Unde să-l căutăm, acum, pe cel care a fost actorul Mihai Gingulescu? Desigur, în tiparul vremurilor; cum gândea Hamlet. Căci EI, ACTORII, desăvârșesc lumea. De aceea scriu despre Mihai Gingulescu și va trebui să scriem mereu despre biografia lui artistică, înlăturând iluzia că ne-am făcut datoria dacă în ziua morții sale ne-am oprit din vârtejul cotidian rostind „Dumnezeu să-l odihnească în pace!". Îi vom rememora actorului, în timp, opera scenică, intensitatea și strălucirea ei, aflându-i Sensul. Vin să depună mărturie: Prospero, Gaev, Tipătescu,Tartuffe, Dimitri Karamazov, Tezeu, Cliff, Burghezul Gentilom, Pampon, nume și lumi din Vedere de pe pod, Furtuna, Sinucigașul, Cântăreața cheală, Livada cu vișini, Nopatea cabotinilor, A murit Tarelkin, D-ale carnavalului, O sărbătoare princiară, Există nervi, Trăsura la scară, Richard al II-lea; nume și lumi, așadar, așezând numele actorului și lumea lui în tiparul vremurilor, în semnele limpezi ale prețuirii vieții și creației. Mihai Gingulescu nu ne-a spus, cu orgoliu, că este actor, ci ne-a făcut să vedem și să trăim lucrul acesta, să descoperim arta teatrului ce salvează ființa din efemeritate, înnoindu-i, cum reflecta B. Shaw, mintea și emoția. Peste acest mesaj se va ridica mereu cortina, reîntâlnindu-l pe actor la scenă deschisă, cu toate întinderile lui de timp, netede și învolburate, cu truda și împăcările lui, cu realitatea și visul atâtor repetiții, premiere și spectacole, turnee, întâlniri cu publicul, niciodată atinse de rutină, de indisponibilitate, ci, dimpotrivă, însoțite de o caldă dorință de comunicare. A luat mult din viața teatrului și i-a dat teatrului mult din viața lui. A jucat continuu. Aproape că nu era afiș de premieră în care să nu-i fie trecut numele, începând cu anul debutului la Teatrul Național din Tg.-Mureș, anul 1962, până în ziua când cerul a aprins reflectoarele scenei fără-de-margini, pe care actorul, în manta-i de lumină, să declame veșnicia.
Peste 50 de ani a jucat pe aceeași scenă, cea a Naționalului târgumureșean, știindu-i în amănunt istoria, pe care a povestit-o împreună cu teatrologul Zeno Fodor - un proiect unic (atât de elocvent și frumos, încât pe unii i-a speriat elocvența și frumusețea lui, făcându-l nevăzut) - în serialul Radio România Târgu-Mureș Dulcea pasăre a tinereții, 50 de stagiuni ale Companiei Liviu Rebreanu a Teatrului Național din Târgu-Mureș în 50 de reportaje-radio transmise în emisiunea Vitralii.
Mihai Gingulescu a purtat, pe lângă repertoriul teatral, onorat prin talent, originalitate, consecvență, sobrietate și temeinicie, un valoros repertoriu al valorilor umane, venind și dinspre părinții-actori, întâlnirea timpurie cu mari actori ai scenei românești ca Emil Botta, Calboreanu, Ciubotărașu, apoi cu profesorii de la Academia de Teatru din București, fiind absolventul clasei Radu Beligan.Toate acestea trebuie așezate la locul potrivit când îi rememorăm actorului viața și creația scenică, împlinirile ca profesor la actorie, director de teatru sau om al cetății.
Unde să-l căutăm, acum, pe cel care a fost actorul Mihai Gingulescu? Poate la marea fereastră a lumii, a infinitului,unde arde patima, unde cântă lacrima, la care un regizor să-i cheme la o altă primă repetiție (lectura la masă!) pe Vasile Vasiliu, Cornel Popescu, Ion Fiscuteanu, Aurel Ștefănescu, Ion Săsăran și Mihai Gingulescu. Pentru că Spectacolul... continuă!
