demnitate şi ură a unora (din opoziţie) faţă de alţii (vremelnic, la Putere). Ţara nici nu a mai contat. Tot ce a contat a fost să se bălăcărească, să insiste pe atacul la instituţiile importante ale statului, în cazul Codului Penal, să includă modificări prin care să-i salveze „de puşcărie" pe unii mahări politici. La un moment dat, chiar fostul preşedinte, Traian Băsescu, a acuzat, e adevărat prin interpuşi, că, în România, a avut loc o lovitură de stat. De aceea, la vremea referendumului de demitere, parola „Trăienică la apă" a plecat spre toate zările Europei (plus exagerările de rigoare) şi a ajuns şi prin sediile prăfuite din România profundă.
Sintetizând atmosfera creată (una insuportabilă), a criticilor occidentului, dar mai ales, atacurile iresponsabile din interior împotriva României, Crin Antonescu admitea - la vremea când încă era… şef - că prin rapiditatea unor măsuri constatate constituţionale, dar foarte rapide au stârnit dubii, însă România nu este în situaţia de a trebui să-şi recâştige credibilitatea. „România - spunea Antonescu - este un membru al UE cât se poate de cuminte şi la locul lui, care nu a parazitat bugetul european până acum, care nu a generat probleme similare celor din Ungaria - care s-au discutat în termeni mult mai blânzi şi mai relaxaţi decât se discută un episod relativ minor din România." Ăsta-i adevărul. Dar pentru care România a suferit „prejudicii de imagine uriaşe", ele fiind - cum aprecia, cu luciditate şi realism, acelaşi Antonescu - generate din interiorul României, de oameni ce au alimentat şi susţinut campanii de denigrare lipsite de orice fundament.
La fel de grave au fost însăşi alte episoade jalnice, ce au afectat interesul naţional. Preşedinţia, Guvernul şi MAE luaseră, la un moment dat, poziţia mutului faţă de declaraţiile profund ofensatoare ale unor înalţi oficiali ungari, în cap cu premierul Viktor Orban, la adresa statului român, amestecându-se grosolan în problemele interne ale ţării. Liberalul Puiu Haşoti a propus, la acea vreme, adoptarea unei declaraţii prin care Parlamentul român să dezavueze cu demnitate naţională asemenea atitudini inadmisibile, care se ţin lanţ. Însă, Mircea Toader et comp., fireşte şi udemeriştii, au făcut tot posibilul spre a respinge sau cel puţin a amâna adoptarea declaraţiei, jertfind demni-tatea naţională pentru un pumn de voturi ale UDMR.
Alt exemplu, la care ne-am mai referit cu alt prilej: demersul a trei europarlamentari maghiari - Tõkés László, Iuliu Winkler şi Csaba Sogor - de a lansa în Parlamentul European „reprezentanţa Ţinutului Secuiesc la Bruxelles". A auzit cineva de vreo luare de poziţie din partea Preşedinţiei ori a Guvernului de atunci faţă de acel demers ilegal şi anticonstituţional? Nu! Exceptându-i pe Mircea Geoanăşi Norica Nicolai, cu câteva palide luări de poziţie. Motivul? Acelaşi: pumnul de voturi al UDMR şi menţinerea lor la putere.
Ne oprim aici cu „exemplele", deşi ele sunt infinit mai multe, din care rezultă că de lipsa de demnitate naţională românească, de supuşenia şi slugărnicia noastră, principalii profitori sunt străinii. Cei care ne impun (iar noi nu reacţionăm) să ne vindem pământurile, să ne tăiem pădurile, să încheiem contracte secretizate, prin care să renunţăm (încă o nemernicie!) la pavilionul maritim naţional în favoarea unei firme ascunse în paradisul fiscal din Cipru. Într-un cuvânt, să ne autodeposedăm de tot ce avem mai bun şi, într-un final, să ne autodistrugem. Oare de ce trebuie să o facem când au alţii „grijă" de noi? Dar, ieşirea oamenilor în stradă sunt semnale că, de la o vreme, românii nu mai acceptă să asiste neputincioşi la cum „le fuge pământul (ţara) de sub picioare"! Oare, cu un nou preşedinte ales, va mai cunoaşte România asemenea evenimente nefericite? Deocamdată, doar speranţa e cea care moare ultima!
P.S. După demisia lui Ponta, liderul PSD, Liviu Dragnea a declarat - sub presiunea străzii: „Nu este suficient ca azi să vorbim despre o persoană care să fie premier (Klaus Iohannis preferându-l pe Sorin Câmpeanu, în locul lui Mircea Duşa - n.n.) Vrem să stabilim, toate partidele, sub coordonarea preşedintelui, ţinând cont de ceea ce vor românii, de cerinţele românilor, care nu sunt de ieri, de azi. Să vedem dacă aceste obiective pot fi atinse".
Ieri, preşedintele Klauss Iohannis l-a desemnat ca premier pe Dacian Cioloş, comisar european, care urmează să-şi formeze noul cabinet. Ce va mai fi, vom vedea.
