„ROMÂNIA, ULTIMUL BAL" Adrian Păunescu

În loc să fim o țară numai frați,

Simțim, în noua epocă barbară,

C-am fost, în viața noastră, blestemați

S-ajungem chiriași la noi în țară.

 

Din tot ce facem, nu avem nimic,

Ne macină străine interese,

Făina noastră n-are spor nici pic,

Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

 

Trăim același tragic simțământ,

Sub politicieni și sub contabili,

Că noi, ca neam, avem destinul frânt

Și suntem de prisos și nerentabili.

 

Umili, ne cerem scuze de la toți,

Că nu ne-au chinuit destul în viață,

Și ne conduc niște fanarioți,

Ce pe cei mici trădarea îi învață.

 

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,

De zici că ești din neam ce nu se lasă,

Când am ajuns în țara noastră slugi

Și suntem cerșetori la noi acasă?

 

Și vii, și morți, amestecați, acum,

Dispuși să emigreze se arată,

Mormintele se pregătesc de drum,

În România deromânizată.

 

Sus-pușii nu mai au nimica sfânt,

Ca pe cravate, jurământu-și schimbă,

Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,

Vorbim și limba noastră-n altă limbă.

 

Și-acum se-aude clopotul fatal,

Vin vremuri de urgie și de grindeni

Și este seara ultimului bal,

Din zori, vom fi „români de pretutindeni".

 

Probabil, mâine-aici va fi pustiu

Și toți în pribegie vom porni-o,

Drum bun, popor pierdut la un pariu,

Adio, mamă patrie, adio!

P.S. Dureros de adevărat și prezicător! Aceste versuri sunt atât de actuale după atâția ani. Trezește-te, popor român, până nu este prea târziu... (n.a.)

Lasă un comentariu