Candidații la parlamentare (și nu numai) nu a abordat, niciodată, în discursurile electorale, problema scăderii dramatice a ratei natalității. Ca și cum ea nu ar exista și nu ar depinde de ea viitorul țării, pe care o va „păstori", în următorii 5 ani, cel puțin, câștigătorul alegerilor!
Fapt este că rezultatele ultimului recensământ sunt, neîndoios, și expresia măsurilor antisociale luate în ultimii ani. Și, cu deosebire, în perioada guvernării PDL-UDMR-UNPR-Minorități, guvern dirijat „din umbră" - iar, uneori, „la vedere" - de Traian Băsescu. Spunem „și expresia", întrucât nu doar exodul celor 3 milioane de români a făcut ca populația stabilă a României să fie de numai 19 milioane de persoane, ci și pentru că familiile românilor au fost (sunt și acum) împovărate cu facturi, taxe și impozite greu suportabile, în condițiile în care și șomajul a crescut alarmant.
Sigur, semnalul de alarmă, privind scăderea dramatică a ratei natalității a fost, la un moment dat, tras. Au lipsit însă măsurile de cointeresare a populației de a se reproduce, de a nu mai părăsi țara. Efectul? Previzibil. Potrivit datelor INS, rata natalității scăzuse, la un moment, la 11,2 născuți vii la mia de locuitori. Asta în timp ce, conform aceleiași surse, rata mortalității infantile (decedați sub un an la mia de născuți-vii) a înregistrat o creștere cu 10,8 la mia de locuitori, față de 9,3 la mie.
Spuneam că semnalul a fost tras, instituțiile specializate avertizând că dacă nu se vor lua măsuri de cointeresare, la orizontul anilor 2020-2025, natalitatea va scădea dramatic în țara noastră. De asemenea, populația va fi tot mai îmbătrânită, odată cu creșterea speranței de viață. Totodată, investitorii nu se vor mai înghesui pe o piață mult subdimensionată, iar, pe cale de consecință, va fi afectat și viitorul economiei românești.
Multe state (nu însă, și România) care se confruntă cu fenomenul de scădere a natalității și îmbătrânire a populației iau măsuri de cointeresare a populației de a avea cât mai mulți urmași. Spania, de exemplu, în pofida crizei economice și financiare, plătește 2.500 de euro pentru fiecare nou-născut, iar rezultatele pozitive încep să apară. Țările nordice, care acum 15-20 de ani aveau populație foarte îmbătrânită, sunt acum campioanele natalității. Dacă la ei se poate, de ce nu s-ar putea și la noi? La noi s-a adoptat doar o... amnistie fiscală pentru vreo 20.000 de mame, dar…
În primul rând, ar trebui să se stopeze (și nu să se încurajeze, ca acum!) exodul forței de muncă în străinătate. Apoi, s-ar impune măsuri pentru asigurarea unei siguranțe economice și a unui confort social, pentru toți cetățenii României. În al treilea rând se vor putea plăti, ca și în alte țări civilizate, indemnizații (dar nu simbolice!) pentru fiecare nou-născut. Opinia unanimă este că dacă ar exista în România o siguranță a zilei de mâine și dacă românii obișnuiți și-ar putea face planuri pentru viitor, problema natalității ar fi lesne rezolvată.
Unele lucruri se mai mișcă în această direcție, dar multe altele se desfășoară haotic în țara noastră. De aceea, în 2050, România ar putea avea doar 16,5 milioane de locuitori! Dar și aceasta, în mare parte, îmbătrânită, întrucât, dacă în prezent, vârsta medie este de 40 de ani, în 2050, aceasta va ajunge la 45 de ani. Totodată, în 2050, la 149 de cetățeni inactivi, vor fi activi doar 100, ceea ce reprezintă o sarcină extraordinar de grea pe umerii generațiilor următoare.
Drept care, o temă ca aceasta - scăderea ratei natalității - n-ar trebui omisă de pe agenda de lucru a viitorului președinte al României!
