Era odată o insulă unde trăiau toate sentimentele umane. Buna Dispoziție, Tristețea, Înțelepciunea, Iubirea și altele. Într-o zi sentimentele au aflat că insula se va scufunda în curând, așa că și-au pregătit navele și au plecat. Doar Iubirea a hotărât să ceară ajutor. Bogăția a trecut pe lângă ea într-o barcă luxoasă și Iubirea i-a zis: „- Bogăție, mă poți lua cu tine?" „- Nu te pot lua, căci e mult aur și argint în barca mea și nu am loc pentru tine". Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo. „- Nu te pot ajuta, iubire, aici e totul perfect… mi-ai putea strica nava". Iubirea a rugat mai apoi Tristețea, care trecea pe lângă ea. „- Oh, Iubire, sunt atât de tristă încât simt nevoia să stau singură…" Chiar și Buna Dispoziție a trecut pe lângă Iubire, dar era atât de mulțumită încât nu a auzit că o striga. Dintr-o dată o voce a strigat: „Vino, Iubire, te iau cu mine!" Era un bătrânel, cel care vorbise. Iubirea s-a simțit atât de recunoscătoare și plină de bucurie, încât a uitat să îl întrebe pe bătrân cum îl cheamă. Când au sosit pe țărm, bătrânul a plecat. Iubirea și-a dat seama cât de mult îi datora și a întrebat Cunoașterea cum se numește cel care a ajutat-o. când a aflat că Timpul fusese, s-a întrebat de ce tocmai el. Cunoașterea, plină de înțelepciune, i-a spus: „Pentru că numai Timpul e capabil să înțeleagă cât de importantă e Iubirea în viață…"
