PĂRINȚI, PROFESORI, ELEVI

Distribuie pe:

Educația parentală cât și cea școlară are fiecare, și este de dorit ca ambele să aibă, în procesul de învățământ, un singur beneficiar, elevul. Școala de astăzi include pe lângă sarcina educațională obligatorie a dascălului și aportul familiei.

Dacă părinții transmit propriul lor set de valori copiilor lor, dascălului i se cere să transmită, conform statutului său și în acord cu legislația în vigoare, valori importante, corecte, adevărate, valori despre bine și frumos.

Părinții de astăzi provin din generații foarte diferite, atât față de părinții lor, cât și față de copiii lor, motiv pentru care nu în puține cazuri valorile familiale sunt respinse de către tineri și asta pentru simplu fapt că trăiesc într-o lume mai complexă, mai nouă, în care uneori valorile familiale impuse de tradiție, de cutumă, au devenit elemente străine de stilul lor de viață cotidian.

Calitatea de elev comportă un anumit status, iar societatea de astăzi propune un anumit model de comportare pentru ceea ce presupune calitatea de elev.

Munca școlară pretinde o activitate stăruitoare, conștiincioasă și importantă, este o cale de pregătire și împlinire a tânărului. Includerea copilului în noul rol, acela de elev, îl obligă pe acesta să înțeleagă și să accepte că trebuie să meargă la școală, să asculte profesorii, să-și pregătească lecțiile și să aibă încredere în autoritatea profesorului.

Raporturile părinți-profesori se află în prezent în sfera unor nemulțumiri reciproce și asta pentru că unii părinți și-au pierdut încrederea în valoarea educației făptuită în școală și găsesc să se plângă de tot mai scăzuta autoritate a unor profesori. Ei își exprimă nemulțumirea față de școală, dar și îngrijorarea privind viitorul tinerilor după terminarea școlii.

Profesorii, la rândul lor, se plâng de lipsa multor părinți din programul de educare al propriilor copii, lăsând formarea educativă a elevilor, exclusiv în sarcina școlii. Este evident că oricâtă pricepere și oricât de plin de bună voință ar fi un cadru didactic, acesta nu-i poate suplini pe părinți. În consecință se impune refacerea raporturilor de colaborare dintre părinți și profesori și o repoziționarea a relației părinților față de școală.

Este o realitate faptul că prestigiul cadrelor didactice a scăzut îngrijorător. În consecință, este necesară recâștigarea urgentă a autorității acestora, nu numai prin creșterea competențelor educative ale profesorilor, dar și în spațiul public unde s-a făcut prea multă publicitate negativă cadrelor didactice, mai ales acelora care au amenințat elevul cu bătaia, au jignit, au umilit sau au insultat elevul. Nu au beneficiat de aceeași publicitate în media și profesorii agresați fizic și verbal. Nu s-au organizat invitații la dialog. Nu s-a căutat și nu s-au propus soluții de stopare și de eliminare ale acestor comportamente primitive.

Statele care au reușit să îmbunătățească performanțele sistemului lor educațional au subliniat faptul că cea mai dificilă sarcină care a garantat obținerea rezultatelor eficiente este fără niciun dubiu atragerea și pregătirea de specialiști de calitate în educație, cât și găsirea unor formule de motivare ale acestora.

Toate aceste demersuri ar aduce profesia de pedagog printre cele mai căutate profesiuni. Pierderea autorității cadrelor didactice ar avea drept rezultat un dezechilibru periculos pentru actul de învățământ. Părinții sunt aceia care trebuie să producă încredere în autoritatea profesorului și nu să-l discrediteze pe acesta în fața copilului în termeni condamnabili. În acest sens, se întâlnesc diferite   tipologii de părinții. Astfel, sunt părinți care doresc să vadă în carnetul de note al copilului său numai note de zece. Alții, cunoscători ai unui parenting „eficient", învățat după ureche, doresc să-i satisfacă copilului său orice dorință, contestând orice regulă comportamentală și considerând că astfel vor deveni părinții cei mai buni. Sunt și unii părinți care pretind că știu cel mai bine ce trebuie să facă propriul său copil și în același timp cum trebuie să predea fiecare profesor. Cred, cu convingere, că fiecare dascăl s-ar bucura de colaborarea cu un părinte chibzuit, echilibrat, care ar putea accepta că opiniile pot fi diferite. Astfel sunt părinți care pot susține o problemă documentat, părinți care se consultă cu profesorul, părinți care apreciază aspectele pozitive - valoroase - din munca profesorul, părinți care intervin în educația copiilor lor, oferindu-le acestora libertatea de a-și căuta propriul drum în viață.

Este necesară și o nouă atitudine a părinților față de școală, o mai mare implicare a lor în formarea elevilor, o intervenție neîntreruptă și hotărâtă în actul educațional și, mai ales, conștientizarea pericolelor actelor primitive de indisciplină în școală și în afara ei. Școala de astăzi nu poate lua singură măsuri împotriva actelor grave de indisciplină, împotriva comportamentului deviant al unor elevi, nu are suficiente mijloace de eliminare sau cel puțin de reducere a abandonului școlar, a vagabondajului, a lipsei de respect față de profesori, a dezinteresului față de școală. Ar fi necesară reluarea ședințelor cu părinții care ar fi punți de comunicare între părinți și profesori în beneficiul elevului. Pot fi propuse burse sociale sau o deducere a impozitului părinților în cazul copiilor care dovedesc un anumit progres școlar, cât și creșterea impozitului părintelui dacă elevul comite acte de indisciplină. Stimularea elevilor merituoși de către școală ar atrage interesul familiei, iar părinții și-ar impulsiona la rândul lor copiii către învățătură. În consiliile de administrație, în care se regăsesc împreună cu conducerea școlii și cu reprezentanți ai autorităților locale, acestora le revine rolul de a evalua performanțele profesorilor. Ar fi un fapt pozitiv ca la numirea pe post a profesorilor să se țină seama și de opinia părinților. O problemă care îngrijorează cu adevărat este aceea a abandonului școlar a cărei medie ajunge la 19%, iar în comunitățile sărace depășește această cifră. De asemenea, ar trebui să fie pusă în discuție în consiliile școlare și problema meditațiilor, care lasă loc unei competiții discriminante și care ar duce la scăderea interesului și calității educației la clasă.

Se schimbă prea mult și prea des sistemul de învățământ românesc și este dificil în prezent să pretindem un învățământ educațional ideal. Cred că sunt imperios necesare schimbări în pregătirea și atitudinea unor profesori în raport cu elevii. Școala este făcută pentru elevi și așa după cum spunea și ministrul educației, profesorul ar trebui să aibă o atitudine colegială și prietenoasă față de elev, să joace mai degrabă un rol formativ și să ofere un model de comportare și de atitudine, dar, în același timp, și elevul să aibă un comportament adecvat exigențelor de ținută impuse de școală. Sperăm ca noul statut a elevului, recent adoptat, care stabilește drepturile și mai ales obligațiile acestuia, să fie un bun început în stabilirea unor relații potrivite între profesor și elev.

În zilele noastre, trebuie să acceptăm că planurile educaționale pentru elevi, elaborate de noi, oricât de bine intenționați ar fi autorii, nu se mai potrivesc cu vremurile de astăzi când mulți tineri doresc să-și ia viața în mâini, să se dezvolte, să înțeleagă, să riște succesul sau insuccesul. 

Lasă un comentariu