LA CASA IANCULUI

Distribuie pe:

Puțină lume știe că, de curând, s-au împlinit 200 de ani de la nașterea poetului Andrei Mureșanu - 1816-1863, după versurile căruia se cântă astăzi imnul ,,Deșteaptă-te, Române!". Și mai puțini sunt aceia care mai cunosc și alte poezii ale acestuia, pentru că, până de curând poetul a fost dat cu totul uitării.

Tocmai de aceea în cadrul activităților săptămânale desfășurate la ,,Casa Iancului'', dl profesor Alexandu Ciubîcă ne-a vorbit despre viața și opera patriotului ardelean Andrei Mureșanu, poet, gazetar, pedagog, căruia Eminescu îi dedică o strofă din cunoscuta lui poezie ,,Epigonii''.

Ținut voit în umbră ca poet o foarte lungă perioadă de timp, Andrei Mureșanu a fost în perioada 1840-1848 un foarte bun gazetar la ,,Foie pentru minte, inimă și literatură'' și ,, Gazeta de Transilvania'', un reputat dascăl și pedagog la școlile din Bistrița, Blaj, Brașov, un distins revoluționar care a compus poezia ,,Un răsunet'', 18 strofe care, transpusă pe muzică, a devenit cântecul emblematic al revoluționarilor români de la 1848, iar astăzi, o parte din această poezie este Imnul nostru Național.

Foarte târziu, abia la 1862, poetul îndrăznește să-și strângă într-un volum poeziile, 67 la număr și să le publice. Un exemplar din această ediție, tipărită cu caractere chirilice, a fost adus și prezentat auditoriului de dl col. (r) Constantin Teodosiu, un distins colecționar târgumureșan, care ne-a citit în întregime poemul. Menționăm că la scurt timp după apariția volumului, la 23 octombrie 1863, poetul se stinge din viață.

Completările aduse la temă de dl Ioan Berța și ,,Clipa de poezie'', susținută de subsemnatul, au încheiat această frumoasă seară de toamnă mureșeană.

Anunțul făcut de dl Ioan Berța, președintele Societății Cultural-Patriotice ,,Avram Iancu'', cum că domnii ing.Traian și Ioan Sabău, cu banii lor au finalizat lucrarea de montare a scocurilor de scurgere la ,,Casa Iancului'', ne-a provocat mâhnire, dovedind încă odată dezinteresul manifestat de Primărie față de acest atât de important obiectiv istoric. De altfel, nici la cererea depusă la Primărie în luna iunie a acestui an, în care se solicita primirea în audiență a conducerii societății, nu s-a primit nici până acum un răspuns.

Cu toate acestea, activitatea culturală desfășurată în acest imobil ce poartă în el atâta încărcătură istorică și emoțională, încălzește săptămânal sufletul auditoriului tot mai numeros care o frecventează.

Lasă un comentariu