Acum câţiva ani, povestea mai demult un misionar creştin, o biată mamă se afla pe patul său de moarte, înconjurată de copiii săi. Toţi, mai puţin unul. Acesta se afla în închisoare, împlinind o condamnare de cinci ani, pentru un delict, care a presupus o adevărată tortură şi chin pentru mama sa.
Muribunda a făcut demersuri înaintea autorităţilor pentru ca să i se permită fiului său să vină şi să-şi poată lua rămas bun înainte de a muri. Cererea sa i-a fost aprobată. Fiul, însoţit de două gărzi, a ajuns să-şi viziteze mama.
Când ajunse, mama lui deja nu mai putea vorbi. L-a privit blând, lung şi profund.
Acea privire maternă l-a bulversat şi i-a transformat inima. Întors în închisoare, s-a aruncat la pământ în lacrimi, şi-a mărturisit păcatele cu mare durere şi a făcut pocăinţa necesară pentru a se curăţa de ele. După ce şi-a ispăşit pedeapsa, a intrat într-un seminar, a fost sfinţit preot, iar astăzi este misionar. Fraţilor, spuse misionarul, eu, cel care vă vorbesc, sunt acel fiu, acel puşcăriaş, acel preot, acest misionar din faţa voastră!
Din volumul „Un suspin, o rugăciune", apărut la Editura „VATRA VECHE", 2016
