Sunt oameni care, trecuţi prin vâltorile vieţii de neimaginat fără suferinţă şi jertfă, constituie conştiinţa de sine şi gloria unui neam.
Sunt oameni pe care orice strădanie de a-i scoate din memoria unui popor, care i-a zămislit şi i-a dăruit acestei patrii de pământ şi de cuvinte, dar şi lumii imperfecte, se dovedeşte a fi o vădită inutilitate.
Sunt oameni ridicaţi, după trecerea lor în lumea umbrelor, prin incandescenţa arderii lor, drept făclii întru durabilitate şi spirit.
Sunt oameni aleşi să urce Golgota vremii într-un martiriu nimbat de aura dăruirii de sine.
Sunt oameni al căror destin tragic le dă strălucirea binemeritată doar de eroii legendelor Antichităţii.
„Deşteaptă-te (…), iubite neamul mieu, şi ai minte" - spunea Gheorghe Şincai, acel învăţat, mândru şi demn de trecutul românilor, ilustrul iluminist al Şcolii Ardelene, cărturarul care a înfiinţat 376 de şcoli româneşti în Transilvania, eminent cărturar ardelean, convins că, fără „Hronica românilor şi a mai multor neamuri", noi nu am fi avut istorie. O cronică, o viaţă întreagă purtată în desaga unor aşteptări neîmplinite.
„(Hronica) este fătul meu în care voi fi glorificat după moarte, dacă nu mi-a fost ruşine a-l purta" - exclama neîmblânzitul canonic, de sub pana căruia ieşea, parcă, o constatare ca un avertisment: „Vai, neamului românesc! Şi iarăşi vai! Care, uitându-şi viaţa şi sămânţa, geme sub jugul altor neamuri…"
De sub pana-i ilustră s-a născut cronica despre care mai-marii vremii, duşmănindu-l de moarte, nu au avut un alt gând, decât unul ticălos, cuprins în ura aceea mizerabilă: opera să fie arsă, iar autorul spânzurat!
Asupra lui se abat furtunile necruţătoare ale duşmanilor!
Şincai - „iacobinul", ajuns în închisoarea Aiudului, cărturarul iluminist acuzat, de vicecomitele Alexandru Gyujto, de „tulburarea binelui şi a liniştii obşteşti", ca fiind „capul conjuraţiilor."
Şincai, cel care, vreme de 34 de ani, a trudit la „Hronica" refuzată tiparului, dorindu-i-se o dispariţie în tăcere.
Dăruit, cu totul, naţiei, şcolii şi culturii româneşti, prin arderea lui, totală, întru idee, prin valoarea operei şi faptelor lui, Gheorghe Şincai, ilustrul cărturar, ne întoarce mereu la izvoarele dăinuirii noastre, ca unul din marile spirite ale Transilvaniei, ale Neamului românesc.
Lui, marelui cărturar, poetul imnic şi religios - Ioan Alexandru îi închina versurile: „Subţire, ca un potir de-argint răsăritean, / Lovit în mers de-un clinchet fără ştire. / Limba o văd de purpură-ntre dinţi, ca / Linguriţa de împărtăşanie ce duce-n / Cerul sfânt, de pe pământ, o lacrimă // De sânge de pe vie. De-ar fi, părinte / Gheorghe, să-mi îndrept ochiul / Iubirii-n pulbere să vadă, / Picioarele zdrobite de-atâta jalnic drum, / Aş istovi cuvântul în triadă. Destul / E că te ştiu plecat, ieşit pe veci din râpile / Aceste, că mâna-ţi-e-nnodată pe-un toiag / Ce-a înflorit aaronic fără veste. Că eşti / Cuprins în hora fără grai, ce sângeră / Pe munţi şi se-nfioară, de câte ori // E-un gorun doborât, când / Se loveşte trăsnetul de ţară."
Trăind infernul pornirilor şi al ostilităţilor celor care ne-ar fi vrut risipită până şi cenuşa vetrelor, pe Şincai, canonicul nesupus, cu osârdia adunătorului de hrisoave pentru „scripturi bătrâne", îl vedem azi, prin timp, aşa cum şi-l închipuia poetul Şt. O. Iosif în poezia „Şincai": „Din vechi hrisoave, din scripturi bătrâne, / Strângând de-a valma note pentru Hronic, / Aşa-l văd eu pe tânărul canonic, / Istoricul semeţ şi dârz de mâine. // Când cei puternici l-agrăiau ironic, / El nu ştiú mânia să-şi înfrâne. / Mişei l-au prigonit, l-au scos din pâine, / Dar n-au înfrânt curajul lui demonic. // Ca Dante, ne-nţeles, pribeag prin sate, / Îl văd apoi purtând, trudit de cale, / Gigantica sa operă în spate, / Întreg trecutul naţiunii sale: / Un alt Infern, mai crunt, mai plin de jale, /
Căci toate-n el erau adevărate!".
Şincai, pribeagul, martirul, cu viaţa-i stinsă pe pământ străin, într-o localitate din Slovacia.
Prin moarte, Şincai a înfrânt, şi procesele, şi timpul, şi ura!
Din real, Şincai a trecut în legendă!
(La 2 noiembrie 2016 s-au împlinit 200 de ani de la moartea ilustrului cărturar Gheorghe Şincai)
